Calendarul evenimentelor, 18 august – selecțiuni

Sub rezerva posibilelor anulări din cauza coronavirusului

 

 

EVENIMENTE INTERNE

 

 

– Senat

* Lucrări în Comisiile permanente (la sediul Senatului și online):

  • ora 10:00 – Comisia pentru sănătate publică – online
  • ora 10:00 – Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională – online
  • ora 11:00 – Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital – online
  • ora 12:00 – Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări

 

– Camera Deputaților

* Activitate în Comisiile parlamentare (online):

  • ora 11:00 – Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice – online
  • ora 11:00 – Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale – sala: on-line
  • ora 12:00 – Comisia pentru industrii şi servicii – online

 

– Guvern

* Programul premierului Ludovic Orban:

  • ora 11:00 – Participare, alături de ministrul transporturilor, Lucian Bode, la deschiderea oficială a lucrărilor pentru Autostrada de Centură București (A0), Sector Sud, Lotul 2, Vidra – Bragadiru
  • ora 17:00 – Întâlnire de lucru cu parlamentari PNL

 

– Ministere

* Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Adrian Oros, susţine o conferinţă de presă care va avea ca temă “rectificarea bugetară” – ora 12:00, la sediul ministerului

* Ministerul Finanţelor Publice organizează licitaţie pentru o emisiune suplimentară de obligaţiuni în sumă de 30 milioane lei

 

– Alegeri Locale

* Astăzi este ultima zi de depunere a candidaturilor pentru alegerile locale. Campania electorală începe la 28 august, iar la 27 septembrie, cetățenii sunt așteptați la vot

* Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, îşi depune dosarul de candidatură la funcţia de primar general al Capitalei; declaraţii de presă după depunerea candidaturii  – ora 11:30, la Biroul Electoral Municipal

* Bistrița: Prezentarea candidatului „Alianţei pentru Bistriţa-Năsăud” la funcţia de primar al municipiului Bistriţa, precum şi a candidaţilor pentru Consiliul Local – ora 11:00, în faţa Primăriei Bistriţa

* Constanța: Conferință de presă organizată de Alianța USR PLUS – ora 11:00, în fața clădirii Consiliului Județean Constanța, pe tema depunerii candidaturilor pentru alegerile locale din 27 septembrie. Participă: Stelian Ion – candidatul Alianței 2020 USR PLUS pentru Primăria Constanța și Remus Negoi – candidatul Alianței 2020 USR PLUS pentru președinția Consiliului Județean Constanța

* Galați: La sediul Biroului Electoral Județean vor fi susținute declarații de presă de către candidatul PNL susținut de USR PLUS la Președinția Consiliului Județean Galați, Stângă George Cătălin și candidatul USR PLUS susținut de PNL, la Primăria Galați, Bogdan Rodeanu, cu ocazia validării dosarelor de candidatură pentru alegerile locale – ora 10:00

* Oradea: Reprezentanţii Partidului Popular Maghiar din Transilvania depun lista candidaturilor la Consiliul Judeţean Bihor, inclusiv dosarul de candidatură a lui Szilágyi Zsolt la funcţia de preşedinte al CJ Bihor; conferinţă de presă – ora 10:30, în faţa clădirii Judecătoriei Oradea

* Ploiești: Conducerea „Alianţei pentru Prahova – PSD-Pro România-PPU(SL)” depune dosarele de candidatură pentru preşedinţia Consiliului Judeţean şi pentru Consiliul Judeţean Prahova  – ora 10:00, la Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană nr. 31 Prahova

 

– Partide

* Conferinţă de presă susținută de PPU(SL) Galaţi – ora 11:00

* Zalău: PSD Salaj susține o conferință de presă în amfiteatrul din Parcul Central – ora 10:00

 

– Administrație

* Conferinţă de presă susţinută de primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, cu prilejul prezentării şi lansării în dezbatere publică a „Regulamentului – cadru privind măsurile de protecţie aplicabile pentru anul şcolar 2020 – 2021” – ora 11:00, la Şcoala gimnazială nr. 194, Bd. Alexandru Obregia, nr. 3A

* Arad: Conferinţă de presă susţinută de preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca – ora 11:00

* Râmnicu Vâlcea: Ședință extraordinară a Consiliului local Râmnicu Vâlcea – ora 13:00, la Filarmonica Ion Dumitrescu, Sala Lahovari

