COVID-19 în Ucraina: Număr record de pacienţi internaţi

Ministrul sănătății de la Kiev, Maksim Stepanov, a declarat, sâmbătă, că Ucraina a înregistrat un număr record de spitalizări în cazul persoanelor infectate cu virusul SARS-COV-2, în ultimele 24 de ore fiind internaţi 669 de pacienţi testaţi pozitiv.

„Au fost spitalizate 669 de persoane. Acesta este cel mai mare număr de internări de la debutul pandemiei. În acest moment, în spitalele din ţară avem peste 13.000 de persoane internate cu boala COVID-19 sau suspecte de infecţia cu noul coronavirus. Pentru comparaţie, menţionez că, la 1 septembrie, aveam 10.900 de pacienţi internaţi” – a explicat ministrul.

Ucraina a raportat, sâmbătă, 3.240 de cazuri noi de coronavirus şi 48 de decese asociate COVID-19. Bilanţil epidemiei în această ţară a ajuns, astfel, la 172.712 îmbolnăviri şi 3.516 decese. Pe de altă parte, 76.754 de cazuri au fost declarate vindecate de la debutul epidemiei./sdan/gpodea

www.korrespondent.net – 19 septembrie