Sub rezerva posibilelor anulări din cauza coronavirusului
EVENIMENTE INTERNE
– Senat
* ora 9:00 – Lucrări în comisiile permanente (la sediul Senatului și online)
– Guvern
* Premierul Ludovic Orban are o întrevedere cu ambasadorul Statului Israel în România, David Saranga – ora 10:00, la Palatul Victoria
– Ministere
* Titlurile de stat pentru populație FIDELIS vor intra, la tranzacționare la Bursa de Valori București (BVB). Cu acest prilej, ministrul finanțelor publice, Florin Cîțu, va deschide ședința oficială de tranzacționare, alături de reprezentanții Autorității de Supraveghere Financiară, ai Consorțiului de Intermediere a Ofertei și ai BVB – ora 10:00, la sediul BVB și se va desfășura într-un cadru restrâns, cu respectarea reglementărilor în vigoare privind desfășurarea de evenimente, în contextul pandemiei de COVID-19. Evenimentul va fi transmis live pe pagina de Facebook a BVB, pagina de Facebook a MFP, pe canalul de YouTube al BVB
* Academia Română organizează lansarea monografiei “Pandemia Covid-19 în România -Aspecte clinice și epidemiologice”, Editura Academiei Române – ora 11:00, în Aula Academiei Române. Sesiunea va fi condusă de acad. Victor Voicu, vicepreşedinte al Academiei Române, preşedinte al Secţiei de ştiinţe medicale şi unul dintre cei trei coordonatori ai volumului. Vor lua cuvântul acad. Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei Române, dr. Nelu Tătaru, ministrul sănătăţii, prof.dr. Horaţiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, prof.dr. Dan Dungaciu, director al Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I.C. Brătianu” al Academiei Române, şi prof.dr. Emanoil Ceauşu, de la Spitalul clinic de boli infecţioase şi tropicale „Dr. Victor Babeş”
– Partide
* Conferinţă de presă susţinută de candidatul susţinut de PNL şi USR PLUS la alegerile pentru Primăria Generală a Capitalei, Nicuşor Dan – ora 10:00, vis-a-vis de clădirea Primăriei Generale, lângă parcul Cişmigiu
* Deva: Anunţarea candidaţilor Partidului Alianţa pentru Unirea României pentru Consiliul Judeţean Hunedoara şi Primăria Deva – ora 11:00, la Restaurantul Perla
* Sibiu: Alianţa USR PLUS Sibiu organizează dezbaterea publică online pe tema „Egalitate de şanse şi siguranţa în educaţie” – ora 18:00. La dezbatere jurnaliştii vor avea posibilitatea să pună întrebări în chat pe platforma zoom (link: https://us02web.zoom.us /j/81142602501). Dezbaterea poate fi urmărită pe paginile de Facebook: Alianţa USR PLUS Sibiu, USR Sibiu şi PLUS Sibiu
* Suceava: Anunţarea candidatului Partidului Ecologist Român pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Suceava – ora 11:00, în Parcul Uniunii Europene
– Culte, Biserică
* Jud. Cluj: Hramul Mănăstirii Nicula va avea loc în condiţii speciale din cauza pandemiei COVID-19, credincioşii fiind sfătuiţi să poarte mască şi să respecte măsurile de distanţare, iar din motive de siguranţă sanitară, în acest an nu va mai fi organizat tradiţionalul pelerinaj “La Nicula colo-n deal”, din centrul municipiului Gherla spre Mănăstirea Nicula, din ajunul sărbătorii. Pentru evitarea aglomerării din ajunul şi din ziua praznicului, credincioşii sunt invitaţi să vină la mănăstire în zilele premergătoare sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, pentru a-i aduce cinstire şi rugăciune Sfintei Fecioare. În acest sens, zilele de miercuri, joi şi vineri (12, 13 şi 14 august) vor fi sărbătorite în mod solemn, prin oficierea Sfintei Liturghii arhiereşti de către PS Episcop Macarie al Europei de Nord, PS Episcop Petroniu al Sălajului şi PS Episcop vicar Benedict Bistriţeanul
