Astăzi începe cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat din acest an cu proba scrisă la limba şi literatura română. Peste 42.700 de candidaţi sunt înscrişi, din care aproape 18 mii sunt din promoţiile anterioare.
Reporter: Arina Petrovici – Seria examenelor de bacalaureat debutează astăzi cu proba scrisă la limba şi literatura română, urmată mâine de cea obligatorie, a profilului. Potrivit calendarului Ministerului Educaţiei, miercuri este programată proba la alegere a profilului şi specializării. Afişarea primelor rezultate întregistrate la problele scrise va avea loc la 2 septembrie, până la ora 12:00, şi va fi urmată de depunerea contestaţiilor, în aceeaşi zi, între orele 14:00 şi 20:00. Rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor, vor fi comunicate în 5 septembrie. Probele scrise încep la ora 9:00 dimineaţa, iar accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30. Timpul dedicat elaborării unei lucrări scrise este de 3 ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor. Nota minimă de promovare pentru fiecare probă este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este de cel puţin 6. Amintim că toate măsurile de prevenire şi combatere a contaminărilor cu noul coronavirus sunt valabile şi pentru sesiunea august-septembrie a examenului de bacalaureat. #HUN/eendrefy/denisse
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (24 august)