EVENIMENTE INTERNE
-Parlament
* Grupurile parlamentare se vor întruni de la ora 10:30
– Senat
* Senatul, convocat în a doua sesiune ordinară a anului 2020, se va întruni în plen de la ora 11:00, la sediul din Palatul Parlamentului
* Lucrări în Comisiile permanente:
● Comisia economică, industrii şi servicii – La sediul Senatului si on-line
● ora 9:00 – Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport – online
• ora 10:00 – Comisia pentru sănătate publică – ședință online
• ora 10:00 – Comisia pentru constituţionalitate – online și la sediul Senatului
• ora 11:00 – Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital – online
– Camera Deputaților
* ora 13:00 – până la epuizarea ordinii de zi – Ședinţa în plen. Din program:
‣ Intonarea Imnului naţional al României
‣ Deschiderea lucrărilor celei de-a doua sesiuni ordinare din anul 2020 a Camerei Deputaţilor
‣ Aprobarea locurilor din Biroului permanent care revin fiecărui grup parlamentar, pe funcţiile de vicepreşedinte, secretar şi chestor, potrivit configuraţiei politice a Camerei Deputaţilor şi negocierilor dintre liderii grupurilor parlamentare
‣ Prezentarea de către liderii grupurilor parlamentare a eventualelor modificări în componenţa şi conducerea acestora, a propunerilor nominale privind locurile care le revin pe funcții în Biroul permanent și a reprezentanților în Comisia de numărare și validare a voturilor
‣ Alegerea vicepreşedinţilor, secretarilor şi a chestorilor Camerei Deputaţilor
‣ Aprobarea componenței nominale a Comisiei de numărare și validare a voturilor
‣ Desfăşurarea votului secret, cu bile, asupra listei candidaţilor propuşi pentru Biroul permanent – votul secret cu bile se va desfășura în sala Biroului permanent al Camerei Deputaților – la sala „Barbu Catargiuˮ , după următorul program:
• ora 13:30: Grupul parlamentar PSD (30 min.)
• ora 14:00: Grupul parlamentar PNL și Deputați neafiliați (30 min.)
• ora 14:30: Grupul parlamentar USR (15 min.)
• ora 14:45: Grupul parlamentar Pro Europa (15 min.)
• ora 15:00: Grupul parlamentar UDMR (15 min.)
• ora 15:15: Grupul parlamentar al minorităților naționale (15 min.)
• ora 15:30: Grupul parlamentar PMP (15 min.)
‣ Prezentarea procesului-verbal cu privire la rezultatul votului
– Guvern
* Autoritatea pentru Digitalizarea României organizează, începând cu ora 11:00, la Palatul Victoria, Sala Transilvania, evenimentul de semnare a contractului de finanțare pentru proiectul Platformă Software Centralizată pentru Identificare Digitală – „PSCID”. Proiectul este finanțat din Programul Operațional Competitivitate 2014–2020, Axa Prioritară 2 „Tehnologia informației și comunicațiilor (TIC) pentru o economie digitală competitivă”
* Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a stabilit, în ședința de joi, 27 august, ca, începând cu această dată, restaurantele și cafenele să se redeschidă în spațiile interioare de servire a clienților, în județele în care incidența cazurilor de coronavirus se menține sub un anumit prag. Astfel:
• Toate terasele din țară vor fi închise în intervalul orar 00:00 – 06:00
• Se aprobă reluarea activității cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, în județele unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori
• Comitetele Județene pentru Situații de Urgență din județele unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori pot decide restricționarea sau închiderea activității operatorilor economici dintr-o anumită localitate, din zona de competență, dacă incidența cumulată a cazurilor din această localitate, în aceeași perioadă de timp, trece peste pragul de 1,5/1.000 de locuitori
• Comitetele Județene pentru Situații de Urgență din județele unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori, pot decide reluarea activității operatorilor economici dintr-o anumită localitate, din zona de competență, dacă incidența cumulată a cazurilor din această localitate, în aceeași perioadă de timp, este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori
• Comitetele Județene pentru Situații de Urgență din județele unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori, pot decide reluarea activității operatorilor economici dintr-o anumită localitate, din zona de competență, dacă incidența cumulată a cazurilor din această localitate, în aceeași perioadă de timp, este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori
• Programul de lucru al operatorilor economici menționați nu poate începe înainte de ora 6:00 și nu se poate prelungi după ora 24:00, ultima comandă putând fi preluată cel târziu la ora 23:00
• Crește și numărul de persoane care pot participa la evenimente private la 50 în spațiu închis, respectiv 100 în spațiu deschis
• Cluburile, discotecile și barurile din interiorul clădirilor vor rămâne însă, închise
*Jud.Teleorman: Vizită în județ. Programul premierului Ludovic Orban:
●ora 11:30 – Participare la inaugurarea grădiniței din localitatea Drăgănești-Vlașca, obiect de investiții finanțat din fonduri guvernamentale
●ora 12:00 – Participare la prezentarea proiectului privind creșterea siguranței
circulației pe DN6 Alexandria – București, finanțat din fonduri guvernamentale și executat prin CNAIR-DRDP București. Intrarea în orașul Alexandria, la sensul giratoriu la intersecția cu centura ocolitoare a municipiului Alexandria
●ora 12:45 – Participare la prezentarea proiectului de extindere a Spitalului Județean Alexandria cu un nou corp de clădire, proiect finanțat din fonduri guvernamentale – Spitalul Județean Alexandria
●ora 13:30 – Participare la prezentarea proiectului de modernizare a DN 52 Alexandria-Turnu Măgurele, finanțat din fonduri guvernamentale-Șoseaua Turnu Măgurele, nr 1-3
● ora 15:45 – Participare la prezentarea proiectului de amenajare a portului turistic și deagreement de la Turnu Măgurele – Lângă Căpitănia Portului Turnu Măgurele. Premierul Ludovic Orban va face declarații de presă
– Ministere
