Dacă Brăila de atunci ar fi aidoma celei de astăzi, nu ar mai fi interesant să o studiem prin mărturiile locuitorilor săi. Aşa, putem să observăm deosebirile care ne despart şi să-i constatăm asemănările.
În secolul al XV-lea un cronicar bizantin, Laonic Chalcocondil, scria despre Brăila că era „orașul dacilor, în care fac un comerț mai mare decât în toate orașele țării”. Important port la Dunăre şi totodată străveche aşezare situată pe malul stâng al fluviului, Brayla (menţionată astfel în 1368) sau Ibrail (în secolul al XIX-lea) a avut o viaţă deosebită de a altor oraşe ale Ţării Româneşti. A fost raia turcească, dar apoi a fost şi oraş cu statut de porto-franco, ceea ce presupunea reglementări vamale favorabile care i-au adus o mare prosperitate din comerţ. Inima Brăilei era portul. Pornind de acolo se deschideau sub formă de evantai cartierele cu străzile lor frumoase presărate cu magazine de tot felul. Greci, lipoveni, evrei, armeni, români, italieni şi-au lăsat amprenta culturală, dăruind oraşului lor un pitoresc aer cosmopolit. Brăileni deveniţi oameni seamă l-au descris în cărţi, l-au desenat, l-au povestit. Printre ei, pictorul, scriitorul şi colecţionarul de artă Vasile Parizescu (1925-2019). Era născut într-o familie înstărită, cu casă pe strada principală, într-o vreme în care Brăila era înfloritoare. Neamul său avea origini nobile, îndepărtate în timp şi spaţiu, (din Franţa medievală, familia regilor merovongieni) neam care, după popasuri de secole în Italia, se retrăsese în Principatele Române.
„La Brăila, care era raia şi îi spunea Ibraila, acolo au venit [strămoşii mei] ca mari proprietari de corăbii cu trei catarge, antreperenori navali cum s-ar spune astăzi. Şi-au construit o casă frumoasă în stil genovezo-veneţian, chiar pe promontoriul înalt al Brăilei, la malul Dunării – jos era malul Dunării şi promontoriul înalt – şi-au construit o casă care acuma n-a mai rămas decât… eu am fotografiat-o mai demult, acuma e mai dărâmată. Şi era cu etaje şi cu terase, ca mamele sau părinţii să se uite de-a lungul Dunării, spre Galaţi, cum vin corăbiile. La Brăila [vasele] acostau la pontoanele chiar din faţa casei acesteia căreia i s-a spus întotdeauna <Casa Veneţiană>. Această familie locuia în capul străzii, la Dunăre, [la capătul] străzii Pensionatului, pe partea stângă. Acolo a trăit şi străbunica mea şi bunica lui tata şi mama bunicului meul foarte bogat. […]
Deci unul dintre bunicii dumneavoastră a venit, a ajuns la Brăila cu vaporul, i-a plăcut…
I-a plăcut şi a rămas acolo, s-a căsătorit cu o fată frumoasă, înaltă, el fiind mai mititel… Nu mai era pe corabie acum, era stevedore, crescuse în rang şi câştiga bani mulţi, încât era în stare… Venea, la Bezanov, bodega aia, în stânga străzii Galaţi, Bezanov îi spunea, acolo nu serveai decât un păhărel de băutură românească […] tare de tot. Îi dădea păhărelul ăla sau cana şi nu se serveau decât ţâri – un peşte mic – ţâri în ulei de măsline, cu scobitoare. M-a dus şi pe mine tata o dată acolo. [Se stătea] numai în picioare şi se discuta numai în picioare… Acuma, în Brăila, în locul [restaurantului] e o galerie de artă. Era o clădire mare, cu etaj, cu chestii…
Acolo venea bunicul meu, din port, şi comanda pentru toată lumea băutură. El lua o jumătate de sticlă de băutura asta, se ducea la toaletă şi se clătea în gură, pentru că controla şi coordona vapoarele şi se umplea de praf şi atunci îşi clătea gura. Şi pe urmă venea la masa şi servea şi el [ceva] şi plătea în aur tot, tot consumul!… Nevastă-sa trăia din ce-i găsea prin buzunare. […]
În Brăila strada cea mai luxoasă era Regală. Pe strada Regală nu avea voie să se plimbe toată lumea. <Mahalaua> nu venea, dar cei căsătoriţi, din mediul social de mijloc şi bogătanii se plimbau, perechi, pe partea stângă, unde era permanent umbră. Pe partea dreaptă a străzii Regale nu se plimba de fapt nimeni decât cei care aveau treburi. Noi, liceenii, n-aveam voie pe strada Regală [pe dreapta], dacă ne vedea unul numărul, ne reclama la liceu şi ne pedepsea. Aveam voie numai pe partea stângă. Dacă prăvălia era pe dreapta veneam pe partea stângă până în dreptul ei şi traversam şi intram direct în magazine şi pe urmă ieşeam şi treceam în partea stângă unde aveam voie. Cei logodiţi, tinerii logodiţi oficial… se scria în ziar: <S-a logodit cutare cu cutare…>, se scria în ziar! Brăila avea vreo patru-cinci ziare de afaceri, de informaţii de-astea, două de literatură şi aşa mai departe, greceşti, bulgăreşti. Erau bulgari foarte mulţi, bulgarii au învăţat în Brăila, majoritatea bulgarilor din perioada aia veneau şi învăţau la Brăila la liceu şi la şcolile primare.”
[Interviu de Octavian Silivestru, 2018]
