La această oră, se circulă fără întreruperi din cauza unor evenimente rutiere pe principalele şosele ale ţării. Subcomisarul, Adrian Creangă, de la Centrul Infotrafic al Poliţiei Române, ne spune, însă, pe ce drumuri naţionale sau judeţene sunt devieri sau alte probleme.
Adrian Creangă: Semnalăm că pe Autostrada București-Constanța, între kilometrii 17 și 27, între Cernica și Brănești, județul Ilfov traficul a fost deviat de pe calea 2 în sensul către București pe sensul celălalt, unde se circulă pe câte o bandă pentru fiecare direcție. Măsura devierii se menţine până la data de 30 noiembrie şi se aplică pentru efectuarea unor lucrări de reabilitare a părţii carosabile. Pe sensul de mers către Sibiu al autostrăzii A1 Sibiu-Deva, la kilometrul 308, pe raza Municipiului Sebeş, judeţul Alba, au loc lucrări de reparații la rosturile de la staţia podului din zonă, banda de urgență și banda unu sunt din acest motiv restricţionate. Restricţia se aplică şi pe timpul nopţii. De asemenea, pentru a permite executarea unui lucrări de reabilitare a unui pod feroviar deplasarea trenurilor pe secţia de cale ferată 901 este oprită până în data de 25 septembrie la kilometrul feroviar 197 plus 500 de metri între staţiile CF Milcov şi Slătioara, județul Old. În această perioadă CFR asigură transportarea călătorilor între staţiile CF Slatina şi Piatra Olt cu miljoace auto./mnecula/aionescu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 septembrie,