Lumea bună a Brăilei era formată din armatori, mari negustori, antreprenori, bancheri, oameni cu dare de mână care făceau mecenat înfiinţând teatre (asemeni armatorului grec Ianache Rally), finanţând expoziţii de pictură şi concerte, oferind baluri fastuoase. Dintr-o astfel de familie era şi cel care va deveni pictor şi colecţionar de artă, Vasile Parizescu (1925-2019), ai cărui strămoşi îşi aveau originile în neamul regilor merovingieni. Din casele părinţilor aflate chiar pe promontoriu, cu frumoasă vedere la Dunăre, micuţul Parizescu bogat la acea vârstă doar în nume (se chema Vasile Stelian Dumitru Spiridon), se bucura de jocurile copilăriei şi de răsfăţul înstăritelor sale rude.
„Întrucât Brăila era un oraş foarte bogat, nu existau cerşetori. Când eu eram copil, nu existau cerşetori, erau numai invalizii de război şi invalizii de război stăteau la intrarea în biserici şi aveau o cutie şi li se punea acolo… Şi trăiau din ceea ce li se dădea şi li se dădeau mulţi bani, pentru că erau invalizi de război şi erau respectaţi. Erau în cărucioare, erau fără picioare, erau cu cioturi de lemn şi aşa mai departe. Nu existau cerşetori, iar ţigani, de asemenea, nu erau, veneau numai ţiganii care intrau în oraş cu ursul şi puneau ursul să danseze pe melodiile lor de tam-tam şi o vioară care scârţâia. Sau [obişnuiau] să calce oamenii pe spate, care erau bolnavi de şira spinării îi călca ursul şi le trecea, dom’le, [durerea de] şira spinării! Toată lumea se mira, de-abia aştepta să vină ţiganii cu ursul. Şi o făceau pe jos, adică ţiganii întindeau pe fiecare – că era bărbat, că era femeie – îi întindea jos, în stradă, se aduna lumea de jur împrejur, [aşezau] o cuvertură pe care o puneau [pentru] cel care era călcat de urs şi îi făceau această <frecţie>, datorită greutăţii ursului. […]
[Mai erau] baluri, la aceste baluri se dădeau premii. Exista un bal, cel grecesc, se numea <Parnassus>, şi care era foarte simandicos… Pentru că, la un moment dat, în Brăila erau 40% greci, restul români, bulgari, francezi, italieni, englezi, cehi, polonezi… toate neamurile.
Lipoveni erau?
Lipoveni erau, sigur, lipovenii ocupau un cartier. Cartierul pe care-l ocupau lipovenii se numea Comorofca şi era pe panta promontoriului care ducea la limita oraşului. […] Pe panta asta erau un fel de trepte, [aici] aveau căsuţele lor lipovenii şi făceau cartierul care pleca de la Bulevardul Dorobanţi până la Vadul Schelei. Acolo mergeam, ne dădeam pe vadurile astea cu sania, iarna. Erau pescari, toată ziua aveau peşte şi îl vindeau la olteni şi oltenii cu cobiliţele veneau cu peştele şi strigau pe stradă: <Peşte, peşte!>. Lipovenii prindeau peşte şi îl dădeau angro unui cumpărător care îl vindea la rândul lui.
Să revenim la balul grecesc…
Revenim la balul grecesc… Balul grecesc dădea premii pentru cel mai bun dansator, pentru cea mai frumoasă femeie şi pentru copilul cel mai talentat la desen.
În ce constau premiile?
În 25 de lei şi o diplomă… Miss Brăila sau Miss România, dacă venea… [primea bani], de exemplu vara mea, Katiuşa, a fost Miss România prin 1936, ’35, ’36… Avea ca logodnic pe fiul prinţului Ştirbei, că era Miss România, era o femeie frumoasă. Venea şi cânta, dar nu cânta obligatoriu, [cânta] aşa, numai după voia ei, la o petrecere, din plăcere… Însă cânta foarte frumos şi era foarte frumoasă!”
[Interviu de Octavian Silivestru, 2018]
Va urma…
