Orașul vechi se afla între Dunăre și strada Cetăţii (azi Unirii) care urmează zidul medieval, aşa cum fusese el trasat de turci după 1540. Forma de evantai a Brăilei avea să apară trei secole mai târziu, atunci când se afla în graniţele Ţării Româneşti, dar sub ocupaţia rusească. Calea Călăraşilor, a Dobrogei, strada Belvedere sau strada Pontonierilor porneau de la Dunăre, evazându-se spre nord-est şi sud-vest. Foarte multe dintre clădirile vechi, elegante, ale secolui al XIX-lea, se mai păstrează şi astăzi. Pe promontoriu, în locuri cu o frumoasă perspectivă asupra Dunării, se află şi casele strămoşilor pictorului Vasile Parizescu.
„Casa mamei mele era casă mare, cu etaj, vizavi de Casa Veneţiană a străbunicii din partea tatei. Străbunica din partea mamei locuia în casa asta cu etaj, tot pe promontoriu, vizavi erau, şi-n faţă Dunărea. Nu putea coborî nimeni, că acolo se arunca gunoiul, trebuia să ocoleşti prin Carachioi ca să ajungi jos, pe dig. Şi acolo am crescut eu copilăria, în zona asta a promontoriului.
Existau vânzători ambulanţi care veneau la poartă?
A, vâzători ambulanţi, în special cu iaurt, cu legume. Iaurt tăiat aşa, îl vedeai cum îl lua, îl tăia, îl punea în farfurie. Îl punea în farfurie ca şi când ar fi fost o felie de tort. [Mai veneau] cu brânză, cu… păi, brânza de Brăila era cea mai grozavă, pe care Ceauşescu numai o exporta, n-o dădea pe aici. Nimeni nu mai face brânza de Brăila! […] Avea chimen, avea ceva negru, ca un veirmişor mic, negru [în ea], dar era de un gust extraordinar! Era brânză de vacă, nu era de oaie, dar era extraordinar de bună!
În afară de brânzeturi, ce mai aveau vânzătorii ambulanţi?
Fructe, legume… peşte… Da, tot ce vroiai, păsări… […]
Balta era acolo [aproape]. Păi, eu mergeam la baltă cu un văr al lui taică-meu, sâmbăta la ora 2 noaptea şi ne întorceam duminică la ora 7 seara cu barca plină de peşte! Aveam fire, un fir aici, un fir aici, un fir aici şi încă două bătute în cuie pe marginea bărcii… […] Aveam câte o aţă din aia pescărească pe care o pregăteam eu cu ceară şi nu ştiu ce, eu îmi făcusem dopurile şi le colorasem – că pictam, aşa – le colorasem. Şi undiţele mi le aranjase Tănase…
De primăvara până toamna vă duceaţi la pescuit…
Da… nu iarna, iarna eram cu patinele şi cu sania, pe vaduri, Brăila are şase vaduri: Vadul Schelei, Vadul Danubiului, Vadul Traian… Păi, [terenul] coboară, Brăila e pe un promontoriu, e cel mai [înalt promontoriu], de asta a fost aleasă cetate pentru că stăpânea Dunărea. Nimeni nu trecea, nici barabaftele, barabaftele erau vapoare cu tunuri, turceşti. Şi tunurile erau în Brăila şi trăgeau în vasele care veneau. A fost o cetate deosebită…
Erau vânzători ambulanţi?
Erau, erau… [vindeau] ziare, erau copii cu ziare, trăsuri multe cu muscali, păi bunicu-meu a avut mai mulţi argaţi muscali care curăţau caii. Păi avea caii în plin oraş, avea casă mare, două rânduri de case mari, una <în oglindă>, faţă în faţă, care se continua până în strada cealaltă şi grajduri unde erau caii şi argaţii.”
[Interviu de Octavian Silivestru, 2018]