* Timișoara: Conferinţă de presă la Primăria Municipiului Timişoara – ora 11:00

 

– Organizații

* Având în vedere impactul masiv pe care l-a avut pandemia asupra felului în care este utilizată tehnologia în familie, Organizația Salvați Copiii și Huawei vin în sprijinul părinților prin lansarea seriei de conferințe „Copilăria în era digitală”. Acestea au rolul de a-i ajuta pe părinți să înțeleagă mai bine provocările mediului online și de a-i susține cu informații și resurse astfel încât să poată gestiona corect utilizarea dispozitivelor digitale în familie. În cadrul conferințelor online vor fi abordate, alături de părinți și specialiști, patru dintre cele mai importante subiecte ale momentului – Știrile false, Cyberbullying-ul, Timpul excesiv petrecut online și Școala Online. Întâlnirile pot fi urmărite live pe pagina de Facebook a Organizației Salvați Copiii. Participarea este gratuită, iar mai multe detalii pot fi regăsite la https://bit.ly/30aXcXk .Programul zilei:

  • ora 11:00 – Otilia Mantelers (Blogger, Expert parenting) și Ioana Cosma (Formator) vor aborda tema școlii online, punctând beneficiile și provocările acestui nou model de învățare, explorând metodele prin care îi putem sprijini pe copii să învețe mai bine, indiferent de forma pe care o va lua școală începând cu luna septembrie

 

– Mass – Media, Publicitate

* Ședința Consiliului Național al Audiovizualului – ora 11:00

 

– Cultură

* Cea de-a 13-a ediţie a Festivalului de Teatru Independent de Orice – Undercloud 2020 se va desfăşura în perioada 11 – 18 august în două spaţii în aer liber – în curtea Muzeului Naţional al Ţăranului Român şi în grădina Muzeului Naţional „Grigore Antipa”. Programul zilei:

  • ora 11:00 – Cetatea poveștilor, cu Marian Râlea – în grădina Muzeului Naţional „Grigore Antipa”
  • ora 21:00 – spectacolul de dans contemporan, “Basma Curată” – regia Arcadie Rusu – în curtea Muzeului Țăranului Român
  • ora 22:00 – „Nebunul” (lectură performance) – Chris Simion-Mercurian – în grădina Muzeului Naţional „Grigore Antipa”

* Stagiunea estivală a Teatrului Odeon @Herăstrău (23 iul. – 25 sep.) continuă, de la ora 18:30, cu spectacolul „Clasic e fantastic – Copilăria lui Mozart”, un proiect educativ prin şi pentru muzică adresat copiilor între 4 și 10 ani, regia Monica Ciută, scenariul Emanuel Ciocu, scenografia Sânziana Tarța, consultant de specialitate Cristina Sârbu, concepția păpușilor Aurelia Bădulescu. Distribuția: Alexandra Laura Badea, Monica Ciută, Selina Colceru, Filip Ristovski, Irina Sârbu, Alexandru Unguru, Raluca Ouatu (pian), Monica Buștean (vioară)

* Manifestări cultural-artistice organizate de Casa de cultură Friedrich Schiller, în perioada 17-23 august, online atât pe website-ul www.casaschiller.ro , cât și pe pagina oficială de facebook https://www.facebook.com/casadeculturafriedrichschiller .

  • Seară literară intitulată „Amintire plastică. Colaj de texte în proză” („Amatorul de funeralii”) şi poezie („Timpuri dislocate), de Carmen Elisabeth Puchianu” – pe: https://www.youtube.com/watch?v=Y3i2uPYi5fM . A prezentat: prof. dr. Mariana Lăzărescu – Universitatea Bucureşti. Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu F.D.G.R.-București. Volumul de povestiri „Der Begrabnisganger”/„Amatorul de funeralii” este al treilea volum, care a apărut în anul 2007 la Editura germană Stutz (Passau) și cuprinde zece povestiri prelucrate
  • Seară de teatru. Un spectacol de improvizație 10%, Interactiv Spontan Fun al trupei IMPROVisneyland, coordonată de actorul Axel Moustache – pe https://www.youtube.com/watch?v=lRX3ZxBtF7o
  • Lansarea romanelor „Trenul de noapte spre Lisabona” și „Acordorul de piane ale scriitorului elvețian Pascal Mercier” – pe https://www.youtube.com/watch?v=-Gw_kE5fzIk . A prezentat: Sanda Munteanu
  • Expoziţia de picturǎ a artistei plastice Feri Tabrisi (Germania) – pe https://www.youtube.com/watch?v=DksYMKM6uIs . A prezentat: criticul de artă Bogdan Panțu
  • Carnavalul Tradițional German pentru copii – pe https://www.youtube.com/watch?v=mHaCmAdSGpQ . Orchestră de suflători Karpaten-Show. Trupa de teatru Improvisneyland. Dans Monica Dumitrescu și Gabriel Milea

