Senatul și Camera Deputaților se reunesc mâine de la ora 13:00 în ședință comună pentru a dezbate și supune la vot proiectul de rectificare bugetară. Comisiile parlamentare reunite de buget-finanțe ale Parlamentului au dat săptămâna trecută raportul final asupra proiectului. Printre modificările aduse la propunerea PSD se numără majorarea cu 40% a punctului de pensie începând din această lună și creșterea salariilor profesorilor din acest an. Social-democrații au susținut că sumele pentru majorarea pensiilor se pot regăsi în măsuri pe care guvernul le poate lua în viitor, printre care crearea de noi locuri de muncă sau recuperarea arieratelor. Pe de altă parte, premierul Ludovic Orban a explicat că modificările adoptate în comisii contravin intereselor României; în opinia sa, raportul nu va trece de votul în plen. Modificările presupun în total un surplus de cheltuieli de 6,3% din produsul intern brut, a mai spus premierul, care a adăugat că se vor folosi toate instrumentele constituționale și legale la dispoziție, inclusiv o nouă rectificare pentru ca acestea să nu intre în vigoare, ne-a transmis redactorul nostru Alina Stănuță./apuscasu/gpodea
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 septembrie