* Conform Ministerului Afacerilor Externe, autoritățile egiptene au anunțat că, începând cu această dată, toți pasagerii curselor aeriene care intră în Egipt, prin orice aeroport, indiferent de statul din care se deplasează, trebuie să prezinte un test molecular (PCR) negativ pentru infecția cu COVID-19, efectuat cu maximum 48 de ore înainte de intrarea pe teritoriul acestui stat. Prin urmare, Ministerul Afacerilor Externe precizează că intrarea pe teritoriul Egiptului va fi permisă persoanelor care sosesc din România, în baza prezentării unui test molecular negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 48 de ore înainte de sosirea în Egipt. Potrivit informațiilor comunicate de autoritățile egiptene, această normă va fi impusă și pasagerilor aflați în tranzit pe aeroporturile din Egipt, chiar dacă statul de destinație finală nu impune prezentarea unui test negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2
* Românii vor putea tranzita în continuare Ungaria, chiar dacă vecinii noştri îşi reînchid graniţele începând cu această dată, din cauza pandemiei. Regulile preconizate a fi schimbate în această țară se referă la intrarea în Ungaria ca destinaţie finală. Tranzitarea teritoriului Ungariei va fi permisă în continuare în aceleaşi condiţii şi se va face prin aceleaşi puncte de trecere ale frontierei şi pe la aceleaşi culoare rutiere stabilite
*Conferinţă de presă susţinută de ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, referitoare la începerea noului an şcolar – 11:00, în curtea Colegiului Naţional „Sf. Sava”
* Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel ALEXE va semna contractele prin care se vor demara studiile pentru aproximativ 40.000 de hectare noi de păduri virgine şi cvasivirgine – ora 10:45, sediul MMAP
*Jud.Ilfov:Declaraţii de presă susţinute de ministrul Mediului, Costel Alexe, cu ocazia vizitei la fabrica de reciclare a ambalajelor din sticlă GreenGlass Recycling, din Popeşti-Leordeni – ora 9:00
-Alegeri locale:
* Miercurea Ciuc: Conferinţă de presa susţinută de candidatul UDMR la Primăria Miercurea Ciuc, Korodi Attila – ora 14:00
-Partide
* Jud.Dâmbovița:Conferinţă de presă organizată de PRO România Dâmboviţa; participă preşedintele formaţiunii, Victor Ponta – ora 12:30
– Administrație
* Declaraţie de presă susţinută de primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, cu prilejul inaugurării unei noi linii de autobuz; participă directorul general al STB, Alexandru-Hazem Kansou – ora 10:30, Str. Poştalionului, la staţia STB ‘Biserica Sfinţii Brâncoveni’)
* Conferinţă de presă susţinută de primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, cu prilejul finalizării lucrărilor de modernizare şi consolidare a Şcolii gimnaziale nr. 11 „Ion Heliade Rădulescu” – ora 11:00, Bd. Pavel Dimitrievici Kiseleff nr. 5-7
* Baia Mare: Ședința extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Baia Mare – ora 14:00. Ședința se va desfășura prin mijloace electronice, respectiv, prin platforma online de videoconferință „Cisco Webex”
* Iași: Aerostar SA Bacău şi Consiliul Judeţean Iaşi inaugurează hangarul pentru mentenanţa avioanelor comerciale, situat lângă Aeroportul Iaşi – ora 12:00
* Sfântu Gheorghe: Conferinţă de presă susţinută de primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad – ora 13:00 – în sala mare de şedinţă a Primăriei
* Manifestări prilejuite de împlinirea a 30 de ani de la înfiinţarea Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării
● Tulcea/Sulina: Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării organizează o întâlnire cu autorităţile, la Tulcea (ora 10:30), şi un seminar cu voluntari de mediu, la Sulina
● Tulcea:Asociaţia Ivan Patzaichin-Mila 23 organizează caravana „Apele Unite ale României”, în cadrul căreia mai mulţi voluntari vor pleca cu caiacele din Tulcea pe Dunăre spre Sfântu Gheorghe – ora 9:30 – faleza Tulcea
– Economic
*Începând de astăzi şi până pe 30 septembrie, românii care au vârsta de peste 18 ani pot subscrie pentru noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populaţiei, în cadrul programului Tezaur, cu maturităţi de 1, 2 şi 3 ani, anunţă Ministerul Finanţelor Publice. Emisiunile reprezintă o alternativă avantajoasă de economisire, având în vedere că rata dobânzii variază între 3,5 şi 4,23%, iar veniturile provenind din aceste dobânzi sunt neimpozabile. Titlurile de stat pot fi cumpărate de la unităţile Trezoreriei Statului întreaga perioadă, ori de la unităţile Poştei Române, până pe 29 septembrie în mediul urban şi în perioada 10-28 septembrie în mediul rural
*Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România) live din studioul Hotspot Workhub cea de-a opta ediție a conferinței „Cities of Tomorrow”, începând cu ora 10:00
* Are loc evenimentul online „The Power Table – Cum arată rezultatele pe trimestrul II 2020 și cum investim”, ediția a 3-a, în cadrul căruia vor fi analizate companiile relevante listate la Bursa de Valori București – ora 18:00. Evenimentul The Power Table este organizat cu sprijinul Bursei de Valori București, al SSIF Goldring S.A., Dendrio (pentru partea de logistică) și al Financial Intelligence (partener media)
* Banca Naţională a României publică datele privind rezervele internaţionale în august 2020
* Institutul Naţional de Statistică publică datele privind şomajul BIM în iulie 2020
* Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Giurgiu: Alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă temporar, marţi, în anumite zone din Bucureşti şi din judeţele Ilfov şi Giurgiu, ca urmare a lucrărilor anuale de reparaţii şi de întreţinere instalaţii şi reţele electrice, precum şi posturi de transformare ale E-Distribuţie Muntenia.Din program:
●În Bucureşti, vor rămâne fără curent electric între orele 9:00 – 14:00, consumatorii din Cartier Străuleşti, Sid Construct, Străuleşti, Blocuri Sid Construct, iar între orele 9:00 – 15:00 cei din străzile Ion Agîrbiceanu, Prisaca Dornei, Burdujeni, Aleea Codrii Neamţului, Cozla.
●În judeţul Ilfov vor rămâne fără curent electric, între orele 9:00 – 17:00 locuitorii din Măgurele-Pruni, Columnei, Duzilor, Câmpului, străzile adiacente, Baloteşti, Strada Unităţii Cartier Bavaria, iar între orele 09:30 – 17:30 cei din Glina, Strada Libertăţii de la Strada Cotita până la Strada Ilfov.
●În judeţul Giurgiu, alimentarea cu energie electrică va fi sistată între orele 8:30 – 16:30 în Giurgiu, străzile Cocorului, Prunaru Pietrişu, Trestiei, iar între orele 09:00 – 17:00 în Toporu, străzile Iazului, Dărăşti Vlaşca şi Cătunului.
