Compania de drumuri a solicitat finanțare europeană pentru un proiect de fluidizare a traficului pe cel mai circulat drum din țară, DN1-Valea Prahovei. Proiectul include construire a patru pasaje rutiere în zone foarte aglomerate, unde frecvent se formează coloane de mașini, două la Sinaia, unul la Azuga și încă unul la intrarea în Predeal, la intersecția cu DN 73A spre Râșnov. Pe lângă acestea sunt prevăzute pasaje pietonale: două la Comarnic și câte una la Bușteni și Predeal. După cum transmite reporterul RRA Alex Lancuzov, valoarea contractului pentru realizarea studiilor de fezabilitate și a proiectelor tehnice este de 3,7 milioane de lei, iar durata de un an și o lună. În paralel au fost scoase la licitație proiectarea și execuția centurii orașului Comarnic, 5,5 km în profil de autostradă../rpatulea/pvelisar
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (2 septembrie)