Marea Britanie va testa vaccinurile pe voluntari infectaţi deliberat cu coronavirus, ulterior imunizării

Marea Britanie ar putea deveni prima ţară din lume care să efectueze aşa-numitele „challenge trials” – experimente menite să accelereze cercetarea pentru un vaccin anticoronavirus. Voluntarii vor fi imunizaţi, înainte de a fi infectaţi deliberat cu coronavirusul. În mod surprinzător, există numeroase persoane tinere şi sănătoase care afirmă că sunt gata să se ofere voluntari în cadrul acestor studii. Astfel, cercetătorii ar afla aproape imediat dacă vaccinul funcţionează, în timp ce, în cadrul studiilor convenţionale, voluntarii sunt expuşi virusului întâmplător, în viaţa cotidiană. Studiile ce presupun infectarea deliberată a voluntarilor vaccinaţi ar putea ajuta la accelerarea selectării celor mai promiţătoare vaccinuri împotriva coronavirusului. În prezent, 36 de vaccinuri se află în studii clinice./mbrotacel/schelaru

BBC SERVICIUL MONDIAL – 24 septembrie