Realizator: IMM-urile şi firmele din industria HoReCa vor putea să își instaleze panouri fotovoltaice printr-un program guvernamental cu finanțare nerambursabilă. El ar urma să fie operațional de luna viitoare. Reprezentanți ai Ministerului Energiei au precizat că aceste societăți vor putea solicita între 30.000 și 100.000 de euro pentru instalarea sistemelor sau a stațiilor de încărcare a mașinilor electrice. Şeful cancelariei primului ministru, Ionel Dancă, a explicat, la o dezbatere de profil, că o ordonanță de urgență în acest sens va fi publicată în Monitorul Oficial, iar Ministerul Energiei va lansa curând în dezbatere publică ghidul solicitantului:
Ionel Dancă: Avem sisteme care vor fi finanțate cu putere instalată cuprinsă între 27 de kW și 100 de kw. Nu necesită autorizație ANRE suplimentară, iar bugetul inițial pentru acest prim apel este de 477 de milioane de lei. Nu este cu cofinanțare din partea beneficiarilor, deci este grand nerambursabil sută la sută, până în 100.000 de euro./pvelisar
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (8 septembrie)