* Primăria Sectorului 3 organizează ediția a VIII-a a evenimentului „Cinema în aer liber”, pe Insula Artelor din Parcul Titan. Iubitorii de film vor avea ocazia de a se delecta cu cele mai bune filme ale anului și o retrospectivă a filmului francez, care vor putea fi vizionate timp de 4 săptămâni, în perioada 18 august – 13 septembrie. Intrarea la proiecții este liberă, în limita celor 200 de locuri amenajate în spațiul de eveniment. Proiecțiile din prima săptămână încep de la ora 21:00, în săptămânile a doua și a treia de la 20:30, iar în ultima săptămână, filmele sunt programate să înceapă la ora 20:00. Evenimentul aduce anul acesta pe marele ecran 21 de filme, dintre care 10 filme noi în Selecția oficială – program care în fiecare an reunește cele mai apreciate filme lansate în ultimul an, laureate la festivalurile de film de la  Cannes, Berlin, Veneția sau la premiile Oscar, 10 filme îndrăgite în Retrospectiva Filmului Francez, selecție care adună titluri pe care publicul nu a avut ocazia să le urmărească pe marele ecran și un film clasic american, în închiderea evenimentului

  • ora 21:00 – proiecția filmului „La Vie En Rose”, regia: Olivier Dahan

* Cluj-Napoca: Opera Națională Română din Cluj-Napoca, Centrul Regional de Excelență pentru Industrii Creative Cluj-Napoca (CREIC) și Londoner, prezintă “Opera Picnic: Seară de balet”, în cadrul programului artistic „Opera Summer Hub” – ora 19:30, în amfiteatrul din aer liber al Cluj Innovation Park. „Seara de Balet” își va încânta publicul prin momente coregrafice, interpretate de soliștii și Ansamblul de Balet al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, însuflețite liric de mezzosoprana Iulia Merca și Vlad Baciu (vioară), acompaniați de Orchestra Operei Naționale Române din Cluj-Napoca

* Constanța: BestSummerArtFEst – BE.SAFE – Constanţa 2020, organizată de Teatrul de Stat Constanţa şi Consiliul Judeţean Constanţa cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanţa. Din programul de astăzi:

  • ora 21:00 – în spaţiul de spectacole amenajat în Parcul Arheologic, un alt film selecţionat la Transilvania International Film Festival – TIFF, oferit de Centrul Cultural Judeţean „Theodor T. Burada”: filmul argentinian „The Heist of the Century” – Jaful secolului, regizat de Ariel Winograd

* Sebeş: Eveniment inedit: Eduard Schneider va oferi comunităţii locale imagini unice, din Sebeşul antebelic. Pentru a completa atmosfera, fundalul muzical va fi asigurat de Ovidiu Pârjol, care va interpreta partituri de Carl Filtsch – ora 21:00, în Parcul Tineretului din Sebeş. Proiecţia va fi precedată, în jurul orei 20:30, de un moment de reenactment istoric cu participarea Ordinului Scutierilor de Muhlbach. Având în vedere actualul context epidemiologic şi ţinând cont de măsurile necesare pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2, Centrul Cultural „Lucian Blaga” din Sebeş susţine organizarea acestei proiecţii de film şi transmite publicului rugămintea de a respecta cât mai riguros măsurile necesare pentru ocrotirea sănătăţii. Organizatorii evenimentului: Primăria Municipiului Sebeş, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeş, Eduard Schneider

* Sibiu: Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu prezintă o nouă serie de întâlniri online cu actorii TNRS în cadrul unui nou format intitulat „Actori.SB.Online – Daruri teatrale”. În fiecare duminică, luni şi marţi, de la ora 21:00 (Secţia Română), respectiv de la ora 21:30 (Secţia Germană), actorii Naţionalului sibian prezită publicului, online, poveşti pentru copii mici şi mari, recitaluri de poezie, momente umoristice sau monoloage din spectacolele TNRS (12 iul. – 1 sep.). Evenimentul se difuzează gratuit pe pagina de Facebook a TNRS, canalul de YouTube al TNRS, pe site-ul TNRS (www.tnrs.ro) şi pe pagina de Facebook a Secţiei Germane a TNRS. Programul zilei:

