Preşedintele Donald Trump a avertizat că ţara nu este pregătită pentru votul prin corespondenţă cu ocazia alegerilor din noiembrie

Preşedintele Donald Trump a avertizat că, în pofida pandemiei de coronavirus, ţara nu este pregătită pentru votul prin corespondenţă cu ocazia alegerilor din noiembrie. Vorbind în cursul unei informări de presă, în New Jersey, dl Trump i-a învinuit pe democraţii din Congres, despre care a afirmat că refuză să aloce fonduri pentru a revigora Serviciul Poştal american: „După cum ştiţi, democraţii nu aprobă fonduri adecvate pentru Serviciul Poştal şi nu aprobă aceste fonduri din cauza lucrului ridicol pe care doresc să îl facă, şi anume să trimită milioane şi milioane de buletine de vot. Şi vedeţi ce s-a întâmplă. S-au pierdut, s-a renunţat la ele…Votul universal prin poştă va fi catastrofic, va face ţara noastră de râs în toată lumea”. În cursul aceleiaşi discuţii cu presa, preşedintele a mai spus că oficialităţile americane vor acţiona pentru a determina reinstituirea tuturor sancţiunilor ONU impuse Iranului. Manevra diplomatică cunoscută ca „snapback” se foloseşte de o prevedere a acordului nuclear din 2015 dintre ONU şi Iran, chiar dacă dl Trump a retras SUA din acel acord în 2018. Vineri, Consiliul de Securitate al ONU a respins propunerea SUA de prelungire după luna octombrie a unui embargou al armelor aplicat în cazul Iranului./opopescu/aionescu

BBC SERVICIUL MONDIAL – 16 august