– Administraţie
* Şedinţa Consiliului General al Municipiului București – ora 11:00, la Primăria Capitalei
* Alba Iulia: Şedinţă a Consiliului Judeţean Alba – ora 11:00
* Deva: Conferinţă de presă susţinută de conducerea Consiliului Judeţean Hunedoara – ora 11:00
– Social
* Conferinţă de presă – online – a grupului de lucru pentru Educaţie al Coaliţiei pentru Dezvoltarea României – ora 10:00
* Înscrierea la evenimentul “AlimenTerra dialoguri fertile cu tineri, despre hrană” care se organizează în cinci oraşe din ţară: Iaşi, Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Timişoara şi Oradea (15 – 28 aug.), se poate face până la această dată, ora 23:59, în localitatea respectivă, la Asociaţia “Mai bine” de către tinerii între 18 – 35 ani pasionaţi şi/sau curioşi de hrană, oameni sau planetă. Activitatea “AlimenTerra. Dialoguri fertile cu tineri, despre hrană” este organizată de Asociaţia “Mai bine” şi face parte din proiectul „#GoEAThical,” care este finanţat de Uniunea Europeană
* Sibiu: Raliul Sibiului 2020, etapa a III-a a Campionatului Naţional de Raliuri Betano, eveniment organizat de Sibiu Racing Team şi care include acţiunea caritabilă “La Raliul Sibiului 2020, donăm pentru viaţă!”, în colaborare cu Fundaţia Polisano (13-15 august)
– Economic
* Webinar organizat de reprezentanţii Târgului Naţional Imobiliar privind viziunea investitorului asupra oportunităţilor pandemiei – ora 12:00
* Tarom operează joi, 13 august, un zbor special de repatriere pe ruta București – Beirut – București. Programul de operare: București: decolare ora 17:00 – aterizare Beirut – ora 19:20. Beirut: decolare ora 20:35 – aterizare București – ora 23:05. Toți pasagerii care sosesc în Liban trebuie să prezinte un rezultat negativ al unui test molecular (tip PCR), prelucrat de un laborator acreditat în țara de reședință, care să fie realizat cu cel mult 96 de ore înainte de plecarea spre Liban. Pasagerilor care nu vor prezenta un test molecular negativ (tip PCR) nu li se va permite îmbarcarea în aeronave cu destinația Liban
* Institutul Național de Statistică publică datele privind cifra de afaceri în comerţ şi servicii prestate în principal populaţiei, în iunie 2020
– Învățământ, Cercetare
* În noaptea de 12 către 13 august cea mai importantă ploaie de stele a anului ajunge la punctul maxim. Curentul de meteori Perseide apare în fiecare an în prima jumătate a lunii august pe cerul nopții. Meteorii par a veni din dreptul constelației Perseus, de unde se împrăștie în toate direcțiile. Perseidele constau din multe particule mici de praf, de mărimea unui bob de nisip, care au fost lăsate în urmă de cometa Swift-Tuttle
– Cultură
* Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) organizează deschiderea expoziției „Onoarea Națiunilor. Ordine și Decorații din patrimoniul MNIR”. Aceasta va putea fi vizitată începând de astăzi, de la ora 10:00, la sediul muzeului din Calea Victoriei, nr. 12.
