Autoritățile au anunțat cu puțin înainte de ora 13:00 alte 1.767 de cazuri de coronavirus, din peste 24.500 de teste. Este cel mai mare număr de îmbolnăviri raportat la 24 de ore de la începutul pandemiei. Bilanțul depășește astfel 116.000 de cazuri. Cele mai multe infectări în ultimele 24 de ore s-au înregistrat în București, cu 301 cazuri, urmat de Brașov, cu 97, și Iași, cu 93. Au fost raportate și 47 de decese, numărul total al celor care au murit fiind de 4.550. La terapie intensivă în acest moment sunt internați 498 de pacienți.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 septembrie)/dstanesc