Creșterea sezonieră a incidenței gripei în Rusia a dus la închiderea a 111 școli pentru carantină, a declarat, luni, un reprezentant al Ministerului Educației. „Potrivit informaţiilor Ministerului rus al Educaţiei, în legătură cu creşterea sezonieră a incidenţei gripei, nu a infecţiei COVID-19, au fost închise pentru carantină 111 şcoli, ceea ce reprezintă 0,13% din numărul total al şcolilor. De asemenea, în unele dintre şcoli, au fost închise pentru dezinfectare doar anumite clase” – au precizat surse din cadrul ministerului rus./ssirbu/ilapadat
(www.tass.ru – 28 septembrie)