  • ora 21:00 – „Scrisoarea I” de Mihai Eminescu şi „Trei doamne şi toţi trei”, de George Coşbuc, cu Adrian Neacşu
  • ora 21:30 – Monolog din „E vina ta” de Andrej Ivanov, cu actorul Secţiei Germane a Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu, Yannick Becker

* Frankfurt, Germania: Proiecţia filmului „Aferim!”, (România, Bulgaria, Republica Cehă, 2015), în cadrul secţiunii dedicate anul acesta regizorului român, Radu Jude, la Festivalul Internaţional de Film goEast din Germania – ora 18:00, la cinema-ul DFF – Deutsches Filminstitut & Filmmuseum din Frankfurt

 

– Sport

* Are loc şedinţa Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal  – ora 12:00, la Casa Fotbalului

  • declaraţii ale preşedintele FRF, Răzvan Burleanu (nu mai devreme de ora 17:30)

* München: CSM CSU Oradea şi CSU Sibiu îşi află adversarele din grupele FIBA Europe Cup, în urma tragerii la sorţi – ora 12:00

 

– S-a întâmplat într-o zi de 18 august

* Se împlinesc 340 de ani (1680) de când a fost organizată, din ordinul regelui Ludovic al XIV-lea, compania pariziană de teatru „Comedia Franceză” („Comédie-Française” sau „Théâtre-Française”), astăzi Teatrul Naţional al Franţei şi unul dintre cele mai prestigioase teatre europene, subvenţionat de stat, în care se joacă un repertoriu clasic

* Cu 176 de ani în urmă (1844) era constituită „Roata de Pompieri” printr-un ofis semnat de principele Gheorghe Bibescu, la propunerea Departamentului Treburilor din Lăuntru. Serviciul nou-înfiinţat avea o structură militară şi era împărţit în şase grupe, cu un efectiv de 7 ofiţeri, 23 subofiţeri şi 256 soldaţi. Ca dotare tehnică, noua unitate militară din Garnizoana Bucureştilor dispunea de 14 pompe de incendiu, un car de instrumente, 30 sacale, 48 cai, 40 căngi şi 50 lopeţi de lemn

* În urmă cu 143 de ani (1877) apărea, la Sibiu, revista „Albina Carpaţilor”, al cărei titlu iniţial a fost „Albina Daciei”, cu subtitlul „Foaie beletristică, ştiinţifică şi literară”, avându-i ca redactori pe Ioan Alexandru Lapedatu, Iosif Popescu şi Visarion Roman, care era editor şi redactor. În perioada 18 august 1877 – 1 octombrie 1878 a apărut săptămânal, apoi bisăptămânal (15 octombrie 1878 – 30 septembrie 1880). Fiind o revistă cu profil enciclopedic, „Albina Carpaţilor” a publicat fragmente de romane, nuvele şi alte naraţiuni, datini, credinţe şi moravuri, articole istorice, descrieri de călătorii, biografii, articole de igienă, poezii, recenzii şi studii, articole de ştiinţe naturale, industrie, arhitectură şi sculptură, bibliografii. Fiecare număr conţinea ilustraţii

 

* Cu 71 de ani în urmă (1949) era întemeiată Agenţia Germană de Presă – DPA (Deutsche Presse Agentur), cu sediul la Hamburg

* Într-o zi de 18 august, tot acum 71 de ani (1949), s-a înfiinţat Agenţia Germană de Presă – DPA (Deutsche Presse Agentur), cu sediul la Hamburg. Fritz Singer a fost primul redactor-şef şi director general al agenţiei. Este cea mai mare agenţie de presă din Germania. Pe lângă biroul principal de la Hamburg, mai există un birou central de ştiri la Berlin. Agenţia de Presă Germană are sedii în 100 de ţări, incluzând 12 departamente regionale germane împreună cu alte 50 de sedii în Germania

