Uniunea Europeană a anunţat că nu recunoaște legitimitatea președintelui Republicii Belarus, Aleksandr Lukaşenko – scrie, marţi, Agenţia RBC. Prin urmare, UE își va revizui relațiile cu această ţară – potrivit șefului diplomației europene, Josep Borrell.
UE consideră că organizarea unor noi alegeri prezidențiale, monitorizate de OSCE, reprezintă cea mai bună soluție la situația actuală din Belarus. „Considerăm că alegerile din 9 august au fost falsificate. Nu-l recunoaștem pe Lukaşenko drept președintele legitim al Republicii Belarus” – a declarat şeful diplomaţiei europene, citat de RBC./sdan/dsirbu
www.rbc.ua – 15 septembrie