Autoritățile nepaleze au suspendat temporar, miercuri, reuniunile religioase și publice, precum și majoritatea sistemului de transport din capitala Kathmandu și zonele înconjurătoare, cerând localnicilor să stea în locuințe pentru a controla fenomenul răspândirii coronavirusului, în contextul în care se constată o creștere a numărului de cazuri COVID-19. Restricțiile se vor aplica în Valea Kathmandu începând de miercuri, timp de o săptămână, însă măsura ar putea să se prelungească, a transmis guvernul. Măsura a fost anunțată la o zi după ce în țară s-a înregistrat cea mai mare creștere zilnică a numărului de cazuri de coronavirus. Cei care nu vor respecta restricțiile vor fi amendați cu cinci dolari și, în plus, riscă până la trei luni de închisoare. Nepalul a început, în luna iunie, ridicarea parțială a restricțiilor instituite la nivel național, însă a menținut interdicția privind călătoriile interne și internaționale, iar faimoasele obiective turistice au rămas închise pentru alpiniști. „Condusul vehiculelor publice sau particulare este interzis în disctrict (Kathmandu). Nimeni nu poate poate organiza adunări religioase sau publice, târguri, serbări și festivaluri”, a transmis guvernul printr-un comunicat, cerând celor patru milioane de locuitori ai Văii Kathmandu să serbeze acasă evenimentele culturale. Doar transporturile esențiale – cum ar fi cel al alimentelor, transportul personalului medical sau de securitate – vor fi permise pe străzi, precizează guvernul în comunicat. Jageswar Gautam, secretarul de presă al Ministerului Sănătății, a transmis marți că peste o mie de oameni au fost confirmați posivit la testul pentru coronavirus, iar șapte persoane au murit în ultimele 24 de ore din cauza infecției, aceasta fiind cea mai mare creștere zilnică a numărului de cazuri de coronavirus. Numărul total al cazurilor de infecție de pe teritoriul Nepalului a ajuns la 28.257, iar bilanțul deceselor COVID-19 la 114. În Valea Kathmandu, ce curpinde capitala și zonele adiacente, a înregistrat 205 noi cazuri, în creștere cu aproape zece procente față de ziua precedentă. Restricțiile intră în vigoare în ajunul sezonului festival hindus care începe săptămâna aceasta./cstoica/denisse
(www.reuters.com – 19 august)