În Republica Belarus, oamenii se pregătesc să iasă, din nou, în stradă, pentru a participa la acțiuni de protest spontane, pe fondul învestirii secrete a lui Aleksandr Lukaşenko în funcţia de preşedinte al republicii – scrie agenţia RBC, relatând ceea ce se întâmplă miercuri în Belarus. Potrivit RBC, Aleksandr Lukaşenko a depus, miercuri, jurământul pentru un nou mandat în funcția de președinte al Republicii Belarus, în cadrul unei ceremonii care nu a fost anunţată în prealabil. Comentând evenimentul, ministrul slovac de externe, Ivan Korčok, a scris pe Twitter că Lukaşenko poartă responsabilitatea pentru fraudarea alegerilor prezidenţiale din 9 august, iar ministrul lituanian de externe, Linas Linkevičius, a calificat drept „farsă” învestirea lui Lukaşenko în funcţia de lider al republicii, pe care o conduce din 1994. „Ce farsă! Alegeri falsificate. Învestire falsă. Fostul președinte din Belarus nu a devenit mai puțin ‘fost’. Dimpotrivă” – a scris pe Twitter ministrul lituanian de externe. Între timp, în Belarus, magazinul „5 Element”, de exemplu, şi-a anunţat închiderea, iar compania IT „Rozum Robotics” a declarat 23 septembrie drept zi nelucrătoare, în legătură cu „evenimentul festiv al învestirii lui Lukaşenko”, reprezentanţii companiei sugerând, astfel, că se alătură protestatarilor. Opoziția belarus a anunţat că intenționează să organizeze un protest pe termen nedeterminat ca urmare a învestirii în taină a lui Lukaşenko în funcţia de preşedinte. „Nu vom fi niciodată de acord cu falsificarea și vom cere noi alegeri! Îi îndemnăm pe toți să înceapă o acțiune de nesupunere pe termen nedeterminat” – a scris pe Telegram Pavel Latușko, membru al Consiliului de coordonare al opoziţiei din Belarus. Contul de Telegram „NEXTA”, de asemenea, a publicat un mesaj prin care face apel la cetățenii din Belarus să iasă în piețele centrale ale orașelor miercuri seară, de la ora 18:00./sdan/ilapadat
(www.rbc.ua – 23 septembrie)