Sâmbătă, 29 august, se împlinesc 75 de ani de la moartea lui Constantin Tănase, actor de vodevil, cupletist, figură legendară a teatrului de revistă românesc.
Constantin Tănase s-a născut la 5 iulie 1880, la Vaslui, tatăl său, Ion Tănase, fiind laborant de farmacie, iar mama sa, Elena, era o femeie simplă, care se îngrijea de casă.
În primii ani de viaţă, împreună cu prietenii, alerga pe toată uliţa şi pe toate maidanele, vara înota în apa Vasluieţului şi prindea cu mâna peşti şi raci, iar iarna se dădea pe gheaţă, cu o singură patină, pe care o confecţionase chiar el. Încă din acei ani a primit porecla „Năsăilă“, aluzie la nasul său lung.
Nu a fost un elev silitor, însă a fost atras de muzică și sport. În anii copilăriei a luat contact cu lumea teatrului, fiind foarte prezent la spectacolele de teatru popular de la Grădina „Pîrjoala”, unde a avut ocazia să admire prestaţia unor actori precum Zaharia Burienescu şi I.D. Ionescu. În egală măsură era atras şi de muzică, fiind nelipsit de la concertele fanfarei militare, desfăşurate în grădina publică din Vaslui.
A fost cuprins de o pasiune aparte pentru teatru, fapt care l-a determinat să alcătuiască o trupă de amatori, prima scenă în care aceştia jucau fiind beciul casei, apoi în hambarul casei, în scene din piese precum „Meșterul Manole”, „Căpitanul Valter Mărăcineanu” sau „Constantin Brâncoveanu”.
La scurtă vreme a apărut şi prima sa experienţă în teatrul profesionist, fiind cooptat în trupa de teatru de limba idiș din Vaslui, condusă de Mordechai Segalescu.
În anul 1896, Constantin Tănase încheia gimnaziul și, deşi şi-a dorit să facă teatru, s-a înscris la liceul militar din Iași, unde a picat, însă, la examenul medical.
Frecventează apoi, pentru o scurtă perioadă, liceul „Nicolae Bălcescu” din Brăila, la care este obligat să renunțe din cauza lipsurilor financiare.
La vârsta de 18 ani devine învăţător la Cursești, Rahova, însă, după un conflict directorul și unii dintre profesori, se mută ca învăţător la şcoala din Hârșoveni, Poenești.
Tănase devine, la scurtă vreme un dascăl iubit de către elevi, părinţi şi localnici, construindu-şi un stil de predare aparte, în care se regăseau mai vechile sale pasiuni din şcoală, muzica și sportul, dar şi excursiile cu aplicabilitate practică, în care îi învăţa pe copii istoria și geografia. Aprecierea de care s-a bucurat a atras însă antipatia notarului şi a altor câteva figuri locale „de vază”, talentatul dascăl fiind în cele din urmă dat afară din şcoală.
La 14 octombrie 1899, se înrolează voluntar în cadrul Regimentului 1 Geniu București, unde, în ciuda vieţii grele de ostaş, îşi începe adevărata carieră artistică, organizând primul teatru ostăşesc. Timp de trei ani, Tănase pune în scenă, în sala de mese a regimentului, câteva spectacole, în aceeaşi perioadă a început să cânte la corul de la Biserica Popa Tatu şi a frecventat reprezentaţiile de la Teatrul Naţional, visând la momentul în care el va deveni un mare actor, iar spectacolele sale vor fi răsplătite prin aplauzele publicului.
După efectuarea stagiului militar, se înscrie la cursurile Conservatorului de Artă Dramatică, unde, în faţa comisiei formate din Ştefan Sihleanu, C.I. Nottara, Aristizza Romanescu, Alexandru Davila şi Eduard Wachmann, prezintă cu suuces fabula „Naiul, cobza şi vioara“.
Anii strudenţiei au fost grei din cauza stării sale materiale catastrofale. Peste ani, cel care urma să devină un mare actor, mărturisea despre perioada studenţiei: „Am dus cea mai neagră mizerie pe care şi-o poate închipui cineva! Eram admis la Conservator. Foarte bine. Dar ce mâncăm?“. Pentru a se întreţine, cât de cât, a fost comisionar, vânzând unsoare pentru copitele cailor, apoi a cântat în corul bisericii, însă banii pe care îi primea nu reprezentau mare lucru. Tot Tănase rememora peste ani: „Aveam grijă în fiecare seară să-mi pun în ghete nişte cartoane, care-mi ţineau în loc de talpă. Seara le schimbam, şi aşa, în fiecare zi, aveam pingele noi“.
