Duminică, 13 septembrie, actriţa britanică Jacqueline Bisset, una dintre cele mai renumite şi apreciate personalităţi ale cinematografiei internaţionale, împlineşte 76 de ani.
Winifred Jacqueline Fraser-Bisset, pe numele ei complet, s-a născut pe 13 septembrie 1944, la Weybridge, Marea Britanie, fiind fiica lui Arlette Alexander Bisset, cu origini franco-engleze, care era portretist şi scriitor şi Max Fraser, de origine scoţiană, medic primar.
Părinţii ei au divorţat după 29 de ani de căsnicie, când mama sa s-a îmbolnăvit de scleroză multiplă iar actriţa s-a mutat alături de aceasta pentru a o ajuta.
Cariera sa este impresionantă şi cuprinde peste 80 de roluri în filme. S-a făcut remarcată rapid şi a reuşit să câştige aprecierea criticii şi publicului, deopotrivă, prin rolurile sale pline de forţă şi farmec.
De mică a luat lecţii de balet şi de fashion, dorind să ajungă în lumea modei. Pentru a-şi câştiga existenţa a lucrat iniţial într-un restaurant chinezesc.
A început cariera cinematografică cu mici roluri în film, precum cel al lui Richard Lester ”The Knack”, în 1965, „Arrividerci Baby”, în care a jucat alături de Tony Curtis, în 1966 şi un rol minuscul în pelicula regizată de Roman Polansky „Cul-de-Sac” / „Fundătura”, tot în 1966.
În anul 1967 s-a făcut remarcată în „Two for the Road”, alături de Audrey Hepburn, dar şi în filmul „Casino Royale” din seria James Bond, iar un an mai târziu, apare în rolul care a făcut-o celebră, cel al iubitei locotenentului Frank Bullitt (Steve McQueen) în filmul de acţiune „Bullitt”.
În 1969 este nominalizată la „Globurile de Aur”, la categoria Starul Debutant al Anului, pentru interpretarea ei din „The Sweet Ride”.
Jacqueline Bisset a fost unul din numele mari de pe afişul savuroasei comedii „Airport”, regia George Seaton, fiind nominalizată la nouă categorii ale Premiilor Oscar din anul 1971, printre care şi Cel mai bun film.
În anul 1973 obţine recunoaşterea europeană, odată cu apariţia în filmul „Noaptea americană”, al lui François Truffaut.
A avut o prezenţă încântătoare, în 1977, în „The Deep” / „Adâncurile”, alături de Robert Shaw şi Nick Nolte, rol care i-a atras din partea celor de la Newsweek caracterizarea de „cea mai frumoasă actriţă a tuturor timpurilor”.
Un an mai târziu a fost nominalizată, din nou, la „Globurile de Aur” pentru prestaţia din comedia „Who Is Killing the Great Chefs of Europe ?”, iar în 1984, joacă un rol în „Under the Volcano” care i-a adus o nouă nominalizare la „Globurile de Aur”.
În 1985 joacă un nou rol de succes, în „Anna Karenina”, regizat de Simon Langton, în care l-a avut partener pe Christopher Reeve.
În anul 1996, Jacqueline Bisset a fost nominalizată la Premiul César, la categoria Cea Mai Bună Actriţă Într-un Rol Secundar, pentru rolul din filmul lui Claude Chabrol „Ceremonia” / „La Cérémonie”.
În anul 1999 este nominalizată la Premiile Emmy pentru prestaţia ei din mini-seria TV „Ioana d’Arc”, iar în anul 2000 este din nou nominalizată la „Globurile de Aur”, categoria pentru Cea Mai Bună Actriţă Într-un Rol Secundar, pentru acelaşi rol.
În anul 2010, îi este acordată distincţia Legiunea de Onoare din partea statului francez, ocazie cu care preşedintele Nicolas Sarkozy a numit-o „o legendă a filmului“.
Ultimul proiect în care a fost angrenată este filmul „Welcome to New York”, apărut în 2014, în care joacă alături de Gérard Depardieu, într-o ecranizare a poveştii fostului şef al FMI, Dominique Strauss-Kahn, cel care a fost constrâns să demisioneze după acuzaţii de natură sexuală …
În ianuarie 2014 primeşte, în fine, şi un Premiu „Golden Globe” pentru cea mai bună actriţă într-un rol secundar într-un serial, mini-serie sau film pentru televiziune, pentru prestaţia din „Dancing on the Edge”.
Jacqueline Bisset a jucat alături de unii dintre cei mai mari actori ai ultimelor decenii, Paul Newman, Albert Finney, Mickey Rourke, Anthony Perkins, şi în filmele unor celebri regizori, printre care François Truffaut, Claude Chabrol, John Huston, Stanley Donen şi George Cukor.