* Se împlinesc 50 de ani (1970) de când a început prima ediție a Taberei de sculptură în aer liber de la Măgura (comuna Tisău, jud. Buzău), organizată în perioada 1970-1985, la iniţiativa sculptorilor Gheorghe Coman și George Apostu. Proiectul a fost susținut de Uniunea Artiștilor Plastici din România, pentru a marca 16 secole de la prima atestare a orașului Buzău. Vreme de 16 ani, câte 16 sculptori au lucrat, în lunile august – septembrie, pe o temă la alegere, în blocuri de piatră de Măgura primite prin tragere la sorți, ajungîndu-se în final la 256 de lucrări, realizate de 163 de artiști, pe o suprafață de 21 ha. Tabăra este cel mai mare ansamblu național de sculptură în aer liber din țară

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dealu Spirii al Municipiului Bucureşti”, stabilită începând cu anul 2013; este data la care, în anul 1844, a luat fiinţă prima formaţiune de pompieri din Bucureşti

 

– 1849: S-a născut Teodor Ştefanelli (numele la naştere: Teodor Ştefaniuc), scriitor şi istoric (preocupat de o cât mai bună cunoaştere a istoriei Bucovinei); deputat în Dieta Bucovinei din partea Partidului Naţional Român şi participant activ la unirea cu România din 1918; membru titular al Academiei Române din 1910 (m. 1920)

 

– 1857: S-a născut (la Cernăuţi, azi în Ucraina) Eusebie Mandicevsky (cunoscut în Occident mai ales sub numele de Eusebius Mandyczewski), compozitor, dirijor de cor, muzicolog şi profesor român stabilit la Viena (m. 1929)

 

– 1858: După unele surse, la această dată, ar fi murit Barbu Lăutaru (pe numele său adevărat Vasile Barbu); staroste al lăutarilor din Moldova timp de 40 de ani, Barbu Lăutarul a fost unul dintre acei mari cântăreţi populari români care, prin creaţia şi felul lor de interpretare, au contribuit la formarea şi îmbogăţirea muzicii populare de tip lăutăresc, născută din îmbinarea elementelor de muzică populară românească cu elemente ale muzicii orientale, ale romanţei ruse şi elemente occidentale (n. 1799). NOTĂ: Alte surse dau ca an al morţii 1860

 

– 1860: S-a născut Dimitrie Popovici-Bayreuth, cântăreţ şi pedagog (m. 1927) – 160 de ani

 

– 1869: A murit Damaschin Bojincă, jurist și cărturar (n. 1802)

 

– 1883: S-a născut medicul Mihai Ciucă; bacteriolog, imunolog şi epidemiolog; unul dintre colaboratorii de bază ai dr. Ioan Cantacuzino; membru al delegaţiei române la Conferinţa de Pace de la Paris (1919-1920); membru titular al Academiei Române din 1938 (m. 1969)

 

– 1897: S-a născut fizicianul Alexandru Cişman; cercetări în feromagnetism, radiotehnică, biofizică, electroliză; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1967)

 

– 1911: S-a născut prozatorul Mihail Şerban (m. 1994)

 

– 1916, 18/31: S-a născut Neagu Djuvara, istoric, filosof al istoriei, memorialist, jurist, diplomat, filolog, jurnalist, romancier şi profesor; stabilit din 1947 în exil, a militat în diverse organizaţii ale diasporei româneşti; în 1990 s-a întors în ţară (m. 2018)

 

– 1931: S-a născut Paul Anghel, prozator, eseist, dramaturg şi scenarist (m. 1995)

 

 

– 1957: A murit poetul George Tutoveanu, afirmat în publicaţii sămănătoriste (n. 1872)

 

– 1963: S-a născut cantautoarea Maria Gheorghiu, cunoscută interpretă de muzică folk şi realizatoare de emisiuni radio

 

– 1966: S-a născut solistul Ovidiu Ioncu „Kempes”, liderul trupei „Kempes” şi fostul vocalist al trupelor „Cargo” şi „Rezident EX”

 

– 1977: S-a născut clericul musulman Muurat Iusuf, şeful Cultului Musulman din România (din 15.IX.2005)

 

– 1998: A murit Iosif Sava (nume la naştere: Iosif Segal), muzicolog, critic muzical, realizator de emisiuni de radio și televiziune, scriitor, clavecinist și pianist; în 1951 şi-a început activitatea de editor muzical la Radiodifuziunea Română, realizând, din 1972, programul săptămânal „Invitaţiile Eutherpei“ și, în paralel, emisiunile „Cronica muzicală“ şi „Viaţa muzicală în actualitate“; în 1980 a început activitatea la TVR, realizând săptămânal emisiunea „Serata muzicală TV” (n. 1933)