Expoziția reunește 560 de piese, ordine, medalii, cruci, semne onorifice și brevete, atât militare, cât și civile, din 80 de țări, multe dintre ele foarte rare, fiind cel mai mare proiect expozițional de acest gen din ultimii 30 de ani din țară. Discursul expozițional este completat cu portrete, picturi și busturi din bronz și din marmură ale unor personalități istorice care au primit diferite distincții, precum regele Carol I, principele Ferdinand, domnitorii Alexandru Ioan Cuza, Alexandru D. Ghica, Barbu Știrbei, Armand Călinescu și Lascăr Catargiu – oameni politici. Expoziția va fi deschisă în perioada 13 august – noiembrie, și va putea fi vizitată de miercuri până duminică între orele 10:00 -18:00
* Undercloud – Festival de Teatru Independent de Orice, a 13-a ediție, primul festival de teatru independent din România (11 – 18 aug.). Programul zilei:
- ora 10:00 – „Atelierul de dezvoltare emoţională” – în Curtea Muzeului Țăranului Român
- ora 11:00 – “Cetatea poveștilor” – cu Marian Râlea – în grădina Muzeului de Istorie Naturală “Grigore Antipa”
- ora 20:30 – „Instrucțional pentru singurătate: Cum să rezolvi camerele singurătății” – Regia : Ana Mărgineanu – online
- ora 21:00 – spectacolul „Artă” – regia și adaptarea: Cristi Juncu – în Curtea Muzeului Țăranului Român
- ora 23:00 – proiecția filmului “Ivana cea Groaznică” (Cinema Under Any Cloud) – regia: Ivana Mladenović – în Curtea Muzeului Țăranului Român
* Pentru prima dată în aer liber, Festivalul Internațional „Vara Magică” Open Air, sub genericul „Anul Beethoven la Bucureşti” (15 iul – 27 aug.). Printre partenerii media: Radio România Muzical, Radio România Cultural. Programul zilei:
- concert susţinut de Octetul Regal, cu lucrări de Piotr Ilici Ceaikovski, Astor Piazzolla – ora 20:00, în Curtea Ateneului Român
* Stagiunea estivală a Teatrului Odeon @Herăstrău (23 iul. – 25 sep.) continuă, de la ora 21:00, cu spectacolul „Natură moartă cu nepot obez”, de Ion Sapdaru, regia Eugen Făt, scenografia Constantin Ciubotariu. Distribuția: Pavel Bartoș, Dorina Lazăr, Rodica Mandache, Oana Ștefănescu, Nicoleta Lefter
* Spectacol de teatru “Elida – Asociația Artiștilor Anonimi”, scenariul, ilustrația muzicală și regia: Florin Antoniu, în rolul principal: Delia Hriscu-Badea – ora 21:00, la Hotel Caro, Terasa „La Hamace”, Bd. Barbu Văcărescu nr. 164 A, sector 2
* Arad: „Visul unei seri de vară”, eveniment care va avea loc, începând cu ora 20:00, Str. Voluntarilor, nr. 2, Cartier RED 3, ARED Kaufland, în parcul din fața blocurilor R17 și R20, vine în întâmpinarea publicului arădean cu un recital susținut de către tinerii participanți la masterclass-urile Romanian Chamber Orchestra. Soliști: Cornelius Zirbo (violoncel), Victor Părău (pian). Eveniment realizat cu sprijinul: Primăria Municipiului Timișoara, Casa de Cultură a Municipiului Timișoara. Parteneri principali: Filarmonica Banatul, Lanto Communication, Radio România Muzical. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio RomâniaTimişoara
* Botoșani: Filarmonica Botoșani deschide „Stagiunea Estivală” cu un concert estival – ora 19:00, pe Esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor. Dirijor: Tiberiu Oprea. Solişti (tenori): Florin Guzgă Bogdan Lupea, Andrei Fermeșanu
* Brașov: Filarmonica Brașov prezintă un recital de excepție susținut de doi artiști ce se bucură de mare popularitate: violonistul Valentin Șerban și pianistul Ioan-Dragoș Dimitriu – ora 19:00, la Bastionul Artiștilor. Recitalul se înscrie pe lista evenimentelor cuprinse în cadrul proiectului Muzeului Județean de Istorie Brașov, Bastionul Artiștilor – Stagiunea Estivală 2020
* Brăila: “Caravana filmului românesc – Cartea şi filmul” revine şi anul acesta la “Zilele Municipiului Brăila” cu o nouă serie de filme româneşti. Programul zilei:
