Faimosul Teatru Bolşoi din Moscova găzduieşte prima reprezentaţie astăzi, după ce a fost închis timp de mai bine de cinci luni, din cauza pandemiei coronavirusului. Spectacolul de astăzi, opera Don Carlo, este sold out. Doar jumătate dintre locuri au putut fi ocupate, pentru a putea fi respectată distanţarea fizică. De asemenea, există restricţii privind numărul persoanelor care pot fi deodată pe scenă, iar majoritatea celor din orchestră vor performa în spatele unui paravan. Membrii publicului sunt obligaţi să poarte măşti şi le va fi luată temperatura la intrare./aboboc/asalar
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 6 septembrie)