 

– 2016: A murit Mihai Gingulescu, actor al Teatrului Naţional Târgu-Mureş din 1962 (n. 1940)

 

– 2019: A murit prezentatoarea de televiziune Mariana Zaharescu, una dintre cele mai cunoscute voci ale emisiunii „Teleenciclopedia” (n. 1932) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Cină Post-Brexit, între negociatorii Michel Barnier și David Frost, în cadrul unei noi sesiuni de discuții

– Yuma, SUA: Președintele american, Donald Trump participă la o întâlnire publică

– Milwaukee, SUA: Fostul președinte american, Bill Clinton și Jill Biden susțin discursuri în cadrul Convenției virtuale democratice

– Panama: Vizita lui Robert O’Brien, consilier de securitate al președintelui american, Donald Trump

– Minsk: Proteste împotriva rezultatelor alegerilor prezidențiale

– Hong Kong: Conferință de presă a șefului executiv din Hong Kong, Carrie Lam

– Abu Dhabi: Vizita ministrului german de externe Heiko Maas, în Emiratele Arabe Unite

– Caracas: Vizita ministrului turc de externe, Mevlut Cavusoglu, în Venezuela

– Bangkok: Conferință de presă a premierului thailandez, Prayuth Chan-ocha, după ședința Consiliului de Miniștri

– Geneva, Elveția: Conferință de presă virtuală a Organizației Mondiale a Sănătății privind pandemia de Covid-19

– Dachau, Germania: Vânătorii militari israelieni și germani aduc un omagiu victimelor fostei tabere naziste din Dachau

– Fürstenfeldbruck, Germania: Omagiu militar germano-israelian pentru victimele luării de ostatici la Olimpiada de la Munchen din 1972

– Nörvenich, Germania: Primele exerciții militare aeriene germane-israeliene în Germania (18 – 28 aug.)

– Tunis: Manifestații împotriva acordului Emiratele Arabe Unite (EAU) – Israel

 

– Manila, Filipine: Conferință de presă online a Direcției OMS Pacific privind pandemia de Covid-19

 

– Atena: Informații de presă săptămânale a Protecției Civile privind epidemia de Covid-19

 

– Vancouver, Canada: Audieri în cadrul procedurii de extrădare a directorului financiar al Huwaei, Meng Wanzhou (18 – 21 aug.)

 

– Lublin, Polonia: Conferință de presă susținută de Biomed-Lublin, privind lansarea unui tratament pentru Covid-19

 

– Johannesburg: Reuniune privind mega-barajul ridicat de etiopieni pe Nil

 

– Johannesburg: Ridicarea restricțiilor de vânzare a alcoolului și a țigărilor

 

– Islanda: Reautorizarea adunărilor de până la 1.000 de persoane

 

– Bordeaux, Franța: Lansarea noii ediții a jocului video de simulare aeriană Microsoft Flight Simulator, pe PC

 

– Sanliurfa, Turcia: Reluarea procesului unui atac din sud-estul țării, în anul 2015

 

– New York: Walmart prezintă rezultatele financiare ale trimestrului doi

 

– Cap Canaveral, SUA: SpaceX lansează un nou grup de sateliți Starlink

 

– New York: Licitație de recuzită și costume de film, inclusiv costumul de scufundare din „Odiseea spațială”, 2001

 

– Lisabona: Se dispută prima semifinală a Ligii Campionilor la fotbal, ediţia 2019/2020: RB Leipzig – Paris Saint-Germain – ora 22:00

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1642: A murit pictorul italian Guido Reni (n. 1575)

 

– 1685: S-a născut matematicianul englez Brook Taylor, ale cărui contribuții notabile sunt Teorema Taylor și Seriile Taylor (m. 1731) – 335 de ani

 

– 1750: S-a născut Antonio Salieri, compozitor şi dirijor italian (m. 1825) – 270 de ani

 

– 1774: S-a născut exploratorul american Meriwether Lewis (m. 1809)

 

