Marţi, 25 august, se împlinesc 147 de ani de la naşterea Luciei Sturdza Bulandra, remarcabilă personalitate a teatrului românesc şi descendentă a unei mari familii boiereşti, care a dat personalităţi ilustre istoriei noastre naţionale.
Caracterizată de un talent susţinut, nuanţat de o sensibilitate rafinată şi de un complex bagaj cultural, cea care avea să devină o mare doamnă a teatrului românesc trebuia să ajungă profesoară, însă un rol într-o mică piesă avea să-i deschidă drumul către o carieră fabuloasă, chiar împotriva prejudecăţilor familiei sale. Ea are meritul de a fi înfiinţat instituţia teatrală din Bucureşti care astăzi îi poartă numele şi a cărei directoare a fost, din anul 1947 până la sfârşitul vieţii.
* * * * *
Lucia Sturdza s-a născut la 25 august 1873, la Iaşi, fiind descendentă pe linia domnitorului Mihail Vodă.
Încă din primii ani de viaţă a dovedit că era o fire independentă, care dorea să-şi asigure singură existenţa, ceea ce i-a creat destul de repede conflicte cu familia.
A absolvit Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, fiind hotărâtă să îmbrăţişeze o carieră în învăţământ. În perioada în care a urmat cursurile facultăţii, a predat, ca profesoară suplinitoare, la o şcoală primară pentru băieţi. „Aveam neapărată nevoie de un salariu pentru a-mi plăti taxele universitare şi cărţile studenţeşti“, scria ea în volumul ei de memorii „Amintiri, amintiri“, publicat la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, în anul 1960. Îşi dorea să devină profesoară şi nu încăpea vreo îndoială privind viitorul ei. Îşi amintea, în scrierile ei, despre cei 12 elevi pe care-i îndruma: „Voiam să-mi câştig banii necesari pentru studenţie, dar voiam în acelaşi timp să realizez şi altceva pe lângă sumele trebuincioase… profesoratul a fost întotdeauna pentru mine un apostolat pe care l-am îndeplinit cu pasiune. Încă de tânără, am simţit o adevărată chemare pentru această participare la dezvoltarea intelectuală a copiilor şi a tinerilor, pe care mi-a fost dat să-i îndrumez. Când eram în liceu, marea mea plăcere era să rezum temele cu cât mai multă claritate şi să le expun colegei mele de bancă…“.
În anul 1898, pentru că nu găsea un post în învăţământ, a mers la directorul Teatrului Naţional, Petre Grădişteanu, care a angajat-o. Despre acest moment, artista mărturisea, peste ani, în volumul „Amintiri… Amintiri…”: „Şi iată-mă în teatru căzută ca din cer. După viaţa monotonă, îngustă şi apăsătoare în sînul familiei şi după mediul studios universitar, mă aflam deodată în vîltoarea unei lumi cu un specific nebănuit de mine. Şi totuşi m-am avîntat cu multă îndrăzneală în noua mea carieră”.
La 1 octombrie 1898, a debutat în piesa într-un act ”Primul bal” a dramaturgului francez Edouard Pailleron. Interesant este faptul că în seara premierei a primit o telegramă de la bunica sa, prin care aceasta îi interzicea folosirea numelui Sturdza pe scenă.
Îngrijorarea bunicii actriţei nu era tocmai imposibil de înţeles, în contextul în care, la acea vreme, cu toate că existau actriţe deosebit de talentate, care se bucurau de o mare apreciere din partea publicului, nu aveau încă parte de respectul cuvenit acestei meserii, existând numeroase prejudecăţi în legătură cu carierele lor.
Despre momentul debutului, artista menţiona, în acelaşi volum: „Aducîndu-mi aminte de acest debut, rămîn uneori uimită, iar alteori pufnesc în rîs, la gîndul inconştienţei mele de atunci. Dar nu numai a mea, ci şi a celor ce mi-au încredinţat interpretarea unui personaj pentru care nu prezentam nici o calitate. Era vorba de o domnişoară naivă şi răsfăţată, păşind cu ingenuitate şi feciorelnică cochetărie la primul ei bal”.
România liberă, 16 septembrie 1973
În urma eşecului de la debutul pe scenă, Lucia Sturdza Bulandra se hotărăşte să urmeaze cursurile de la Conservator ale Aristizzei Romanescu: „… Am citit cu aviditate tot ce era în legătură cu arta dramatică. Şi mai ales am urmărit cu încordare jocul tuturor actorilor mari şi mici, buni şi răi, compatrioţi şi străini. Din activitatea lor scenică, din jocul lor am desprins, în mod analitic, cerinţele cele mai imperioase ale artei actorului şi am pătruns justeţea sau falsitatea interpretărilor, ale intonaţiilor, ale procedeelor. Am înţeles că atât cultura fără talent, cât şi talentul fără cultură nu pot făuri un actor desăvârşit”.
Se spune că de la actorii ruşi a învăţat ce înseamnă dăruirea şi identificarea, iar de la italianul Ermette Novelli „a înţeles marele rost al jocului actorului”.
La 18 septembrie 1911, a avut loc premiera filmului „Amor fatal”, în care a jucat alături de actorul Tony Bulandra. După doar câteva luni, cei doi actori aveau să devină soţ şi soţie, doamna Bulandra recăsătorindu-se după despărţirea de primul soţ, C. Costescu.
