CENTRUL DE MEDICINĂ NAVALĂ, 30 DE ANI

Sănătatea personalului din Forțele Navale este monitorizată, permanent, de către specialiștii Centrului de Medicină Navală, o structură unică în peisajul național din domeniul sănătății. Centrul de Medicină Navală a fost înființat la data de 1 octombrie 1990, la Constanța, cu misiunile principale de efectuare a controlului medical periodic al personalului militar şi civil din Forţele Navale, în vederea stabilirii aptitudinii de ambarcare și de realizare a expertizei medico-militare pentru personalul care desfășoară activități în mediul hiperbar. De asemenea, specialiștii Centrului de Medicină Navală au contribuit la dezvoltarea activității de cercetare științifică în domeniul hiperbarismului, împreună cu personalul specializat în activitățile de scufundare din cadrul Centrului 39 Scafandri.

În prezent, structura Centrului de Medicină Navală este alcătuită din cabinete de medicină internă, chirurgie generală, O.R.L., medicină dentară, oftalmologie, dermatologie, psihiatrie și neurologie, laboratoare de tehnică dentară, ecografie, radiologie, analize medicale și psihologie, o structură de recuperare medicală fizică și balneologie, precum  și o unitate farmaceutică.

Activitatea de 30 de ani în domeniul medicinei navale a acestei instituții de profil din domeniul sănătății este bazatăpe o tradiție de peste un veac și jumătate, primele mențiuni documentare consemnând existența unui subchirurg, ambarcat la bordul bastimentului botezat „România”, în anul 1864, precum și a unui ofițer-medic la bordul primului velier „Mircea”, în anul 1886. La începutul secolului al XX-lea, izvoarele istorice înregistrează, în anul 1912, primul corp de medici militari în compunerea Comandamentului Marinei Militare și a primelor depozite de materiale chirurgicale și farmaceutice, pentru unitățile de nave de la Dunăre și Marea Neagră. Cinci decenii mai târziu, după realizarea unor ample lucrări de reparații, dotare si modernizări la bordul navei-școală „Mircea”,în arhive, sunt menționate câteva aspecte importante ale evoluției sectorului medical naval, prin prezentarea facilităților infirmeriei velierului, care asigurau intervenția chirurgicalăși stomatologică, precum și existența unor paturi antiruliu, în salonul adiacent al infirmeriei.

Conducerea Statului Major al Forțelor transmite întregului personal care și-a desfășurat sau își desfășoară activitatea în domeniul medicinei navale multă sănătate, realizări profesionale și personale, precum și tradiționala urare marinărească „Bun cart înainte!”. La mulți ani!

 Biroul informare și relații publice