– Învățământ, Cercetare
* Asociația Techsoup, susținătoarea activităților Europe Code Week în România, anunță startul Meet and Code 2020 pentru două luni de evenimente online de programare și tehnologie pentru elevi și tineri din toată Europa – https://meet-and-code.org. Astăzi, de la ora locală 12:00, evenimentul de lansare Meet and Code 2020, moderat online de jurnalista Andrea Thilo, se va bucura de prezența invitaților speciali: Dr. Markus Richter (Secretar de Stat, Ministerului Federal de Interne, Construcții și Patrie din Germania), Hartmut Thomsen (Președintele companiei de software SAP pentru Europa Centrală și de Est) și Fabrizia Benini (Șeful Unității de Economie și Abilități Digitale, Comisia Europeană). Din program:
• La eveniment sunt invitați să împărtășească din experiența lor, organizatori și participanți de evenimente Meet and Code: organizații non-profit, elevi și profesori
• România va fi reprezentată la evenimentul de lansare prin prezența Mirunei Pop, elevă în clasa a 12-a la Colegiul Național „Ioan Slavici”, Satu Mare și inițiatoarea ideii evenimentului Meet and Code 2019 TechSaveThePlanet coordonat de profesoara de informatică, Kabai Timea. Miruna, împreună cu colegii ei, au utilizat tehnologia pentru a măsura gradul de poluare din anumite puncte din oraș și au elaborat un plan de remediere pentru reducerea acestuia
-Mass-Media
* Şedinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului – ora 11:00
– Cultură
* Teatrele şi cinematografele, vor putea fi deschise, din 1 septembrie, cu respectarea condiţiilor de siguranţă sanitară, în contextul pandemiei de COVID-19
* Are loc Atelierul „Vacanţă la Muzeul Ţăranului Român”, care va cuprinde activităţi pentru copii (1 – 30 sep.). Programul zilei:
• orele 11:00 – 12:00 – Teatru de umbre cu Beatrice Iordan, pentru copii peste 6 ani
* În cadrul proiectului „Cineliteratura” – o punte între literatură și film, realizat în parteneriat de Muzeul Național al Literaturii Române, Institutul Cultural Român și Uniunea Autorilor și Realizatorilor de Film, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și DACIN SARA, de la ora 20:00, criticul de film Marilena Ilieșiu prezintă „Duios Anastasia trecea”, realizat în 1979 de regizorul Alexandru Tatos, după nuvela omonimă semnată Dumitru Radu Popescu – în Grădina MNLR, din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8. În distribuție: Lucia Boga, Amza Pellea, Anda Onesa, Gáspár Imola, Alexandru Ispas, Biró Levente, Tarr László. Director imagine: Florin Mihăilescu
* Alba Iulia:Exponatul lunii septembrie la Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia: „Furca de tors de pe Valea Sebeşului – unealtă şi simbol” – ora 13:00
* Galați: Cea de-a XXXII-a ediţie a Festivalului Naţional de Comedie de la Galaţi, organizat de Teatrul Dramatic „Fani Tardini” din localitate, se va desfăşura, pentru prima dată de la înfiinţare, exclusiv în mediul online (1 – 13 sep.). Festivalul se va desfășura anul acesta pentru a marca împlinirea a 65 de ani de la înființarea Teatrului Dramatic „Fani Tardini”. La 1 septembrie 1955 a început funcţionarea Teatrului de Stat Galaţi, prin Hotărârea Consiliului de Miniştri Nr. 2003/1955
• În programul celei de-a XXXII-a ediții a Festivalului sunt incluse 13 spectacole de teatru și 5 conferințe, colocvii și ateliere de teatru. Toate vor fi transmise online gratuit pe site-ul oficial festival.fanitardini.ro, care va deveni activ în apropierea Festivalului. Transmisiunile vor putea fi accesate și pe paginile oficiale ale Teatrului Dramatic „Fani Tardini” de pe YouTube, Facebook, Twitter și Instagram
* Sibiu: Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu prezintă o nouă serie de întâlniri online cu actorii TNRS în cadrul unui nou format intitulat „Actori.SB.Online – Daruri teatrale”. În fiecare duminică, luni şi marţi, de la ora 21:00 (Secţia Română), respectiv de la ora 21:30 (Secţia Germană), actorii Naţionalului sibian prezintă publicului, online, poveşti pentru copii mici şi mari, recitaluri de poezie, momente umoristice sau monoloage din spectacolele TNRS (12 iul. – 1 sep.). Evenimentul se difuzează gratuit pe pagina de Facebook a TNRS, canalul de YouTube al TNRS, pe site-ul TNRS (www.tnrs.ro) şi pe pagina de Facebook a Secţiei Germane a TNRS. Programul zilei:
• ora 21:00 – „Căpcăunul şi cocoşul” şi „Iepurele care a traversat marea”, Poveşti japoneze de Florea Ţuiu, cu Vlad Robaş
* Jud.Covasna: Teatrul „Andrei Mureşanu” (TAM) din Sfântu Gheorghe îşi deschide noua stagiune cu spectacolul „Faust Family”, în regia lui Botond Nagy. Avanpremiera și premiera vor avea loc pe 1 şi 2 septembrie, actorii vor juca pe scena din incinta clădirii teatrului, iar spectatorii vor putea urmări spectacolul pe un ecran mare, amplasat într-un cort amenajat în curtea instituţiei. Spectacolul va putea fi vizionat și de acasă, urmând să fie transmis prin live streaming pe pagina de Facebook a teatrului. Publicul din Sfântu Gheorghe va avea prilejul de a o vedea pe actrița Teatrului Bulandra, Manuela Ciucur în rolul Mirabelei Power
* Târgu-Mureş: Începe cea de-a 59-a stagiune a Teatrului Naţional Târgu-Mureş – Compania „Liviu Rebreanu”, în aer liber, prezentând publicului o selecţie cu cele mai îndrăgite spectacole din repertoriu. Din programul manifestării:
• Sâmbătă seara, începând cu ora 19:30, pe terasa noului mall din oraș, actorii Teatrului Național vor pune în scenă spectacolul Campionatul de Improvizație – o reprezentație care nu seamănă niciodată cu alta
