Antreprenorul Mihai Alisie, cofondator al proiectului Ethereum, va susține unul dintre modulele programului
Stimate jurnaliste, stimați jurnaliști,
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) anunță deschiderea perioadei de înscrieri pentru noul program de studii postuniversitare „Antreprenoriat în blockchain”.
Domeniul ales, dar și valoarea mentorilor și a lectorilor care vor susține disciplinele incluse în cadrul acestui nou program, poziționează UVT în avangarda universităților europene care introduc domeniul Blockchain în aria curriculară și între preocupările de cercetare avansată pe care le dezvoltă.
Înscrierile vor avea loc online, în perioada 12 octombrie – 28 octombrie pe site-ul admitere.uvt.ro, în secțiunea dedicată programului Antreprenoriat în blockchain, iar admiterea va avea loc în intervalul 29 – 30 octombrie 2020.
Cursul se adresează atât celor interesați de dezvoltarea unei cariere în domeniul blockchain, cât și pentru entuziaștii dornici să obțină mai multe informații despre o piață care a cunoscut în ultima perioadă o dezvoltare explozivă, atât din punct de vedere al cotei de piață în cazul criptomonedelor, cât și din punct de vedere tehnologic și al potențialului în diverse domenii industriale.
Programul postuniversitar „Antreprenoriat în Blockchain” este gestionat de către Facultatea de Matematică și Informatică din UVT, în cadrul căreia se află un grup de cercetare interdisciplinară în Blockchain și programare a Criptomonedelor. Coordonatori ai grupului sunt Prof. dr. Viorel Negru și Lector dr. Ciprian Pungilă, iar direcțiile curente de cercetare ale grupului includ numeroase aspecte ale calculului de înaltă performanță în sisteme distribuite de tip blockchain. Noul program de studii postuniversitare beneficiază, pe lângă implicarea universitarilor din cadrul UVT (FMI și FEAA), de aportul unor specialiști de prestigiu timișoreni, din cadrul UPT și UIST, precum și de invitați din țară și din Europa, care vor reprezenta, cu siguranță, argumente convingătoare pentru toți cei interesați de consolidarea cunoștințelor teoretice și practice despre tehnologiile Blockchain.
Printre mentorii invitați, care vor conduce activitățile didactice și aplicative, se află și un adevărat „star” internațional al tranzacțiilor cu criptomonede, antreprenorul Mihai Alisie, cofondator al proiectului Ethereum, al doilea cel mai mare proiect din piaţa criptomonedelor din lume. Anul trecut, Mihai Alisie a fost prezent la UVT, când a conferențiat în cadrul Workshop-ului Blockchain – Inovație și aplicabilitate în Business.
Alături de acesta, vor susține module de curs și seminarii, ori activități de proiecte aplicative, cadre universitare și profesioniști binecunoscuți, dintre care amintim: viceguvernatorul BNR, prof. dr. Leonardo Badea, managerul Armand Doru Domuța, antreprenor Restart Energy Timișoara; cercetătorii universitari: prof. dr. Carmen Holotescu (UIST), prof. dr. Valentin Munteanu (UVT), prof. dr. Bogdan Dima (UVT), lector dr. Ciprian Pungilă (UVT), lector dr. Răzvan Bogdan (UPT) și lector dr. Cristian Cira (UVT).
Rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Pirtea, apreciază despre noul curs postuniversitar: „UVT oferă unui segment de cursanți foarte specializat oportunitatea de a aprofunda domeniul tehnologiilor Blockchain. În ultimele luni, de când am lansat primul anunț despre programul postuniversitar de Antreprenoriat în Blockchain, mulți specialiști ai domeniului finanțelor de vârf și informațicii economice și-au exprimat interesul față de program. Îi așteptăm la înscrieri, în UVT vor găsi cele mai bune condiții pentru o specializare de performanță la nivel european”.
Planul de învățământ al programului propus include discipline fundamentale și opționale, printre care se află cursurile de
- „Fundamente tehnice blockchain în sistemele descentralizate și bazate pe permisiuni”,
- „Programarea aplicațiilor pe diferite platforme blockchain”,
- „Oportunități antreprenoriale în blockchain”,
- „Modele descentralizate în economie și societate”,
- „Aplicații Blockchain în domeniul financiar” sau
- „Aplicații Blockchain în energie”,
- „Aplicații Blochchain în educație” și
- „Aplicații pentru lanțuri de distribuție”.
Oferta pentru cursurile opționale urmează să fie și mai diversificată, iar programul de studii se va desfășura pe durata a 12 săptămâni (10 săptămâni de cursuri, 2 săptămâni de pregătire a proiectului final), pentru 2020 – 2021 programul urmând să funcționeze în format online.
Programul propus presupune activități cu o durată de câte 2 ore în zilele lucrătoare și de 5 ore în zilele de sâmbătă, cu asistență online zilnică a cursanților realizată de către mentori.
Cursanții vor fi selectați printr-o etapă de admitere în cadrul programului (probă de tip interviu), iar la final vor susține un examen (proiect practic), evaluat de comisia de finalizare a programului.
/ Comunicat de presă / 30 septembrie 2020 /