În seara zilei de 23 august 1944 , navele mari ale Fortei Navale Maritime, în stare de marș, se găseau în rada portului Constanța, împreună cu principalele nave comerciale. La ora 23.20, s-a ordonat stare generală de alarmă, supravegherea germanilor și ripostă la orice încercare de atac sau dezarmare din partea germanilor. În același timp, au fost tăiate legăturile telefonice și telegrafice germane care treceau prin centrala română. Imediat după alarmare, Statul Major al Marinei Militare s-a mutat în punctul de comandă operativ de la periferia Constanței, părăsind fostul punct de comandă comun cu germanii de la hotelul Carlton. Concomitent, au fost trasmise navelor militare mai multe ordine în care se preciza noua situație militară. De la Biroul III Operații, căpitanul de marină Constantin Borș a dat două ordine :
“Primul ordin: “Schimbare de front.” Adică despărțirea de germani și colaborarea cu rușii. A fost foarte greu. Am scurtat cât am putut. Am spus că suntem în armisțitiu cu rușii. Copia acestui ordin se găsește la Muzeul Marinei. Al doilea ordin, care mi-a salvat viața, a fost: “Apărarea portului Constanța. Lt-comandotul Florian Popescu să ia următoarele măsuri: 1/ Bateria 66 mm – care, la intrarea în port, să pună imediat un stăvilar împotriva submarinelor germane care erau în mare. Să pună imediat o plasă care să blocheze intrarea în port. 2/ Să scoată afară câte două vedete antisubmarin la cele două capete ale barajului [de mine].” Acesta a fost ordinul meu. Apoi, am dat ordin la bateriile de coastă să nu tragă în navele rusești, că acum suntem cu ei, și să rămână la post. Acestea erau ordine militare, care în mod obișnuit se dau într-o astfel de situație. Făcusem Școala Superioră de Război și știam ce să fac. În timpul ăsta, un comandor rus a luat comanda Portului Constanța. El era însoțit de trupe sovietice. Acest comandor rus a început să dea ordin românilor ce să execute. Mai mult, nici nu s-a uitat la ordinul dat de mine. A dat ordin să se scoată plasa, să se deschidă portul că trebuie sa vină o canonieră rusească. Întâi să vină! Dar canoniera, mi se pare, nici nu a mai venit. Parcă a fost torpilată de un submarin german… Important e că s-a scos plasa antisubmarin. Ce s-a întâmplat? Un submarin german a intrat în portul Constanța, care nu mai era păzit, a tras o torpilă și a scufundat nava Oituz. De aici mare conflict. Mă pomenesc că vine un comandor rus care mă întreabă de ce am scos apărarea portului. “Nu am scos apărarea portului! Din contra, am dat odin să se pună.” “De s-a scos?” “Nu ma întrebați pe mine. Vedeți în Portul Constanța ce s-a întâmplat!” Dupa asta vine un locotenent. Îi spun: “Tocmai a fost un comandor rus.” “Ce comandor? Ăla e trupete. Eu comand aici!” Locotenentul era din Statul Major. Comandorul era comandantul unor trupe din Portul Constanța. Acesta a fost primul contact cu sovieticii. După asta, am fost chemat la Comandamentul rusesc. “De ce a intrat submarinul german în port?” “Pentru că estacada a fost scoasă din port.” “Cine a dat ordin?” “Dumneavoastră. Eu nu am dat ordin. Ordinul a fost dat de comandorul rus…. Întrebați-l pe el!” O paranteză: când m-am dus la Comandametul sovietic m-am dus cu mașina Diviziei de Mare. Când am plecat nu am mai găsit-o. Dispăruse. Șoferul stătea pe marginea trotuarului. Îl dăduse jos din masină, au luat mașina și au plecat cu ea. La Comandamentul sovietic am fost anchetat o săptămână. Mă chemau în fiecare zi. “Ce ordin am mai dat?” După o săptămână m-au lăsat în pace. Mi-au spus: “Era să fi împușcat.” Dacă nu era ordinul dat de mine, rușii mă împușcau. Noroc ca l-am dat cu o zi înainte de a veni sovieticii”.
[Interviu realizat de Octavian Silivestru, 1996]
