UN COLȚ DE BUCUREȘTI. Bresle, meșteșug și tradiție – prima ediție –

Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti” și Asociația pentru Meșteșug și Tradiție vă invită în perioada 3-4 octombrie 2020 la evenimentul aflat la prima ediție –  “Un colț de București”.

Evenimentul își propune să promoveze arta meșterilor populari și artiștilor plastici din București. În cele două zile, în curțile gospodăriilor din muzeu, vor avea loc și demonstrații meșteșugărești, ateliere pentru copii și pentru adulți. Cei care doresc să repare sau restaureze un obiect drag –  o ie, o icoană, o opincă, o curea, o pot face pe loc, deoarece meșterii vor avea uneltele și materialele necesare.

De asemenea, in cele doua zile, vor fi alături de noi și de această dată artiștii Teatrului Muzical Ambasadorii cu spectacolul de balet „Frumoasa și Bestia”, adaptare a celebrei povești scrise de Charles Perrault, o creație coregrafică semnată de Valentin Stoica, prim-balerin al Operei Naționale București, într-o scenografie sugestivă, creionată de Viorica Petrovici. Spectacolul face parte din programul SAMER 2020, inițiat de Ministerul Culturii.

Vă așteptăm așadar, între orele 09.00 – 19.00, la un inedit eveniment al toamnei, la Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti”, satul din inima capitalei!

Mai multe detalii:

http://muzeul-satului.ro/

Facebook/Instagram: @muzeulsatului