- ora 21:00 – filmul “Ilustrate cu flori de câmp”, regia Andrei Blaier – în Parcul Monument
* Constanţa: Teatrul “Tony Bulandra” prezintă filmul “Zorba grecul”, de Hristo Boicev, pe motive din romanul lui Nikos Kazantzakis, în regia lui Mc Ranin, eveniment ce face parte din Stagiunea Estivală BestSummerArtFEst – BE.SAFE – Constanţa 2020 (23 iulie – 6 septembrie) – ora 21:30, la Teatrul de Vară Soveja
* Sibiu: „Felii”, un spectacol de Lia Bugnar, cu Ofelia Popii @TNRS – ora 19:00, la „Scena Digitală” (12 – 14 august, pe https://www.tnrs.ro/scena-digitala ). Data premierei: 2 octombrie 2010. Oferta culturală a Naționalului sibian este completată de spectacolele difuzate pe TNRS – Scena Digitală, producții noi special create pentru mediul online sau spectacole din repertoriul TNRS înregistrate video în acest an, în condiții de calitate high definition a sunetului și imaginii
* Sibiu: Festivalul de Artă Stradală din Sibiu (10 – 16 august), continuă la Şcoala Finlandeză cu un workshop de artă susţinut de artistul sibian Alin Trif, special pentru copiii care învaţă aici. Seara, începând cu ora 22:00, o serie de lucrări ale artistului Pisica Pătrată vor fi proiectate pe Turnul Sfatului. Sibiu International Street ART Festival este un eveniment organizat de Asociaţia ART Factory Transilvania şi cofinanţat de Primăria Municipiului Sibiu
* Sfântu Gheorghe: Seria evenimentelor denumite generic „ParCult”, organizată de Casa de Cultură „Kónya Ádám” şi Cinema Arta, aflate în subordinea Primăriei Sfântu Gheorghe, continuă cu coproducţia franco-italo-spaniolă „Toată lumea ştie” – ora 21:00, în Parcul Memorial ’56
* Someș-Odorhei, jud. Sălaj: Scurt-metrajul intitulat „Pandelia”, regizat de Victor Olăhuţ, va avea premiera în cadrul unui eveniment special organizat în comuna Someş-Odorhei şi va putea fi vizionat on-line în direct pe pagina de facebook a asociaţei „Cultură’n Şură „ începând cu ora 21:00. Dincolo de premiera on-line a filmului, continuitatea demersului „Coeziune prin teatru” va fi asigurată odată cu începerea şcolii, prin reuniunea tinerilor artişti în mediul şcolar şi realizarea unor spectacole de teatru, sub îndrumarea unui cadru didactic ce îşi asumă preluarea trupei nou-formate. Proiectul este derulat de Asociaţia „Cultură’n Şură” şi finanţat prin programul „În stare de bine”, susţinut de Kaufland România şi implementat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile
– Sport
* Are loc Adunarea Generală Extraordinară a Ligii Profesioniste de Fotbal – ora 12:00, la sediul LPF – Str. Alexandru Vitzu nr. 2A, sector 5
- are loc tragerea la sorţi în vederea stabilirii programului competiţional pentru noul sezon al Ligii I, ediţia 2020-2021
- conferinţă de presă
* Praga: Simona Halep, (28 de ani, 2 WTA) principala favorită a turneului WTA de la Praga (10 – 16 august), va juca în optimi contra cehoaicei Barbora Krejcikova, (24 de ani, 118 WTA). Partida este programată după ora 15:00
- Meciul Irina Begu – Leonie Kung – în optimi
- Meciul Monica Niculescu/Raluca Olaru – Lidia Morozova/Iana Sizikova, în sferturile probei de dublu
– S-a întâmplat într-o zi de 13 august
* Se împlinesc 425 de ani (1595) de când a avut loc bătălia de la Călugăreni, în care Mihai Viteazul, domn al Ţării Româneşti (1593-1601), a înfrânt oastea otomană condusă de marele vizir Sinan Paşa (13/23)
* În urmă cu 233 de ani (1787) izbucnea războiul ruso-turc. Ţările Române au devenit teatrul operaţiunilor militare, fiind ocupate mănăstirile Sinaia, Cozia şi Tismana (13/24)
* Cu 144 de ani în urmă (1876) a avut loc primul Festival Wagner, organizat, anual, în oraşul german Bayreuth (Bavaria), în teatrul construit în acelaşi an