Radio România nr. 240, 20-26 august 2001
În anul 1914, cei doi au înfiinţat o companie de teatru particulară, „Regina Maria”, care mai târziu s-a numit „Compania Bulandra-Maximilian-Storin”. Lucia Sturdza-Bulandra era singura femeie în cadrul acestei companii teatrale, însă datorită autorităţii şi fantasticei sale puteri de muncă, a fost întocmit un repertoriu şi au fost atraşi regizori şi actori de prestigiu. Ca actriţă, juca seară de seară, regiza spectacole, făcea turnee, citea, studia piese, discuta cu autori, propunea colaboratori şi în egală măsură hotăra angajările tinerilor după criterii strict personale.
Timp de trei decenii a fost şi profesoară la Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti, unde a format generaţii întregi de actori, printre care Nicolae Bălţăţeanu, George Calboreanu, Dina Cocea, Radu Beligan, Victor Rebengiuc, Aura Buzescu, Mihai Popescu, Fory Etterle, Alexandru Giugaru, Nineta Gusti.
În perioada războiului, soţii ţin spectacole pentru strângerea de fonduri dedicate Crucii Roşii, disputele de pe front având să se afle şi la originea desfiinţării, în anul 1941, a companiei înfiinţate de cei doi soţi, iar în 1943, soţul său a trecut la Domnul. A urmat o perioadă extrem de dificilă în viaţa artistei, fiindcă trăia din lucrurile pe care le vindea din casă, dar mai ales din vânzarea cărţilor din biblioteca personală, adunate cu multă migală şi dragoste, spre nespusa durere a actriţei şi din mici onorarii care nu alcătuiau o chenzină şi nu-i ajungeau pentru multă vreme.
În 1944 a jucat rolul bunicii lui Manta în filmul „Escadrila albă”, în regia lui Ion Sava, o coproducţie româno-italiană, în care i-a avut alături pe Claudio Gora şi Mariella Lotti.
În anul 1947 a fost numită la conducerea Teatrului Municipal, care după moartea sa a purtat numele de Teatrul ”Lucia Sturdza-Bulandra” şi mai târziu, Teatrul Bulandra. Inaugurarea instituţiei avea loc în septembrie 1947, cu piesa „Insula” de Mihail Sebastian, în regia lui Mircea Şeptilici.
De-a lungul anilor, Lucia Sturdza Bulandra a interpretat roluri de compoziţie, în special, în piese de Oscar Wilde, V. Sardou, H. Ibsen, realizând creaţii de neuitat în ”Maria Stuart” de Schiller, ”Profesiunea doamnei Waren” de Bernard Shaw, ”Marmouret” de J. Sarment, ”Pădurea” de A.N. Ostrovski, ”Vassa Jeleznova” de Gorki, ”Citadela sfărâmată” de Horia Lovinescu. Rolurile sale de referinţă rămân „Maria Stuart”, „dna Warren”, „Mamouret”, „dna Alving”, „Vassa Jeleznova”, „Regina Margot”, „Anna Karenina”, „Sapho”, „Maman Colibri”, „Nebuna din Chaillot”, „Doamna Clara”.
Este autoarea lucrării „Actorul şi arta dramatică” (1912) şi a volumului ”Amintiri…Amintiri…” (1960) şi a tradus numeroase piese din limbile franceză, italiană, germană şi engleză.
A primit mai multe distincţii, între care Bene Merenti, clasa I, Meritul Cultural, clasa I şi clasa a II-a, Vulturul Alb (Iugoslavia), Ordinul Muncii, clasa I, Steaua Republicii, titlul de Artist al Poporului.
Lucia Sturdza Bulandra a trecut la Domnul la 19 septembrie 1961, în urma unei banale căzături pe scări, la vârsta de 88 de ani, când încă era în plină putere creatoare.
Marele regizor Sică Alexandrescu o descria pe artistă, în memoriile sale, astfel: „(…) o boieroaică a teatrului românesc. Impresionase încă din tinereţe prin frumuseţe, inteligenţă şi printr-o prestanţă unică pe scenă, pe care şi-a păstrat-o până la urmă. Ţinuta ei impozantă, atât în teatru cât şi în viaţă, îţi evoca imaginea princiară a unei femei elegante care apare în mijlocul invitaţilor coborând scara de onoare a unui palat. Energică directoare de teatru, a ştiut să impună disciplina în teatru actorilor, ţinuta pe scenă, respectul pentru nobleţea artei şi prestigiul instituţiei”.
Între anii 1963-1972, Liviu Ciulei a fost director al teatrului, acesta cunoscând o emancipare artistică, devenind liderul mişcării teatrale româneşti şi unul dintre cele mai inovatoare centre teatrale europene.
A rămas un teatru de elită, în anii ’70 şi ’80 pe scena sa jucând mari actori, între care Clody Bertola, Octavian Cotescu, Victor Rebengiuc, Mariana Mihuţ, Irina Petrescu, Rodica Tapalagă, Virgil Ogăşanu, Gina Patrichi, Toma Caragiu, Ion Caramitru, Florian Pittiş.
În anul 1991, compania teatrală a devenit membru cu drepturi depline al Uniunii Teatrelor din Europa (UTE), alături de renumite companii teatrale europene precum Odeon Theatre de l’Europe – Paris, Piccolo Teatro di Milano, Royal Shakespeare Company, Teatre Lliure – Barcelona, Düsseldorfer sau Schauspielhaus.
În anul 2013, cu prilejul a 140 de ani de la nașterea artistei, Banca Națională a României a pus în circulație o monedă de argint în onoarea şi amintirea ei.
RADOR, 25 august
