Imediat după intrarea României în război, apărarea portului Constanța a fost puternic întărită. Au fost aduse tunuri pentru apărarea coastei și a fost instalat un baraj de mine. Cele două culoare care aigurau trecere prin barajul de mine au fost apărate de nave ale Marinei Militare. Barajul de mine apăra, cel puțin teoretic, portul Constanța de eventuale încercări de forțare din partea submarinelor rusești, care își aveau sediul la Sevastopol. Au fost încercări dar ele au fost imediat respinse, submarinele sovietice fiind avariate, poate scufundate. Marcel Diaconescu – pe atunci tânăr ofițer de marină – a participat, la 9 iulie 1941, la atacarea unui submarin sovietic care a încercat să intre în portul Constanța :
“ În 1941 eram elev al Școlii Navale. Ar fi trebuit să fim îmbarcați pe Bricul Mircea – nava școală – pentru instructia primară. Dar Bricul Mircea a fost evacuat din Constanța și plasat pe Dunăre, pentru că reprezenta o țintă mare, vizibilă la mare distanță, din cauza arboradei. Așa că noi, elevii Scolii Navale, am fost îmbarcați pe vasele de luptă. Împreună cu cinci colegi am fost repartizat la Grupul submarine și vedete torpiloare. La început am făcut cunoștință cu nava bază. Apoi am facut o serie de ieșiri cu cele trei vedetele torpiloare proaspat intrate în flota noatră: Viscolul, Vijelia și Viforul. Erau vetede de 40 t., care atingeau o viteză foarte mare, 41 – 42 noduri. Aveau trei motoare Isotta Fraschini. Erau motoare puternice de avion montate pe vase de luptă. Vedetele mai aveau un motor auxiliar, care nu făcea un zgomot puternic. Acest motor auxiliar era folosit în misiuni de noapte. Pentru atac, vedetele aveau două torpile de 533 mm și șase grenade antisubmarine, așezate pe planuri înclinate la pupa. Pentru AA erau două mitraliere cvadruple Vikers de 7, 7 mm, cu un debit foarte mare de foc, și un generator de fum pentru mascare după atac, Vedetele aveau un corp ca o “vioară” format din trei straturi de lemn de calitate, de tec, de mahon. Straturile de lemn erau izolate cu pânză, Aceste vedete au fost reușite, însă aveau un neajuns: motoarele funcționau cu benzină de avion, ceea ce reprezenta un pericol foarte mare de incendiu și de explozie.
În iulie 1941, eram îmbarcat pe vedeta Viscolul. În ziua de 9 iulie, am primit ordin să ieșim în mare pentru ascultare submarină și pentru a asigura paza canonierelor care dragau intrarea în port. La ora 14.00 am intrat în ceață. Nu se putea vedea la 100 m. Am lansat hidroforul și am început să facem ascultare. Din ceață, în direcția în care mergeam s-au auzit niște rafale de tun de calibru mic, Nu putea fi artileria antiaeriană pentru că din cauza ceții nu se putea vedea nici un avion. Apoi am auzit trei explozii puternice în hidrofor, ceea ce însemna că provin de la bombe de adâncime. Aceste bombe erau folosite de navele de suprafață în atacul submarinlor aflate în imersiune. Am presupus ca au fost lansate de torpilorul Năluca. În zonă se mai aflau două nave: torpilorul Zborul și nava Dor de Mare. Nava Dor de Mare era un iaht particular rechizitionat și care datorită aspectului pașnic era folosită ca navă de ascultare submarină. Brusc, ceata s-a ridicat și o canonieră a raportat vedetei Vijelia: “Doua mile sud de baliză a apărut peiscop de submarin inamic. Torpilorul Năluca a pornit în urmărire și a atacat cu tunuri de 20 mm și cu grenade submarine”. Mesaj scurt și clar. Ne-am îndreptat cu toată viteza spre Năluca, care, spre surpriza noastră, se rotea în cerc de parcă i se blocarse cârma Era clar ca se învârtea în jurul submarinului. La fața locului nu am zărit nimic. Abia făcusem un rondou și noi și vroiam să ne îndreptăm spre canoniere, când în provă a apărut un periscop care gonea cu toată viteza lăsând în urmă o creastă albă. Apoi au apărut două creste, una în urma celeilalte. Probail era siajul submarinului care se ridicase prea mult. Vedetele Viscolul, Vijelia și Viforul s-au îndreptat spre submarin și au luat linie de front. În momentul când am ajuns in siajul lăsat de submarine, comandantul meu a ridicat mâna și maistrul torpilor a dat drumul unei grenade antisubmarine, un butoias cu peste 100 kg trotil, La cinci secunde a împins o altă grenadă. Au urmat două explozi puternice care au ridicat apa la douazeci metri înălțime. Imediat după noi a lansat grenade Vijelia și apoi Viforul. Am făcut un rondou și ne-am întors la locul exploziilor. Am găsit o mare pată neagră, dar era greu de precizat dacă era ulei. Am plecat spre Constanța. Vijelia, care avea la bord pe comandorul Victor Voinescu, comandantul Grupului submarine și vedete torpiloare, s-a întors pe locul aruncării grenadelor. Acolo a constatat existența unei pete mari de ulei și bule de aer care ieșeau de pe fundul mării. Deci, rezulta că submarinul este lovit și blocat, poate distrus. Pentru noi a fost o satisfacție că primul submarin inamic care a încercat să intre în portul Constanța a fost oprit și poate distrus“.
[Interviu realizat de Octavian Silivestru, 1995]
