România este pe primul loc la rata deceselor provocate de COVID-19 la un milion de locuitori, relevă un raport publicat astăzi de Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor, care analizează situația epidemiologică din ultimele două săptămâni din Uniunea Europeană și Marea Britanie.
Reporter: Arina Petrovici – România înregistrează, potrivit studiului, un raport de 19,1 decese la un milion de locuitori în 14 zile, în condițiile în care media europeană este de 4,1, iar rata cazurilor noi, depistate la suta de mii de locuitori, este de aproape patru ori mai mare decât media europeană, 79,4 față de 21,5. În plus, rata de pozitivitate în România este de 6,2%, comparativ cu media europeană, de doar 1,4%. Raportul elaborat de Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor arată că cele mai multe noi cazuri în 14 zile au fost raportate în Spania – 28.267, România – 15.423 şi Franţa – 13.245, în condițiile în care în țara noastră se testează mult mai puțin. Din 2 august începând, doar în România, în Spania și în Luxemburg rata de infectare a fost mai mare de 60 la suta de mii de locuitori. Potrivit studiului, trendul crescător al îmbolnăvirilor vine ca o consecință a măsurilor de relaxare adoptate, inclusiv cele privind regulile de călătorie./geftene/ilapadat
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 august)