9.000 de români pot beneficia de câte 15.000 de euro pentru eficientizarea energetică a locuinţelor

Aproximativ 9.000 de români pot beneficia de câte 15.000 de euro pentru eficientizarea energetică a locuinţelor. Programul de finanţare ‘Casa Eficientă Energetic’ este prevăzut să înceapă la această oră.

Reporter: Cu un buget de 430 de milioane de lei, programul va contribui la reducerea consumului de energie din locuinţe şi a emisiilor de gaze cu efect de seră. Finanţarea nerambursabilă decontează 60% din costul unor astfel de lucrări, dar nu mai mult de 15.000 de euro.

Ministrul mediului, Costel Alexe, a declarat că într-o locuinţă, pierderile de energie ajung până la 30% prin pereţii exteriori şi 25% prin geamuri sau acoperiş. Potrivit unui comunicat, cheltuielile eligibile ale Programului ‘Casa Eficientă Energetic’ vizează, printre altele, instalarea de ferestre izolante, izolarea acoperişului, a pereţilor exteriori, montarea unor centrale mai eficiente, a panourilor solare, sisteme de ventilaţie, corpuri de iluminat cu LED, senzori de mişcare, robineţi şi conducte noi.

Condiţia eligibilităţii proiectului este ca eficienţa energetică a locuinţei să crească cu cel puţin o clasă energetică. Cei interesaţi pot depune online cererea pentru primă energetică, însoţită de un certificat de performanţă energetică iniţial şi un audit energetic al casei unde vor să facă lucrarea.#HUN/mnecula/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 septembrie