Ludovic Orban: Începerea anului şcolar s-a desfăşurat în condiţii bune, în cea mai mare parte a unităţilor de învăţământ

Realizator: Guvernul a aprobat hotărârea privind prelungirea stării de alertă cu 30 de zile, începând de mâine. Documentul prevede mai multe măsuri referitoare la derularea campaniei electorale, la ziua votării, dar și norme care permit desfășurarea mitingurilor și a demonstrațiilor în limita a 100 de persoane, cu respectarea regulilor de igienă. În ceea ce privește școala, premierul Ludovic Orban a spus că în cea mai mare parte a unităților de învățământ începerea noului an s-a desfășurat în bune condiții.
Reporter: Petruța Obrejan – Copiii au nevoie de școală, iar întreruperea procesului educațional poate avea repercusiuni asupra înțelegerii materiilor în anii următori, a susținut premierul Ludovic Orban, care și-a exprimat totodată încrederea în misiunea cadrelor didactice și le-a cerut acestora, dar și părinților să devină parteneri.
Ludovic Orban: Dacă acumulezi restanţe sau ai lacune o lună, două în procesul educaţional îţi poate afecta înţelegerea în anii următori de școală și aici va trebui să comunicăm foarte limpede acest mesaj, că este extrem de important pentru copii să urmeze procesul școlar, indiferent cum se face, școala în clasă sau online, astfel încât să obțineți sprijinul părinților De altfel, cred că încetul cu încetul lucrurile tind să revină la o atmosferă mai normală și nu mai există atmosfera aia de tensiune care s-a generat. Totuși, începerea școlii e o bucurie și pentru copii și pentru profesori, poate şi pentru părinți.
Reporter: Şeful Executivului a cerut inspectoratelor școlare să monitorizeze atent activitatea elevilor și să intervină pentru remedierea tuturor disfuncționalităților. Pe de altă parte, Guvernul a decis, prin hotărâre, prelungirea stării de alertă cu 30 de zile. Au fost decise o serie de măsuri pe care cetățenii vor trebui să le respecte în ziua votului, dar și dacă vor participa la mitinguri sau manifestații. #HUN/geftene/sdm2

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (14 septembrie)