– 1830: S-a născut Franz-Joseph I de Habsburg, împărat al Austriei (1848-1916) şi rege al Ungariei (1867-1916); a înăbuşit Revoluţia de la 1848-1849 din Ungaria şi Transilvania şi a reprimat mişcările naţionale din Imperiul Habsburgic, restabilind absolutismul; în timpul său s-a creat statul dualist Austro-Ungaria (1867); a participat la înfăptuirea Triplei Alianţe (bloc politic şi militar constituit, în 1882, prin aderarea Italiei la Alianţa dintre Germania şi Austro-Ungaria, încheiată în 1879) şi a dus o politică expansionistă în sud-estul Europei (m. 1916) – 190 de ani

 

– 1835: A murit chimistul german Friedrich Stromeyer (n. 1776) – 185 de ani

 

– 1849: S-a născut compozitorul francez (Benjamin Louis) Paul Godard (m. 1895)

 

– 1850: A murit Honoré de Balzac, critic literar, eseist, jurnalist şi scriitor francez (n. 1799) – 170 de ani

 

– 1873: S-a născut tenorul austriac Leo Slezak (m. 1946)

 

– 1876: S-a născut mineralogul ceh František Slavík; bun cunoscător al zăcămintelor din Transilvania şi Banat; membru de onoare străin al Academiei Române din 1937 (m. 1957)

 

– 1906: S-a născut regizorul francez de film Marcel Carné (m. 1996)

 

– 1922: S-a născut Alain Robbe-Grillet, romancier, eseist şi scenarist francez (m. 2008)

 

– 1929: S-a născut scriitorul rus Anatoli Kuzneţov (m. 1979)

 

– 1933: S-a născut Roman Polanski (pe numele său adevărat Roman Liebling), actor, regizor de film, scenarist şi producător francez de origine poloneză

 

– 1936: S-a născut Robert Redford, actor, producător şi regizor american de film. NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1937

 

– 1940: A murit industriaşul american Walter Chrysler; în 1925 a fondat compania de automobile care-i poartă numele (n. 1875) – 80 de ani

 

– 1952: S-a născut actorul american de film Patrick Swayze (m. 2009)

 

– 1969: S-a născut Edward Norton, actor, scenarist, regizor şi producător american

 

– 1983: S-a născut cântăreţul şi compozitorul britanic de origine libaneză Mika (născut Michael Holbrook Penniman, Jr.)

 

– 1990: A murit psihologul american Burrhus Frederic Skinner; contribuţii în teoria behaviorismului („cutia lui S”); lucrările sale au influenţat metodele de studiere a comportamentului uman (n. 1904) – 30 de ani

 

– 1998: A murit chimistul ceh Otto Wichterle, inventatorul lentilelor de contact (n. 1913)

 

– 2009: A murit Kim Dae-jung, fost preşedinte sud-coreean între anii 1998 şi 2003, şi câştigător al Premiului Nobel pentru Pace în anul 2000 (n. 1924)

 

– 2011: A murit desenatorul francez de origine suedeză Jean Tabary; şi-a început cariera de desenator în 1956 în revista “Vaillant”, care avea să se numească apoi “Pif”, publicaţie care ajungea şi în România în timpul comunismului. Aici, Tabary publică seriile sale cu personaje devenite celebre: Totoche sau Corinne şi Jeannot. Din 1962, împreună cu René Goscinny (scenaristul lui Asterix şi Obelix sau Lucky Luke), Tabary îl desenează pe Iznogoud, „vizirul care vrea să devină calif în locul califului” (n. 1930)

 

– 2012: A murit Scott McKenzie (născut Philip Wallach Blondheim), reprezentant de seamă al curentului flower power pop din anii ’60 şi interpret al celebrei piese, din 1967, „San Francisco (Be Sure To Wear Flowers In Your Hair)” (n. 1939)

 

– 2017: A murit Sir Bruce Forsyth, prezentator tv., actor, comediant, cântăreț, dansator și scenarist britanic; considerat o adevărată legendă a televiziunii britanice; după o prezență de 75 de ani pe micile ecrane britanice, a primit, în 2012, din partea reprezentanților Guinness World Records titlul de „prezentatorul de sex masculin cu cea mai îndelungată carieră în televiziune” (n. 1928)

 

– 2018: A murit diplomatul ghanez Kofi Annan, al şaptelea secretar general al Organizaţiei Naţiunilor Unite (1997-2006); Premiul Nobel pentru Pace pe 2001, pentru demersurile sale în slujba protecţiei drepturilor omului şi pentru revitalizarea ONU (n. 1938)