* Acum 74 de ani (1946) şeful delegaţiei române, ministrul afacerilor străine Gheorghe Tătărăscu, expune în cadrul Conferinţei de Pace de la Paris punctul de vedere al Bucureştiului asupra proiectului de Tratat de pace, cerând recunoaşterea statutului de ţară cobeligerantă pentru România şi modificarea unor clauze economice; s-a exprimat, totodată, adeziunea ţării noastre la principiile Cartei ONU
Aniversări – Comemorări
– 1859: S-a născut Ion C. Constantineanu, biolog specializat în micologie (ramură a botanicii care se ocupă cu studiul ciupercilor), considerat întemeietorul acestei ramuri a fiziologiei vegetale în România; a înfiinţat primul laborator de fizilogie vegetală la Iaşi, pe lângă Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (m. 1931)
– 1884: S-a născut Hans Mattis-Teutsch, pictor şi sculptor de naţionalitate germană din România (m. 1960)
– 1917: S-a născut Ovidiu Bârlea, folclorist şi prozator (m. 1990)
– 1917, 13/26: A murit (pe front, ca preot militar) poetul basarabean Alexie Mateevici; a rămas în istoria literaturii române prin poezia „Limba noastră”, care a dobândit o adevărată valoare de simbol (n. 1888)
– 1919: S-a născut meşterul popular Nicolae Popa, cel mai cunoscut realizator de măşti populare din România (m. 2010)
– 1923: S-a născut Ioanichie Olteanu, poet, traducător (din literatura sovietică şi cea ungară) şi gazetar (m. 1997)
– 1928: S-a născut prozatorul Ion Lăncrănjan (m. 1991)
– 1943: S-a născut (la Lipnic-Ocniţa, azi în R. Moldova) Florin Muscalu, poet, critic şi istoric literar; a fost redactor la Televiziunea din Focşani; împreună cu prozatorul Traian Olteanu, a fondat, după 1990, la Focşani, „Revista V” (iniţiala din titlu fiind de la judeţul Vrancea) (m. 2001, într-un accident rutier). NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români M-Q (2001) dă naşterea la 3.VIII.1943
– 1953: S-a născut actriţa Micaela Caracaş
– 1954: A murit Gáal Gabor, critic literar, publicist, estetician şi sociolog de naţionalitate maghiară din România; membru titular al Academiei Române din 1948 (n. 1891)
– 1957: S-a născut Adina Kenereş, prozatoare, eseistă şi editoare
– 1969: A murit George Oprescu, istoric, critic şi colecţionar de artă; membru titular onorific al Academiei Române din 1948 (n. 1881)
– 1977: S-a născut pictorul Adrian Ghenie, reprezentant al noului val al artei vizuale româneşti şi unul dintre cei mai apreciaţi artişti din lume
– 1999: A murit pictorul Ion Pacea; membru de onoare al Academiei Române din 1993 (n. 1924, la Salonic/Grecia)
– 2006: A murit juristul Paul Mircea Cosmovici; cercetări de drept internaţional comparat, drept economic, drept civil; membru titular al Academiei Române din 1995 (n. 1921)
– 2006: A murit analistul şi prezentatorul Peter Wagner; moderator al radiodocumentarelor şi emisiunilor politice ale Societăţii Române de Radiofuziune (n. 1942)
– 2007: A murit Tudor Jarda, compozitor, dirijor, etnomuzicolog şi pedagog (n. 1922)
– 2013: A murit profesorul doctor Ion Gherman, specialist în parazitologia clinică; fost preşedinte al Societăţii Culturale „Ţinutul Herţa”, a desfăşurat o bogată activitate editorială, mai ales în direcţia stabilirii adevărului istoric privind soarta românilor din Bucovina, Basarabia şi Ţinutul Herţa (n. 1920)
– 2018: A murit Aurelian Segărceanu, antrenor emerit de tenis; tatăl fostului jucător Florin Segărceanu, actualul căpitan-nejucător al echipei de Fed Cup a României (n. 1934)
EVENIMENTE EXTERNE
– Ljubljana, Slovenia: Vizita secretarulului de stat al SUA, Michael Pompeo, în cadrul căreia se va întâlni cu președintele sloven, Borut Pahor și cu premierul Janez Jansa pentru a discuta oportunitățile pentru o cooperare mai strânsă între Statele Unite și Slovenia în domeniul energiei nucleare și al integrării Balcanilor de Vest
– Viena: Vizita secretarului de Stat al SUA, Michael Pompeo, în Austria (13 – 15 aug.)