Considerată drept una dintre cele mai frumoase actriţe ale anilor ’70-’80, Jacqueline Bisset nu s-a măritat niciodată, dar a avut parte de companii masculine de top, ca Marcello Mastroianni, Dean Martin, Steve Mcqueen, sau François Truffaut, cea mai importantă legatură de dragoste, de lungă durată, fiind cea cu actorul elveţian Vincent Perez.
Cu 40 de ani în urmă a devenit naşa de botez a Angelinei Jolie, după ce a lucrat la un film împreună cu tatăl actriței, Jon Voight.
Jacqueline Bisset pare a fi una din personalităţile străine foarte îndrăgostite de România, astfel că ea a vizitat în numeroase ocazii ţara noastră.
În iulie 2011 a fost distinsă la Festivalul Internaţional de Film TIFF 2011 cu Premiul Special pentru contribuţia adusă la cinematografia mondială, în cadrul Galei celei de-a zecea ediţii a festivalului. Se afla pentru prima dată în România, iar ceea ce a văzut aici a făcut-o să se îndrăgostească iremediabil de ţara noastră. Cu referire la acel moment, actriţa a declarat: „Era atât de frumos, ca într-un vis. Am văzut atunci dealuri înţesate de flori sălbatice – era luna iulie – şi-am simţit parfumul lor… Iubesc România pentru că îmi aminteşte de copilărie. Deşi nu ştiu să spun exact ce anume de aici o face, să pun degetul pe un detaliu, n-am analizat atât de profund. Şi cred că e şi faptul că aici nici lucrurile şi nici oamenii nu sunt din plastic, ca în multe alte locuri ale lumii, dacă pot spune aşa. România este reală, românii sunt autentici şi simt asta. Pentru mine, România e o colecţie de descoperiri frumoase, înduioşător de frumoase.”
În decembrie 2011, actriţa a apărut în mod surprinzător, în public, la concertul susţinut la Bucureşti de Kevin Costner.
În aprilie 2012 a fost invitata de onoare a Galei premiilor UNITER, unde a acordat premiul pentru cel mai bun regizor de teatru, în cadrul unui show organizat la Teatrul Odeon. În acel an ea s-a aflat din nou în România atât în vară, când s-a aflat pe litoralul Mării Negre, dar şi în iarnă, însă aceste vizite nu au fost mediatizate.
În octombrie 2014, actriţa britanică s-a aflat din nou în ţara noastră, pentru a participa la evenimentul „Les Films de Cannes à Bucarest“ (24-30 octombrie), unde a avut loc proiecţia specială a filmului „Bun venit la New York“ / „Welcome to New York“ (2014), de Abel Ferrara, film care a fost prezentat la Cannes şi în care ea joacă alături de Gérard Depardieu.
În august 2015, Jacqueline Bisset şi-a petrecut vacanţa în România şi a fost atât de încântată după vizita în Transilvania, încât s-a declarat fascinată de peisaje şi biserici. Dealtfel ea a postat pe o pagină de socializare impresii de călătorie şi câteva fotografii, care au fost admirate de sute de mii de oameni de pe întreaga planetă. Actriţa nota: “Peisajul rural este unul dintre cele mai grozave pe care le-am văzut, proaspăt şi chiar încă plin de flori sălbatice în munţi”. Jacqueline Bisset s-a arătat extrem de impresionată şi de frumuseţea bisericii “Arca Noetica” din Alba-Iulia, proiectată într-un mod cu totul inedit de arhitectul Dorin Ştefan, actriţa participând acolo, timp de două ore, la slujbă. Într-o altă postare pe Facebook, Jaquline Bisset numeşte Maramureşul “o regiune magică”, fiindcă acolo a descoperit că ″cimitirele sunt fermecătoare” iar tradiţiile profunde. În plimbarea ei prin România, ea s-a fotografiat şi în centrul Sighişoarei, dar şi între două căpiţe de fân.
Foto: Alexandru Dolea
În fine, la 2 iunie 2017, Principesa Moștenitoare Margareta a găzduit, în Sala Regilor de la Palatul Elisabeta, festivitatea de premiere a laureaţilor celei de-a V-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, organizat de Radio România, aflat, de la fondarea lui, sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale.
La ceremonia de acordare a premiilor au luat parte şi actriţa Jacqueline Bisset, directorul general interimar, la acea vreme, al Societăţii Române de Radiodifuziune, Georgică Severin şi regizorul Dmitriy Nikolaev, preşedintele juriului Grand Prix Nova 2017, alături de alte personalități ale culturii române și reprezentanți ai Radiolului național. Ceremonia de premiere a pieselor a fost urmată de o recepție oferită de Principesa Moștenitoare Margareta în Sufrageria Mare.
Răzvan Moceanu – RADOR