* Timișoara: Teatrul Național din Timișoara lansează, la începutul lunii septembrie, în deschiderea stagiunii 2020 – 2021, cea de-a XXV-a ediție a celui mai important festival dedicat dramaturgiei românești, Festivalul European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești (FEST-FDR). Ca urmare a contextului actual al crizei sanitare, ediția din acest an a FEST-FDR se va numi „S.O.S. 2020”. Teatrul Național pune în practică o nouă formulă a Festivalului European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești, colând o serie de spectacole ale teatrului, repaginate în aer liber, cu selecția națională de spectacole a FEST-FDR pe noua scenă de teatru în aer liber creată de Teatrul Național în acest scop. În această formulă, FEST-FDR, eveniment susținut de Primăria și Consiliul Local al Municipiului Timișoara, va transforma Naționalul din Timișoara în epicentrul teatrului românesc, pentru a asigura respectarea normelor de siguranță și protecție împotriva Covid-19, Teatrul Național construind o scenă în aer liber – un nou spațiu pentru teatru în Parcul civic, în jurul Sălii 2. Din program:
• ora 20:00 – Primele reprezentații ale lunii septembrie sunt programate în zilele de 1 și 2 septembrie, cu spectacolul „Aeroport” de Ștefan Caraman, regia artistică Ion-Ardeal Ieremia
* Timişoara: La Iulius Gardens, de la ora 20:30 va fi proiectat filmul „Voyage dans la lune/Călătorie pe lună”, povestit de Irina-Margareta Nistor. Călătoria în lumea lui Georges Melies va continua de la ora 21:00, când pe marele ecran va rula filmul „Hugo”, al lui Martin Scorsese
-Sport
*Ploiești: Are loc o partidă din prima etapă a Ligii a II-a de fotbal: FC Petrolul Ploieşti – AFC Farul Constanţa – ora 19:00, la Stadion Ilie Oană
* Echipele reprezentative de seniori şi Under-21 pregătesc meciurile oficiale de fotbal din Liga Naţiunilor, respectiv Campionatul European de tineret din 2021
* Nyon: Echipele româneşti îşi află adversarele din turul al treilea preliminar al Europa League la fotbal – ora 14:00
– Diverse
* Romfilatelia propune colecționarilor o nouă tematică dedicată Patrimoniului UNESCO, dar și aniversării a 30 de ani de la înființarea Rezervației Biosferei Delta Dunării, prin emisiunea de mărci poștale „Delta Dunării. Lebede”, care va fi disponibilă începând de astăzi, în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul online: http://romfilatelia.ro/store/. Aceasta este completată de plicul „prima zi”, coala de 32 timbre, minicoala de 4 timbre cu manșetă ilustrată și bloc de 4 timbre nedantelate
– S-a întâmplat într-o zi de 1 septembrie
* Se împlinesc 420 de ani (1600) de când nobilimea transilvăneană a refuzat să participe la Dieta de la Sebeşul săsesc convocată de Mihai Viteazul, a proclamat insurecţia şi l-a ales conducător pe Ştefan Csáki. Generalul austriac George Basta, comandantul trupelor imperiale, s-a alăturat nobilimii
* Cu 263 de ani în urmă (1757) cărturarul Dimitrie Eustatievici Braşoveanul (n. 1730 – m. 1796) încheia, la şcheii Braşovului, redactarea „Gramaticii româneşti”, prima lucrare de acest fel, dedicată domnitorului muntean Constantin Nicolae Mavrocordat. Partea a şasea, „Pentru prosodie”, este considerată cel dintâi tratat românesc de versificaţie. Lucrarea s-a păstrat în două copii manuscrise, din 1757 şi 1774
* Acum 216 ani (1804) astronomul german Karl Ludwig Harding a descoperit unul dintre cei mai mari asteroizi din sistemul solar pe care l-a denumit Juno. Este al treilea asteroid descoperit și unul dintre asteroizii mari din centura principală şi unul din cei doi mari asteroizi de tip S alături de 15 Eunomia. Se estimează că Juno conține 1% din masa totală a centurii de asteroizi. Denumirea sa oficială este 3 Juno, fiind numit astfel după numele zeiței Iuno (echivalentul roman al zeiței grecești Hera)
* Se împlinesc 150 de ani (1870), de când, între 1 şi 2 septembrie, a avut loc Bătălia de la Sedan (localitate în nordul Franţei), desfăşurată în cadrul Războiului franco-prusac (iulie 1870-mai 1871), în urma căreia trupele franceze au fost încercuite şi înfrânte de cele prusace, provocând căderea celui de-al doilea imperiu al lui Napoleon al III-lea şi proclamarea republicii şi a Comunei din Paris
* Cu 148 de ani în urmă (1872) era inaugurată oficial Gara de Nord din Bucureşti (numită, până în 1888, „Gara Târgoviştii”), odată cu deschiderea oficială şi darea în exploatare a căii ferate Roman – Galaţi – Bucureşti – Piteşti (1/13)
* Acum 127 de ani (1893) intra în vigoare „Legea pentru organizarea Gendarmeriei Rurale”, promulgată prin Decret Regal de Carol I, lege care prevedea instituirea unui Corp de pază şi ordine cu caracter militarizat în toate localităţile rurale din ţară, deoarece structurile anterioare nu făceau faţă situaţiei complexe de pe teren şi nu corespundeau unui stat modern european. Această lege a pus accentul pe atribuţiile Jandarmeriei Rurale de a „veghea în localităţile rurale la siguranţa publică, la menţinerea ordinii şi executarea legilor”, stipulându-se, totodată, garantarea unei circulaţii normale şi civilizate pe principalele căi de comunicaţie ale ţării (1/13)
* Cu 108 ani în urmă (1912), în sala „Eforie” din București, a avut loc premiera filmului „Războiul Independenței”. A rulat timp de o lună, record pentru acea vreme, filmul fiind prezentat apoi în Transilvania, la Viena și Budapesta
* Acum 98 de ani (1922) era inaugurată, la Rio de Janeiro (Brazilia), prima expoziţie de produse româneşti în America de Sud
* În urmă cu 91 de ani (1929), la Radiodifuziunea Română, avea loc prima transmisie de teatru pentru copii, cu piesa „Pufuşor şi Mustăcioară”, de Victor Ion Popa
* Acum 81 de ani (1939) era declanşat cel de-Al Doilea Război Mondial, prin atacul Germaniei asupra Poloniei (sfârşitul războiului a fost la 2.IX.1945, când s-a semnat actul capitulării necondiţionate a Japoniei)
* Cu 74 de ani în urmă (1946) era fondată Agenţia Austriacă de Presă – APA (Austria Presse Agentur, cu sediul la Viena)
