Preşedintele belarus, Aleksandr Lukaşenko, le-a spus muncitorilor de la o fabrică de camioane militare că „nu vor avea loc noi alegeri decât dacă protestatarii îl vor ucide”. Muncitorii aflaţi în grevă, care cer demisia sa, l-au huiduit după ce a sosit la uzina din Minsk cu elicopterul şi i-au cerut să plece.Televiziunea de stat s-a alăturat unei greve generale declanşate la iniţiativa opoziţiei. Adversara dlui Lukaşenko de la alegerile prezidenţiale, Svetlana Tihanovskaia – care se află acum în Lituania – a făcut publică o înregistrare video în care se declară dispusă să devină preşedinte interimar până când vor fi organizate noi alegeri. Totodată, ea a făcut şi un apel la forţele de securitate, cerându-le să treacă de partea opoziţiei: „Vreau să fac un apel către cei în uniformă. Belaruşii sunt oameni care nu tolerează violenţa, belaruşii sunt corecţi şi generoşi şi dacă alegeţi să nu urmaţi ordinele criminale şi să treceţi de partea poporului, oamenii vă vor ierta şi vă vor sprijini şi nu vă vor reproşa nimic în viitor. Suntem uniţi şi trebuie să ştiţi că vă vom accepta oricând dacă gândurile voastre vor fi curate şi căinţa, sinceră„./opopescu/aionescu
BBC SERVICIUL MONDIAL – 17 august