Meteorologii spun că în următoarele trei săptămâni vremea va fi mai caldă în toată țara decât norma termică a perioadei, iar ploile vor fi slabe. Potrivit prognozei de specialitate, săptămâna viitoare cel mai cald va fi în extremitatea de vest a țării și în regiunile nord-estice. Ploile se vor face simțite doar în nord-vest. Între 28 septembrie și 5 octombrie precipitațiile se mai extind, dar tot lipsesc în sud-vest și la munte. Între 5 și 12 octombrie, ploile se apropie de cantitățile obișnuite ale perioadei doar în extremitatea estică. De la jumătatea lunii octombrie, temperaturile și precipitațiile vor fi apropiate de norma perioadei./ilixandru/sdm2
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 septembrie)