Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență prin care persoanele care au vârsta de pensionare şi stagiu incomplet de cotizare pot cumpăra vechime

Persoanele care au vârsta de pensionare şi stagiu incomplet de cotizare pot cumpăra vechime. Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă în acest sens. Şeful cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a precizat că proiectul este foarte important în domeniul pensiilor şi ar urma să repare o nedreptate pentru pensionarii care, din diverse motive, au stagiul de cotizare incomplet sau nu pot face dovada că au contribuit la sistemul de pensii. Practic, o persoană care în momentul de faţă nu are stagiul minim de cotizare de 15 ani, dar are vârsta de pensionare sau lipsesc câţiva ani de contribuţii din stagiul complet de 35 de ani poate încheia de acum un contract de asigurări sociale pentru plata contribuţiilor pentru perioadele respective. Nivelul contribuţiilor sociale care vor fi plătite va fi la nivelul salariului minim brut pe economie./cmorozanu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 25 septembrie