– Kiev: Declarație de presă susținută de ministrul de externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba, cu privire la situația din Belarus
– Kiev: Manifestaţie de solidaritate cu protestatarii din Belarus
– Washington: Guvernatorul Fed, Lael Brainard susține un discurs
– Beijing: Conferință de presă guvernamentală privind prevenirea inundațiilor
– Beijing: Conferință de presă a Ministerului Comerțului privind comerțul internațional și investițiile
– Republica Centrafricană: Sunt marcați 60 de ani de la independența Republicii Centrafricane
– Londra: Anunțarea rezultatelor la examenele de bacalaureat
– Geneva, Elveția: Conferință de presă virtuală a Organizației Mondiale a Sănătății privind pandemia de Covid-19
– Madrid: Briefing de presă al autorităților spaniole privind pandemia de Covid-19
– Teheran, Iran: Prezentare zilnică de presă a Ministerului Sănătății cu privire la epidemia cu noul coronavirus
– Ecuador: Urmează să se încheie perioada de măsuri restrictive impuse pentru a preveni răspândirea epidemiei de Covid-19
– New York: Licitație cu vânzare a unei perechi de pantofi de baschet, care au aparținut jucătorului Michael Jordan
– Lisabona, Portugalia: Fotbal – Liga Campionilor, sferturi de finală: Leipzig – Atletico – ora 22:00
Aniversări – Comemorări
– 1625: S-a născut Rasmus Bartholin, matematician și medic danez; contribuții în special în domeniul fizicii (m. 1698) – 395 de ani
– 1802, 13/25: S-a născut (lângă Timişoara, la vremea aceea aparţinând Ungariei) poetul austriac de limbă germană Nikolaus Lenau (m. 1850). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 25 august 1802
– 1814: S-a născut Anders Jonas Ångström, fizician și astronom suedez, unul dintre inventatorii spectroscopiei; în memoria sa, o unitate de lungime îi poartă numele, iar Craterul Ångström de pe Lună este numit după el (m. 1874)
– 1844: S-a născut biochimistul elvețian Johann Friedrich Miescher (m. 1895)
– 1855: S-a născut arheologul francez Edmond Pottier; s-a ocupat îndeosebi de ceramica greacă; a fost 45 de ani conservator al Muzeului Luvru din Paris (1880-1925); membru de onoare străin al Academiei Române (1926) (m. 1934) – 165 de ani
– 1863: A murit Eugène Delacroix (nume complet: Ferdinand-Eugène-Victor Delacroix), pictor romantic, desenator, gravor şi litograf francez (n. 1798)
– 1865: A murit Ignaz Semmelweis, medic maghiar (n. 1818) – 155 de ani
– 1872: S-a născut Richard Willstätter, chimist german; cercetări în domeniul alcaloizilor (a descoperit novocaina); Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1915 (m. 1942)
– 1879: S-a născut John (Nicholson) Ireland, compozitor, pianist, dirijor şi profesor englez (m. 1962)
– 1888: S-a născut inginerul scoţian John Logie Baird, considerat a fi „părintele” televizorului; în 1926 a realizat prima emisiune televizată cu un aparat de construcţie proprie; la 3.VII.1928 a enunţat, pentru prima dată, principiul televiziunii în culori (imaginea era descompusă cu ajutorul unor filtre speciale în trei culori fundamentale – roşu, albastru şi verde – fiecare din ele transmise separat, imaginea iniţială fiind reconstituită la recepţie), iar în 1929 va realiza prima transmisiune în culori (m. 1946). NOTĂ: Site-ul http://www.bbc.co.uk/history/historic_figures/baird_logie.shtml menţionează ca dată a naşterii 14 august 1888
– 1899: S-a născut Sir Alfred (Joseph) Hitchcock, regizor de film și producător american de origine britanică, considerat maestrul suspans-ului (m. 1980)
– 1908: S-a născut actorul american de film Gene Raymond (m. 1998)