* Acum 69 de ani (1951) se încheia, la San Francisco, la iniţiativa SUA, pactul ANZUS (Australia, Noua Zeelandă şi SUA), sistem defensiv de alianţe pentru apărarea intereselor din zona Pacificului ale statelor semnatare (intrat în vigoare la 28.IV.1952)
* Se împlinesc 65 de ani (1955) de când a fost înfiinţată Filarmonica de Stat din Cluj (concertul inaugural a avut loc la 4.XII.1955)
* Se împlinesc 65 de ani (1955), de când, la data de 1 septembrie, prin Hotărârea Consiliului de Miniştri Nr. 2003/ din 16 septembrie 1955, a început să funcţioneze Teatrul de Stat Galaţi, astăzi Teatrul Dramatic „Fani Tardini”. Primul spectacol al teatrului a fost „Preludiul”, în 14 aprilie, în sala Orchestrei Simfonice de Stat (devenită mai târziu Sala Teatrului Muzical „Nae Leonard”). Primul spectacol în actuala sală a teatrului a fost piesa „D’ale carnavalului”, pe 30 decembrie 1956. Din anul 1973, Teatrul de Stat primeşte denumirea de Teatrul Dramatic Galaţi, iar din anul 2000, Teatrul Dramatic Galaţi devine Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galaţi
* Cu 61 de ani în urmă (1959) erau reluate relaţiile diplomatice dintre România şi Japonia. Cele două ţări au stabilit relaţii diplomatice, la rang de legaţie, în august 1917. În contextul de după cel de-Al Doilea Război Mondial, în octombrie 1948, relaţiile diplomatice bilaterale au fost întrerupte. La data de 1.VI.1964 reprezentanţele diplomatice ale României şi Japoniei de la Tokio şi, respectiv, Bucureşti au fost ridicate la rang de ambasade
* Acum 16 ani (2004) un comando terorist cu 32 de membri a luat ostatici peste 1.300 de copii şi părinţi în Şcoala nr. 1 din oraşul Beslan din republica Osetia de Nord. Ei cereau retragerea ruşilor din Cecenia. După două zile de pseudo-negocieri, schimburile de focuri între teroriştii pro-ceceni şi forţele speciale ruse s-au încheiat cu moartea teroriştilor (mai puţin unul), cu moartea a 344 de civili (din care 176 erau copii) şi rănirea altor 700 de persoane. Masacrul a fost revendicat de liderul radical separatist cecen Şamil Basaev
* Se împlinesc 10 ani (2010) de la încheierea războiului din Irak (declanşat la 20.III.2003). La data de 20.III.2003 aviaţia americană a lansat primele raiduri asupra Bagdadului, la scurt timp după expirarea ultimatumului formulat de preşedintele SUA, George Bush, la adresa lui Saddam Hussein. Purtătorul de cuvânt al Casei Albe a anunţat (la ora 4:50) declanşarea războiului
* Într-o zi de 1 septembrie, cu 7 ani în urmă (2013), au început mai multe proteste în București față de proiectul Roșia Montană. În zilele de 11 şi 13 septembrie, 33 de mineri s-au blocat în subteran la Roșia Montană cerând ca „toți reprezentanții grupurilor parlamentare să vină la Roșia Montană să discute cu ei și să vadă în ce stare au ajuns”, oamenii renunţând la protest şi ieşind la suprafaţă în urma vizitei premierului Victor Ponta. La data de 15 septembrie, la București, în cea de-a 15-a zi consecutivă de proteste, 10.000 de manifestanţi au cerut retragerea proiectului de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roșia Montană, anularea contractului cu Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), interzicerea exploatărilor cu cianuri în România, introducerea zonei Roșia Montană în patrimoniul UNESCO și demiterea celor patru inițiatori ai proiectului de lege. La 11 noiembrie 2013, Comisia specială parlamentară pentru proiectul minier Roșia Montană a respins proiectul în forma venită de la Guvern, aceasta considerând, conform raportului, că proiectul de lege supus examinării nu acoperă în mod satisfăcător toate cerințele complexe privind cadrul desfășurării activității de exploatare a resurselor minerale în România
* Acum 3 ani (2017) era inaugurat oficial, la Hamburg, în Germania, cel mai mare și mai puternic laser cu raze X cu electroni liberi, ”European XFEL”. Realizat prin colaborarea dintre 11 ţări, în principal Germania şi Rusia, dar şi Franţa şi Elveţia, cu o lungime de 3,4 km, acesta generează raze X extrem de intense (poate să producă până la 27.000 de flash-uri pe secundă) care pot fi folosite de cercetătorii din întreaga lume în domeniile medicină, biologie, chimie, energie și tehnologia informației
Aniversări – Comemorări
– Începutul anului bisericesc. Sf. Cuvios Dionisie Exiguul (Calendarul Creştin-Ortodox 2020)
– Sfântul cuv. Simeon Stilitul. Începutul Anului Nou Bisericesc (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2020)
– Biserica Ortodoxă Română marchează „Ziua rugăciunii pentru mediu” (Calendarul Creştin-Ortodox 2020)
– „Ziua Diplomaţiei Române”; a fost instituită prin Legea nr. 269/2003, privind Statutul Corpului Diplomatic şi Consular al României, „pentru omagierea tradiţiei diplomatice româneşti şi pentru stimularea activităţii Corpului diplomatic şi consular al României”. În preajma acestei zile are loc și Reuniunea Anuală Diplomației Române, eveniment organizat anual de Ministerul Afacerilor Externe și dedicat Corpului diplomatic și consular român
– „Ziua Informaticienilor Militari” – la 1.IX.1963 a luat fiinţă prima unitate specializată a Armatei române cu atribuţii de concepţie, coordonare şi înzestrare în domeniul informaticii militare şi automatizării conducerii trupelor (Grupa de Automatizări din Direcţia Generală a Înzestrării)
– „Ziua Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării”; stabilită prin Ordinul 539/9 mai 2008, emis de Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile, pentru a marca data la care a intrat în vigoare Hotărârea de Guvern nr. 983 din 1990 prin care Delta Dunării şi unităţile geografice vecine au fost declarate rezervaţie a biosferei
– 1847: S-a născut Simeon Florea Marian, folclorist, etnograf, naturalist, istoric, profesor şi preot; a pus bazele cercetării ştiinţifice a folclorului românesc; lucrarea „Chromatica poporului român” reprezintă prima cercetare românească asupra unei probleme de industrie populară; membru titular al Academiei Române din 1881 (m. 1907). NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a naşterii 1 octombrie 1847
