Percheziții la domiciliile unor persoane și la sediile sociale ale unor societăți comerciale din București și din Ilfov

Polițiștii de la Direcția de Investigare a Criminalității Economice efectuează, în această dimineață, percheziții la domiciliile unor persoane și la sediile sociale ale unor societăți comerciale din București și din Ilfov, pentru destructurarea unei grupări infracționale bănuită de contrafacere a produselor de curățenie și igienă și a alcoolului sanitar. Acestea erau apoi valorificate în centre comerciale din Ilfov. Pe lângă faptul că produsele reprezentau un pericol pentru sănătatea și integritatea corporală a cumpărătorilor, activitățile erau realizate fără a evidenția în documentele contabile operațiunile comerciale derulate, se eluda astfel plata taxelor și impozitelor aferente către bugetul de stat. La percheziții participă specialiști de la Institutul Național de Criminalistică și echipe din Serviciul pentru Intervenții și Acțiuni Speciale, transmite Inspectoratul General al Poliției Române./cmorozanu/denisse
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 19 august)