– 1910: A murit asistenta medicală britanică Florence Nightingale, cea care a pus bazele principiilor asistenței medicale moderne și ale salubrității spitalicești; s-a remarcat ca infirmieră deosebită în timpul Războiului din Crimeea, dând dovadă de o extraordinară capacitate de organizare, ocupându-se apoi de spitalele de garnizoană din Anglia; a fondat și a condus prima școală de infirmiere (1860), ale cărei cursuri și examene practice se desfășurau în Spitalul St. Thomas din Marea Britanie; a creat un sistem de sănătate în India; a fost prima femeie admisă în Societatea Statistică Regală, pentru activitatea sa de pionierat în infografie statistică (n. 1820, în Italia) – 110 ani. NOTĂ: Anul 2020 este „Anul internațional al asistentului medical și al moașei”, stabilit în cadrul celei de-a 72-a Adunări Mondiale a Sănătății de la Geneva, din 24.V.2019, pentru a marca cei 200 de ani de la nașterea ei
– 1912: A murit compozitorul francez Jules Massenet (n. 1842)
– 1913: S-a născut Arhiepiscopul Makarios (numele laic: Mihail Khristodolou Mouskos), lider al Bisericii Ortodoxe Cipriote (1950-1977) şi om politic (preşedinte al ţării între anii 1959 şi 1977); conducător al mişcării „énosis” (de unire cu Grecia), a acceptat un compromis cu ciprioţii turci, ceea ce a dus la obţinerea independenţei Ciprului (1959) (m. 1977)
– 1917: A murit (la Focşani, în timpul Primului Război Mondial) chimistul german Eduard Buchner; a izolat primele enzime (1897); cercetări în domeniul chimiei fermentaţiilor; Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1907 (n. 1860)
– 1919: S-a născut pianistul şi compozitorul englez George Shearing, o legendă a jazz-ului (m. 2011)
– 1921: S-a născut compozitorul, interpretul şi pianistul american de blues Jimmy McCracklin (m. 2012)
– 1926: S-a născut Fidel Castro Ruz, om politic cubanez; conducător al insurecţiei armate (1956-1958) împotriva dictaturii generalului Fulgencio Batista; conducător al Partidului Comunist din Cuba (din 1956); preşedinte al Consiliului de Stat (din 1976) şi al Consiliului de Miniştri (din 1959); din motive de sănătate a transferat, la 31.VII.2006, responsabilităţile sale fratelui său mai mic, Raul Castro, care deţinea funcţia de prim-vice-preşedinte al Cubei; în februarie 2008 Fidel Castro şi-a anunţat retragerea de la conducerea statului, preşedinte al Cubei fiind ales Raul Castro (m. 2016). NOTĂ: Dicţionarul Oxford de istorie universală contemporană (2005) dă ca an al naşterii 1927
– 1946: A murit Herbert George Wells, prozator, istoric şi sociolog englez (n. 1866)
– 1963: S-a născut Sridevi Kapoor, una dintre cele mai mari actriţe ale cinematografiei indiene (m. 2018)
– 1998: A murit Julien Green, romancier, dramaturg şi ziarist american de limbă franceză; prima persoană de origine americană membru al Academiei Franceze (1971) (n. 1900)
– 2001: A murit Manuel López Alvar, lingvist spaniol; în 1991 a fost numit membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1991 (n. 1923)
– 2009: A murit chitaristul american Les Paul (numele de scenă al lui Lester William Polsfuss); inventatorul chitarei electrice moderne şi inovator în materie de înregistrări audio; considerat unul dintre inventatorii rock-and-roll-lui, alături de Elvis Presley şi The Beatles (n. 1915)
– 2011: A murit (într-un accident rutier) Tareque Masud, unul dintre cei mai valoroşi regizori de film din Bangladesh (n. 1956)
– 2012: A murit Helen Gurley Brown, scriitoare şi publicistă americană; a condus, în calitate de editor-şef, timp de peste 30 de ani, ediţiile internaţionale ale revistei pentru femei „Cosmopolitan” (ei i se atribuie inventarea noţiunii de femeie modernă, femeia care poate avea atât o carieră de succes, cât şi o viaţă personală lipsită de inhibiţii) (n. 1922)
– 2013: A murit Aleksandr Soldatenkov, renumit creator de vehicule spaţiale ruseşti (al legendarei R-7, prima rachetă care a plasat un satelit pe orbita Terrei, precum şi al capsulelor Soyuz-2); a coordonat pregătirile pentru zborul astronautului Iuri Gagarin, primul om care a ajuns în spaţiu, în 1961 (n. 1927)
– 2017: A murit actorul şi scenaristul american Joseph Bologna (n. 1934)
– 2017: A murit Basilio Martín Patino, regizor de film, producător, scenarist și profesor spaniol (n. 1930)