– 1862: S-a născut chimistul Lazăr Edeleanu, unul dintre promotorii petrochimiei moderne în România; cercetări în domeniul chimiei şi tehnologiei petrolului (autorul procedeului, ce-i poartă numele, de rafinare selectivă a fracţiunilor de petrol, bazat pe solubilitatea specifică a diferitelor clase de hidrocarburi în bioxidul de sulf lichid; procedeul a fost folosit pentru prima dată în lume la rafinăria „Vega” din Ploieşti, fiind adoptat, ulterior, şi de alte ţări) (m. 1941)
– 1874, 1/13: S-a născut (la Chişinău, azi în R. Moldova) astronomul Nicolae Donici; cercetări asupra eclipselor de Soare, efectuate în diverse ţări de pe glob (Spania, Indonezia, Cambodgia ş.a.), şi asupra luminii zodiacale (Sahara, 1946); a fost unul dintre pionierii Uniunii Astronomice Internaţionale; membru de onoare al Academiei Române din 1922 (m. 1956)
– 1891: S-a născut Teodor Naum, filolog şi traducător (valoroase traduceri din patrimoniul clasicismului antic); a făcut parte din gruparea filologilor de la „Muzeul Limbii Române”, unde Sextil Puşcariu l-a asociat la elaborarea „Dicţionarului Academiei Române”, precum şi a altor lucrări de interes naţional (m. 1980)
– 1896: S-a născut Alexandru Teodorescu, violonist şi profesor (m. 1988)
– 1901: S-a născut Marin Iorda, prozator (a scris literatură pentru copii), dramaturg, ilustrator (desenator al personajelor comice Haplea şi Guguţă), gazetar, mai târziu scenograf şi regizor, director al unor teatre de copii din Bucureşti şi Braşov; Marin Iorda este şi autor (1927) al unuia dintre primele desene animate româneşti (avându-l ca personaj pe Haplea) (m. 1972). NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români D-L (1998) dă naşterea la 8.IX.1901
– 1910, 1/14: S-a născut (la Sankt-Petersburg, Rusia) Olga Necrasov, zoolog şi antropolog român de origine rusă; contribuţii în domenii ca: serologie antropologică, anatomie umană şi comparată, biometrie, biostatică, craniologie şi bioantropologie; membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 2000) – 110 ani
– 1920: S-a născut poeta și prozatoarea Marta Miclescu; considerată „diplomatul cultural al Brezei”, s-a dedicat misiunii de a revitaliza cultura în „Triunghiul cultural Gugești – Huși – Breaza”; a pus bazele Cenaclului Literar „Lira” de la Breaza şi a publicat revista „Breaza – sectorul 7 al Capitalei” (m. 2017) – 100 de ani
– 1923: S-a născut pictorul Vlad Florescu (m. 1986)
– 1929: S-a născut biologul Viorica Simionescu, cadru didactic şi cercetător de prestigiu; timp de peste patru decenii a fost profesor la Facultatea de Biologie-Geografie-Geologie de la Universitatea din Iaşi; a publicat peste 70 de lucrări ştiinţifice privind probleme de zoologie (m. 1990)
– 1929: S-a născut dramaturgul Nicu Horodniceanu, stabilit în Israel, din 1972 (m. 2000)
– 1930: A murit Aristide Demetriade, regizor şi actor de teatru şi film; a fost unul dintre pionierii filmului românesc, regizând primele peliculele româneşti, alături de Grigore Brezeanu (n. 1872) – 90 de ani. NOTĂ: Mai multe surse menționează decesul la 21.II.1930
– 1940: S-a născut Alexandru Grigore, poet şi traducător (a tradus din Evgheni Evtuşenko, Vladimir Maiakovski, Alexandr Blok) (m. 1981) – 80 de ani
– 1941: S-a născut soprana română de etnie maghiară Júlia Várady, stabilită în Germania
– 1941: A murit matematicianul şi astronomul Gheorghe Bratu; fondatorul Observatorului astronomic din Cluj şi directorul acestuia (1920-1923, 1928-1941), a instalat, în 1933, luneta Prin cu obiectiv Zeiss 20-300 cm şi telescopul Newton 50-250 cm construit de Casa Couder; a elaborat cursul de astronomie şi a ţinut numeroase conferinţe pe teme astronomice în cadrul Extensiunii universitare şi la Universitatea de vară de la Vălenii de Munte; a întemeiat şi a condus Alliance Française filiala Cluj; a donat Observatorului astronomic biblioteca sa de specialitate, alcătuită din aproape 400 de cărţi şi reviste (n. 1881)
– 1943: S-a născut Constantin M. Popa, critic şi istoric literar, poet şi publicist (m. 2016)
– 1944: A murit Liviu Rebreanu, prozator şi dramaturg; membru titular al Academiei Române din 1939 (n. 1885)
– 1947: S-a născut poetul şi scriitorul Ion Mircea; unul din membrii fondatori ai publicaţiei „Echinox”
– 1948: A murit inginerul Dionisie Germani (Ghermani); contribuţii în hidraulică şi mecanica fluidelor, în special în domeniul legilor de similitudine; membru de onoare al Academiei Române din 1945 (n. 1877)
– 1949: S-a născut actriţa Elena Albu (m. 2003)
– 1949: S-a născut actriţa Luminiţa Gheorghiu, protagonista peliculei „Poziţia copilului”, în regia lui Călin Netzer, filmul care a obţinut marele trofeu la Festivalul de Film de la Berlin, în 2013
– 1953: A murit lingvistul Theodor Capidan; s-a impus prin marile monografii lingvistice, etnografice şi folclorice privind dialectele româneşti sud-dunărene (megleno-român şi macedo-român); alături de Constantin Lacea, a fost cel mai devotat colaborator al lui Sextil Puşcariu la elaborarea „Dicţionarului limbii române”; membru titular al Academiei Române din 1935 (n. 1879)
– 1963: A murit actorul Jules Cazaban (n. 1903)
– 1964: A murit dirijorul George Georgescu; din 1921 a fost, timp de patru decenii (cu o pauză de câţiva ani), directorul general al Filarmonicii din Bucureşti; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1887)
– 1972: A murit prozatoarea, poeta şi jurnalista Anişoara Odeanu (numele la naştere: Doina Stella Graţiana Peteanu) (n. 1912)
– 1974: A murit Coca Farago (prenumele la naştere: Ana-Virginia), poetă, prozatoare şi autoare dramatică; actriţă la teatrele din Craiova şi Cernăuţi; pictor scenograf la Teatrul Naţional din Craiova; fiica poetei Elena Farago (n. 1913)
