Curtea de Apel București urmează să înceapă astăzi judecarea apelului în dosarul „Colectiv”, în care au fost condamnați în primă instanță fostul primar al Sectorului 4, funcționari din Primărie, patronii clubului, doi pompieri pirotehniști și reprezentanții unei firme de artificii. Deciziile de condamnare ale Tribunalului București au fost atacate cu apel, atât de inculpați, cât și de către procurori. În motivarea deciziei de condamnare, judecătorul a susținut că tragedia de la clubul Colectiv, în care au murit 64 de tineri, „este rezultatul unei activități infracționale în lanț, iar atitudinea inculpaților nu rezidă în lipsa unei educații juridice, ci în lăcomie, iresponsabilitate și ignoranță a legii”. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 18 septembrie)./geftene/sdm2