Polonia a decis să reia cursele aeriene regulate de călători spre şi dinspre România

Polonia a decis să reia de astăzi cursele aeriene regulate de călători spre şi dinspre România. Potrivit Ministerului de Externe de la Bucureşti, măsura este valabilă până pe 29 septembrie şi a fost adoptată în contextul instituirii de către autorităţile de la Varşovia a unor noi condiţii pentru operarea zborurilor către şi dinspre alte ţări, în contextul pandemiei de COVID-19. Diplomaţia de la Bucureşti mai precizează că persoanele care călătoresc în Polonia dintr-un stat membru al Uniunii, precum şi din Norvegia, Elveţia, Islanda şi Liechtenstein, pot intra în continuare în această ţară fără restricţii sau măsuri speciale, precum carantină obligatorie sau autoizolare. La punctele de trecere a frontierei terestre în spaţiul Schengen se fac doar verificări aleatorii ale documentelor de călătorie./dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 16 septembrie