Astăzi, la apusul soarelui, începe Noul An evreiesc – 5781, o sărbătoare mozaică numită Roș Hașana. Aceasta durează două zile, pe parcursul cărora se face un bilanț al anului trecut și sunt reamintite responsabilitățile față de divinitate – după cum explică prim-rabinul Federației Comunităților Românești din România, Rafael Shaffer.
Reporter: Angela Cerveni
Rafael Shaffer: Anul Nou evreiesc îl sărbătorim cu o masă festivă, să fie de bun augur. Dar partea centrală este examenul de conștiință. Fiecare își face socoteala lui, timp de două zile. În ziua de Roș Hașana de anul acesta, doar în a doua zi suflăm din șofar, făcut din cornul unui berbec, pentru a ieși din rutină, pentru a ne face acest examen de conștiință. Să vedem cum putem lua mai departe concluziile bune la care am ajuns, să nu fie doar de o zi, ci să le păstrăm tot anul. Cu ocazia Anului Nou evreiesc vă doresc împlinirea tuturor dorințelor spre bine./ahincu/cvanatoru
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 18 septembrie)