– 1977: A murit Ştefan Tita, poet, prozator, dramaturg, traducător şi publicist (n. 1905)
– 1980: S-a născut Alexandra Velniciuc, actriţă şi prezentatoare TV – 40 de ani
– 1995: A murit (la München, Germania) Adrian Dohotaru, poet, dramaturg şi ziarist; fost secretar de stat în MAE (n. 1939) – 25 de ani
– 1996: A murit Ion Oblemenco, cunoscut jucător de fotbal şi antrenor, performanţele sale fiind legate de echipa „Universitatea Craiova”; în prezent stadionul din Bănie îi poartă numele (n. 1945)
– 2008: A murit actorul Sorin Gheorghiu (n. 1939)
– 2008: A murit dirijorul Ion Iancu (n. 1931)
– 2008: A murit Ruxandra Sireteanu-Constantinescu, biofiziciană germană de origine română, şefa grupului de Psihofizică de la Institutul „Max Planck” pentru Cercetarea Creierului şi titulara catedrei de Psihologie Fiziologică/Biopsihologie de la Universitatea „Johann Wolfgang Goethe” din Frankfurt am Main; s-a ocupat cu studiul sistemului vizual uman, aducând contribuţii fundamentale privitor la plasticitatea neurală şi ambliopie (n. 1945)
– 2009: A murit Egon Marc Löwith, sculptor, pictor şi grafician (n. 1923)
– 2011: A murit medicul chirurg pediatru Alexandru Pesamosca; unul din marile nume din istoria chirurgiei româneşti, care a rezolvat un număr foarte mare de cazuri (aproape 50.000), inclusiv în chirurgia plastică pediatrică (fără să fie chirurg plastic) şi în domeniul malformaţiilor congenitale ale copilului, indiferent de tipul malformaţiei; unele dintre operaţiile efectuate au constituit premiere mondiale (n. 1930)
– 2017: A murit Zoe Petre, istoric, publicist, profesor și om politic; membru fondator al Alianţei Civice (1990), membru fondator şi vicepreşedinte al Fundaţiei Române pentru Democraţie (1993); decan al Facultății de Istorie a Universității din București (1990-1996); consilier prezidenţial pe probleme de politică internă şi externă al preşedintelui Emil Constantinescu (1996-2000), coordonator al Departamentului de Politici Publice al Preşedinţiei României, membru fondator al Solidarităţii Universitare şi preşedinte al acestui for (2001-2003), membru fondator şi vicepreşedinte al partidului „Acţiunea Populară” (2003), director al Institutului pentru Cooperare Regională şi Prevenirea Conflictelor (INCOR) (din 2001) (n. 1940)
EVENIMENTE EXTERNE
– Bruxelles: Comisarul european pentru piața internă, Thierry Breton, susține un interviu online pentru Politico Europe (ediția europeană a organizației americane de știri Politico care raportează Uniunii Europene)
– Ciudad de Mexico: Președintele mexican, Andrés Manuel López Obrador, susține cel de-al doilea discurs privind starea națiunii
– Nur-Sultan: Președintele Kazahstanului, Kassym-Jomart Tokayev, susține un discurs prinvind starea națiunii
– Beirut: Este planificată o nouă vizită a președintelui francez, Emmanuel Macron, după exploziile din Beirut
-Taipei: Milos Vystrcil, președintele Senatului Republicii Cehe, susține un discurs în
Camera principală a Yuanului legislativ din Taiwan
– Turcia: Exerciţii militare conduse de Turcia în Mediterana de Est (1 – 2 sep.)
– SUA: Deplasare programată a preşedintelui Donald Trump la Kenosha, în statul Wisconsin, unde un alt afro-american, Jacob Blake, în vârstă de 29 de ani, a fost împuşcat în spate de mai multe ori de către poliţie
– Moscova: Întâlnirea șefilor diplomației din țările membre BRICS – Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud (1 – 30 sep.)
– Kuweit:Turneu în Orientul Mijlociu al secretarului de stat adjunct al SUA, David Schenker (1- 4 sep.)
– Sudan: Începerea preconizată a procesului împotriva fostului lider autocrat sudanez Omar al-Bashir
– Luxemburg: Eurostat publică primele date privind inflaţia în zona euro în august 2020 și datele privind şomajul în Uniunea Europeană şi zona euro în iulie 2020
– Viena: Reuniunea Comisiei mixte a Planului comun de acțiune (PAGC / JCPoA) privind energia nucleară iraniană
– Copenhaga: Discurs al președintelui Organizației Mondiale a Sănătății pentru Europa, Hans Kluge, în cadrul unei conferințe pe tema epidemiei de COVID-19
– Australia: Încetarea perioadei de interzicere a vaselor de croazieră
– Londra: Continuarea negocierilor pentru un acord comercial post-Brexit cu Statele Unite
– Belgia: Începerea şcolilor cu obligativitatea purtării măştii
– Franța: Reluarea cursurilor școlare
– Rusia: Reluarea cursurilor școlare
– Doha, Qatar: Reluarea transportului public
– Namibia: Redeschiderea siturilor turistice și a frontierelor pentru vizitatorii internaționali
– Senegal: Redeschiderea cursurilor universitare
– Hong Kong, China: Începerea unei campanii de testare voluntară pentru Covid-19
– Ghana: Se vor redeschide frontierele aeriene pentru călătoriile internaţionale, după ce acestea au fost închise în martie, pentru a limita răspândirea coronavirusului. Frontierele terestre şi maritime vor rămâne, însă, închise
– Gdansk, Polonia: A 81-a aniversare a invaziei Poloniei de către Germania nazistă, fapt ce a dus la declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial
– Paris: Începerea preconizată a experimentelor terapeutice cu cannabis, sub egida Agenției Medicamentelor
– Paris: Urmează să fie luată o decizie cu privire la organizarea sau amânarea Târgului Internațional de Artă Contemporană – FIAC, programat a avea loc în perioada 22-25 octombrie
– Paris: Lansarea preconizată a noului roman al lui Ken Follett, „Seara și dimineața”
– Los Angeles: Lansarea filmului documentar „Unfit: The Psychology of Donald Trump”
– Franţa: Lansarea rachetei Vega cu 53 de minisateliţi la bord
– Londra: Congresul European şi Internaţional asupra Obezităţii se desfăşoară online
– SUA – Stephanie Wolkoff, fosta consilieră a Primei Doamne a SUA, Melania Trump, îşi lansează cartea de dezvăluiri ”Melania and Me”
