Ţara trebuie să funcţioneze, în timp ce ne apărăm disciplinat, respectând regulile împotriva epidemiei de coronavirus – a afirmat Viktor Orbán, prim-ministrul ungar, vineri, în emisiunea „Bună dimineaţa, Ungaria!” a postului de radio naţional Kossuth. Premierul a precizat că există un plan de măsuri asemănător cu un plan de operaţii militare pentru cazul în care numărul infecţiilor cu coronavirus ar creşte, precum şi nevoia de tratament în spitale, pentru ca sistemul sanitar să se poată adapta unor asemenea situaţii.
Viktor Orbán a remarcat că după ce presa de stânga a răspândit, joi, afirmaţia că Institutul Naţional de Pneumologie Korányi nu dispune de capacitate suficientă, vineri dimineaţa premierul s-a informat personal la acest spital şi a primit informaţia că, bineînţeles, numărul locurilor şi cel al aparatelor de ventilaţie mecanică este suficient, iar efectivul personalului este deocamdată corespunzător. Este adevărat – a continuat domnia sa – că medicii văd cum creşte numărul pacienţilor care au nevoie de spitalizare şi cum se umple capacitatea spitalului lor, de aceea este extrem de important planul elaborat de ministrul resurselor umane, Miklós Kásler, potrivit căruia, dacă într-o instituţie desemnată capacitatea se epuizează, se cunosc paşii de urmat şi există un plan de comandă. Astăzi dimineaţă, la ora 10:00, aveam 10.000 de paturi de spital disponibile pentru tratarea bolnavilor de coronavirus, acest număr poate fi completat cu încă 20.000 – a explicat prim-ministrul. Sistemul sanitar fiind pregătit pentru al doilea val al epidemiei, protecţia va decurge altfel decât în primăvară, când a trebuit să se câştige timp pentru cunoaşterea “inamicului” şi pentru pregătirea sistemului sanitar – a relatat premierul, adăugând că oamenilor nu li se cere acum să rămână acasă, ci să respecte regulile referitoare la spălarea mâinilor, purtarea măştii şi distanţarea socială, astfel toată lumea poate să-şi trăiască viaţa liniştit. Prim-ministrul a adresat stângii rugămintea: dacă “nu se poate conta pe ei” nici acum în lupta pentru apărare, măcar să nu-i atace din spate pe specialiştii în epidemiologie, pentru că aceasta înseamnă că atacă ţara. Dacă şi stânga i-ar ruga pe oameni să respecte regulile şi ar spune că nu există motiv de panică, tema ar fi scoasă din sfera disputelor politice – a spus premierul. Vorbind despre al doilea val al epidemiei, prim-ministrul a atras atenţia că “nu vom avea o toamnă cu atmosferă plăcută”, tema ei centrală va fi apărarea împotriva epidemiei, în timp ce numărul zilnic al îmbolnăvirilor va depăşi probabil cifra de 1.000. Domnia sa a subliniat că tinerii trebuie să se ocupe şi ei mai mult de problema epidemiei, ca nu cumva ei să fie cei care îşi contagiază părinţii şi bunicii. Regulile trebuie respectate în primul rând pentru cei vârstnici – a declarat Orbán. Cu privire la măsurarea temperaturii copiilor în şcoli, prim-ministrul a precizat că termometrele necesare au fost comandate şi începând cu 1 octombrie ele se vor găsi în număr suficient în toate instituţiile. Premierul a menţionat de asemenea că părinţii elevilor din învăţământul primar îşi vor putea însoţi copiii până la locul unde li se va măsura temperatura, iar dacă se va ivi vreo problemă, vor putea să-i ducă acasă. Până când nu avem vaccin, trebuie să ne apărăm – a evidenţiat prim-ministrul, după care a menţionat că Donald Trump, preşedintele american, cu ocazia ultimei lor convorbiri, l-a încurajat spunând că la sfârşitul lunii octombrie sau cel târziu la sfârşitul acestui an va fi disponibil vaccinul american, de care va putea beneficia şi Ungaria, “noi însă vom crede această afirmaţie doar dacă va deveni realitate”. Guvernul urmăreşte cu atenţie toate cercetările în acest sens, mai mult, Ungaria participă la o cercetare la nivel european, şi s-a hotărât deja că va contribui cu o sumă suplimentară de peste 2 miliarde forinţi (5,5 milioane euro) – a informat prim-ministrul. Viktor Orbán a precizat totodată: corpul operaţional economic va lua sâmbătă dimineaţa o hotărâre privind moratoriul creditelor, ceea ce înseamnă în esenţă că familiile şi întreprinderile vor putea suspenda până la sfârşitul anului plata ratelor creditelor contractate anterior. Sâmbătă va trebui să decidem ce va fi după 1 ianuarie, dacă moratoriul creditelor va fi menţinut şi care vor fi elementele care vor fi păstrate în continuare. În privinţa datelor economice, Viktor Orbán a subliniat: în timp ce în ianuarie numărul total al persoanelor active în Ungaria a fost de 4.458.000, în august această cifră s-a ridicat la 4.513.000. Faţă de punctul mort din aprilie, în august numărul celor ce muncesc a fost cu 144.000 mai mare, astfel, oricât de surprinzător s-ar părea, trebuie să ne pregătim pentru un deficit al forţei de muncă. Premierul a amintit ca o problemă specifică Budapestei faptul că modelul de afaceri al turismului din capitală se bazează aproape exclusiv pe străini. Prin urmare i-a îndemnat pe cei interesaţi – printre care şi Primăria Capitalei – să efectueze o schimbare, altfel locuitorii Budapestei care lucrează în acest sector îşi vor pierde locul de muncă. Orbán se aşteaptă de altfel ca turismul din provincie să fie intens şi în 2021, în timp ce turismul budapestan, construit pe fluxul de străini, va avea de suferit, astfel încât pentru capitală trebuie elaborat un program special./lendrefy/ilapadat
(MTI – 18 septembrie)