În vara anului 1905, Constantin Tănase a absolvit Teatrul, în acelaşi an căsătorindu-se cu actriţa Iosefina Reitman.
A început să lucreze în teatru, primind roluri nesemnificative la Teatrul Naţional, a jucat, apoi, în trupe particulare, care purtau numele celor care le înfiinţaseră: Compania Grigoriu, Nicu Poenaru, N. Niculescu Buzău – oscilând între operetă şi comedie.
Va cunoaşte o oarecare faimă, după prestaţiile din trupa lui Alexandru Bărcănescu, la „Asociaţia lirică“, înfiinţată în anul 1912.
În perioada Primului Război Mondial, Tănase întrerupe stagiunea şi se prezintă la regiment, iar pentru a ridica moralul soldaţilor români răniţi aflaţi în spitale, susţinea momente artistice alături de presonalităţi precum George Enescu.
A urmat divorţul de soţia sa, se recăsătoreşte cu Virginia Niculescu, apoi, la aproape 40 de ani, în anul 1919, la 2 iulie, a înfiinţat trupa de teatru de revistă „Cărăbuș”, chiar în inima oraşului București. El crea o instituţie de spectacole care promova un prototip de personaj apreciat de public – cetățeanul simplu, umilit și necăjit, mai mereu nedreptăţit de autorităţile statului, îmbrăcat în costum cu pătrățele, obligatoriu cu o crizantemă la butonieră și cu baston – , şi devenit purtător de cuvânt al unor categorii sociale defavorizate.
Spectatorii erau fascinaţi de fast, balet, paiete, orchestră şi dansatori, iar serile la „Cărăbuş“ erau adevărate evenimente pentru bucureşteni, Tănase era principalul animator, iar starea de fapt nou creată suna astfel: dacă vrei să râzi, mergi „la Tănase“.
Erau puse astfel, la noi, bazele teatrului de revistă, surse de inspiraţie fiind spectacolul de cabaret franţuzesc, pe muzică, la care Constantin Tănase are meritul de a fi fost inspirat în suprapunerea monologului, a cupletului satiric, a cupletului muzical şi a altor mijloace moderne de realizare a unui spectacol de gen.
Trebuie spus că din momentul în care s-a mutat la București, singurele vizite făcute părinților, la Vaslui, au fost în timpul turneelor cu „Cărăbuș”.
În trupa de la „Cărăbuş” şi-au făcut lansarea în lumea spectacolelor figuri devenite legendare, precum Maria Tănase și Horia Șerbănescu, şi tot aici au fost aduse nume importante ale scenei internaţionale, un exemplu fiind dansatoarea de culoare Josephine Baker, adusă în urma unor sacrificii financiare considerabile.
Subiectele pline de substrat ale spectacolelor trupei, l-au adus pe Constantin Tănase mai mereu în atenţia cenzurii.
Constantin Tănase a realizat numeroase turnee cu trupa „Cărăbuş”, atât în ţară, cât şi în Turcia sau la Paris.
Pe măsură ce situaţia sa financiară s-a îmbunătăţit, Tănase a realizat numeroase acte caritabile, printre realizările la care a contribuit financiar aflându-se o biserică şi trei şcoli.
El s-a aflat şi în distribuţia unor filme, precum „Peripițiile călătoriei lui Rigadin de la Paris la București” – film mut din anul 1924 -, „Visul lui Tănase” (1932) sau „Răbdare Tănase!” (1943).
Pentru meritele sale artistice incontestabile, Constantin Tănase a fost decorat, la 28 ianuarie 1942, cu Ordinul „Coroana României” în gradul de Comandor.
În vara anului 1945, actorul a suferit o infecţie faringiană puternică, în urma căreia i se recomandă un tratament intensiv cu aspirine – în condiţiile în care a refuzat tratamentul cu penicilină, abia introdusă pe piaţă – însă, în urma acestuia face un blocaj renal, care îi determină sfârşitul tragic, la 29 august 1945.
În urma sa a rămas o puernică tradiţie a teatrului de revistă, preluată în timp, până în zilele noastre, de Teatrul de revistă care i-a preluat numele, „Constantin Tănase”.
Arhivele sale personale și multe dintre obiectele care i-au aparținut au fost donate de soția actorului Muzeului județean din Vaslui, iar din anul 1970, la Vaslui are loc un festival de teatru de comedie ce-i poartă numele.