-Berna: Este audiat fostul preşedinte al UEFA, Michel Platini, în cadrul unei proceduri penale împotriva fostului preşedinte al FIFA, Joseph Blatter
– Boardul FIBA Europe ia o decizie în legătură cu startul cupelor europene de baschet
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Nealinierii”; instituită la sesiunea solemnă a Conferinţei ministeriale a ţărilor nealiniate de la Delhi (februarie 1981); în perioada 1-6.IX.1961 a avut loc, la Belgrad, prima conferinţă a şefilor de stat şi de guvern din ţările nealiniate din Europa, Asia, Africa şi America Latină; cu prilejul reuniunii a fost consacrată „mişcarea ţărilor nealiniate” sau „nealinierea” ca noţiune politică; a fost semnată „Declaraţia de la Belgrad”, unul dintre principalele documente programatice ale nealinierii
– „Ziua Mondială de Rugăciune pentru Îngrijirea Creaţiei”; celebrată în Biserica Romano Catolică pentru a șasea oară, a fost instituită de Papa Francisc printr-o Scrisoare din august 2015, adresată cardinalilor Peter Turkson, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Dreptate şi Pace, şi Kurt Koch, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor. Papa Francisc a scris că această zi „va oferi fiecărui credincios şi comunităţilor oportunitatea preţioasă de a reînnoi adeziunea personală la propria vocaţie de păzitori ai creaţiei, înălţând către Dumnezeu mulţumirea pentru lucrarea minunată pe care El a încredinţat-o îngrijirii noastre, invocând ajutorul Său pentru ocrotirea creaţiei şi milostivirea Sa pentru păcatele comise împotriva lumii în care trăim”. Instituirea acestei Zile este şi în comuniune cu Biserica Ortodoxă care de mai mulţi ani a dedicat ziua de 1 septembrie rugăciunii pentru mediu
– Ziua Naţională a Republicii Slovace. Ziua Constituţiei – 1992
– Sărbătoarea Naţională a Republicii Uzbekistan; aniversarea proclamării independenţei – 1991
– 1653: La această dată a fost botezat Johann Pachelbel, organist şi compozitor german (înmormântat în 1706)
– 1715: A murit regele Ludovic al XIV-lea (1643-1715), supranumit „Regele-Soare”; în timpul domniei sale absolutismul monarhic a atins, în Franţa, apogeul (îi este atribuită celebra expresie „statul sunt eu”); a promovat o politică externă de anexiuni; războaiele şi luxul curţii regale au ruinat ţara; a încurajat artele, literatura şi ştiinţa (n. 1638) – 305 ani
– 1848: S-a născut Auguste Forel, psihiatru, neuropatolog şi entomolog elveţian; lucrări în domeniul morfologiei şi fiziopatologiei cerebrale; a abordat şi o serie de subiecte revoluţionare pentru timpul său, cum ar fi homosexualitatea; a luptat împotriva alcoolismului (m. 1931)
– 1854: S-a născut compozitorul german Engelbert Humperdinck (m. 1921)
– 1858: S-a născut chimistul austriac Carl Auer von Welsbach; a inventat sita incandescentă pentru lămpile cu gaz care-i poartă numele („becul lui Auer”) (m. 1929)
– 1875: S-a născut romancierul american Edgar Rice Burroughs, renumit pentru cărţile din seria „Tarzan” (m. 1950) – 145 de ani
– 1877: S-a născut fizicianul englez Francis Aston; a descoperit existenţa izotopilor; Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1922 (m. 1945)
– 1878: S-a născut dirijorul italian Tullio Serafin (m. 1968)
– 1915: S-a născut arbitrul britanic de fotbal Ken Aston (Kenneth George Aston); a adus multe îmbunătăţiri în arbitrajul fotbalului, printre ele fiind cartonaşele galbene şi roşii (1970) (m. 2001) – 105 ani
– 1922: S-a născut Vittorio Gassman, actor şi regizor de film şi scenarist italian (m. 2000)
– 1925: S-a născut Roy Jay Glauber, fizician și profesor american; pionier al opticii cuantice; Premiul Nobel pentru Fizică pe 2005, împreună cu John Hall și Theodor Hänsch, pentru contribuții la teoria cuantică a coerenței optice (2005) (m. 2018) – 95 de ani
– 1930: S-a născut Michel Serres, filosof, istoric al științelor și profesor francez (m. 2019) – 90 de ani
– 1935: S-a născut dirijorul şi muzicianul japonez Seiji Ozawa; cunoscut în special pentru interpretările lucrărilor romantismului târziu. A ajuns celebru în urma ocupării posturilor de director muzical al Orchestrei Simfonice din Boston (Boston Symphony Orchestra) şi de prim-dirijor şi director muzical al Operei de Stat din Viena – 85 de ani
– 1936: S-a născut chimistul ceh Antonin Holy; a jucat un rol central în crearea primelor medicamente anti-HIV (m. 2012)
– 1944: S-a născut dirijorul și compozitorul american Leonard Slatkin
– 1948: S-a născut actorul american James Rebhorn (m. 2014)
– 1953: A murit violonistul francez Jacques Thibaud (n. 1880)
– 1957: S-a născut Gloria Estefan, cântăreaţă şi compozitoare americană de origine cubaneză; supranumită „Regina muzicii latino pop”
– 1962: S-a născut fostul fotbalist olandez Ruud Gullit (Ruud Dil), actualmente antrenor de fotbal; a fost căpitanul echipei naţionale a Olandei, care a câştigat Campionatul European de fotbal din anul 1988
– 1970: A murit François Mauriac, romancier, poet, dramaturg, eseist, polemist şi gazetar francez; Premiul Nobel pentru literatură pe 1952 (n. 1885) – 50 de ani
– 1982: A murit Sir Clifford Curzon, pianist englez (n. 1907)
– 1984: A murit pianistul, dirijorul și profesorul italian Carlo Zecchi (n. 1903)
– 1988: A murit fizicianul american Luis Walter Alvarez; a studiat particulele elementare; a construit primul accelerator liniar de protoni; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1968 (n. 1911)
– 2006: A murit György Faludy, poet şi traducător maghiar, stabilit din 1967 în Canada (n. 1910)
– 2012: A murit Hal David (numele la naştere: Harold Lane David), compozitor şi textier american (n. 1921)
– 2015: A murit actorul american Dean Carroll Jones (n. 1931) – 5 ani
– 2017: A murit Shelley Berman, comic de stand-up, poet și profesor american (n. 1925)