Patru poduri importante de pe rețeaua de drumuri naționale vor intra în reparații capitale, cu finanțare europeană, iar alte două urmează să fie construite de la zero, după ce Compania de Drumuri a solicitat bani de la Comisia Europeană. Este vorba despre reparații capitale la termenul de 25-30 de ani de la podul de la Azuga, pe DN1, la podul peste Prut de la Vama Galați – Giurgiulești și la granița cu Republica Moldova, la podul peste Bâsca, de la Cislău, pe DN10 Buzău-Brașov și cel de la Vântători, peste Târnava Mare, pe DN13C, între Sighișoara și Cristuru Secuiesc. De asemenea, vor fi construite două poduri noi pe DN24, primul peste Siret, la Cosmești, între Tișița și Tecuci, iar al doilea la Crasna, între Bârlan și Vama Albița, unde deja se lucrează, transmite reporterul RRA Alexandru Lancuzov./asalar
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 august)