Motto: „…cum puteam, ochi având, să nu văz, văzând, să nu iau aminte, luând aminte, să nu aseamăn, asemănând, să nu judec binele şi răul şi să nu pohtesc a-l face arătat compatrioţilor mei” – Dinicu Golescu în „Însemnare a călătoriii mele, Constandin Radovici din Goleşti, făcută în anul 1824, 1825, 1826″
Luni, 5 octombrie, se împlinesc 190 de ani de la moartea lui Dinicu Golescu, boier și cărturar român. El a fost ispravnic, hatman și mare logofăt în Muntenia şi a înființat în primăvara anului 1826, din fonduri proprii, la conacul moșiei sale din Golești, o școală-internat de băieți, unde puteau învăța gratuit tineri, indiferent de categoria socială din care făceau parte.
Din inițiativa și cu sprijinul financiar al unui grup de boieri luminați, în frunte cu Dinicu Golescu, la Leipzig, în Germania, s-a înființat prima revistă în limba română, „Fama Lipschii”, tipărită în perioada iunie-decembrie 1827, cu apariție săptămânală.
Dintre scrierile sale, cea mai importantă este „Însemnare a călătoriei mele, Constantin Radovici din Golești”, primul jurnal de călătorie tipărit din literatura română.
Nu în ultimul rând, în 1827, Dinicu Golescu, împreună cu Ion Heliade Rădulescu, a pus bazele „Societății Literare” din București, societate cu un pronunțat caracter politic, iar şedințele Societății aveau loc în casele luxoase ale lui Dinicu Golescu, aflate pe Podul Mogoșoaiei…
Constantin (Dinicu) Golescu s-a născut la 7 februarie 1777, la moșia de la Golești, jud. Argeș, a familiei sale, fiind fiu al marelui ban din Țara Românească Radu (Răducanu) Golescu și al Zoiței Florescu.
Dinicu a fost cel mai mic din cei patru copii ai familiei, alături de alţi doi fii, Nicolae şi Gheorghe (cunoscut ca Iordache), și o fiică, Ana.
A studiat, alături de fratele său mai mare, Iordache, la Academia Domnească din București, printre profesorii săi elenişti – personalităţi ilustre – aflându-se Lambros Fotiadis, Constantin Vardalah și Ștefan Commitas.
După ce a studiat la Academia Domnească din Bucureşti, a îndeplinit mai multe funcţii dregătoreşti: ispravnic, vel agă, hatman, mare logofăt al Ţării de Jos.
În anul 1804, Dinicu Golescu s-a căsătorit cu Zoe Farfara, fiica lui Alexandru Farfara, cei doi având împreună cinci copii: Ana Golescu (1805-1878) căsătorită cu Alexandru Racoviță, Ștefan (1809-1874), Nicolae (1810-1877), Radu Golescu (1814-1882) și Alexandru (1818-1873).
În anul 1821, Dinicu a primit rangul de mare logofăt, deţinut până la moarte şi, în acelaşi an, a fost unul dintre boierii care au sprijinit Revoluţia lui Tudor Vladimirescu. După înăbuşirea Revoluţiei, se va refugia la Braşov, unde, în anul următor va înfiinţa, alături de fratele său Iordache, prima societate literară românească, cu caracter secret, dar cu puternice influenţe politice – având scopul de a elabora un program de reforme – , „Societatea de la Brașov – în același timp politică și literară”. Alături de cei doi fraţi Golescu, în fruntea societăţii se mai aflau Nicolae Văcărescu, Gr. Băleanu, Emanoil Băleanu, Constantin Câmpineanu, Em. Florescu, episcopul de Argeș Ilarion.
În anul 1823, marele logofăt Dinicu Golescu a fost trimis în Rusia, însoțit de alți boieri, într-o misiune secretă, pentru a înainta țarului un memoriu din partea boierilor.
În anul 1824, Golescu decide să călătorească prin Europa, în primul rând pentru a le găsi fiilor săi şcoli pe măsură dar şi din pasiune şi interes faţă de cărţile de călătorie scrise de europeni şi aflate în bibliotecile apusene.
Astfel, boierul muntean va călători prin Transilvania, Banat, Ungaria, Austria, nordul Italiei şi câteva provincii din Germania şi Elveţia, păstrând însemnări în care observă, descrie şi analizează, tot ceea ce a văzut, şi face comparaţii cu situaţia din Ţara Românească. Golescu nota: „cum puteam, ochi având, să nu văz, văzând, să nu iau aminte, luând aminte, să nu aseamăn, asemănând, să nu judec binele şi răul şi să nu pohtesc a-l face arătat compatrioţilor mei”…
Însemnările din aceste jurnale vor vedea lumina tiparului, la Buda, în anul 1826, fiind reunite în lucrarea „Însemnare a călătoriii mele, Constandin Radovici din Goleşti, făcută în anul 1824, 1825, 1826”, considerată primul jurnal de călătorie tipărit din literatura română. În aceste note de călătorie sunt tratate, în ton critic, aspecte ale stării culturale şi sociale din Ţara Românească, iar limba folosită face trecerea de la româna literară veche la limba literară română modernă.
În urma călătoriei, Golescu îi va înscrie pe copiii săi la studii în străinătate, pe Radu și Alexandru la un institut din München, spre a primi o educație germană, iar Ștefan și Nicolae – la o școală superioară din Geneva, pensionul Töpffer, pentru a căpăta o educație franceză.
De asemenea, impulsionat de cele văzute în călătoriile sale, la revenirea în Ţara Românească, boierul Golescu va milita pentru luminarea culturală, unul din aspectele acestei preocupări fiind înfiinţarea, pe banii săi, la moşia sa din Goleşti, a unei şcoli-internat cu două cursuri, „ghimnasticesc” şi „filosoficesc”, la care aveau acces băieţi din toate categoriile sociale – „fiii nobleții, ai norodului, și măcar și robi, pământeni și streini, pentru limba românească, nemțească, grecească, latinească și italienească”, aşa cum menţiona Golescu – profesori fiind Aaron Florian şi Ion Heliade-Rădulescu.
Inspirat de cele văzute în Occident, Golescu şi-a îndreptat atenţia şi către sfera literară, realizând, în anul 1826, un manual de etică, pentru uz şcolar, intitulat „Adunări de pilde bisericeşti şi filosofeşti, de întâmplări vrednice de mirare, de bune gândiri şi bune neravuri, de fapte istoriceşti şi anecdote”, a tipărit o „Adunare de tractaturile ce s-au urmat între prea puternica împărăţie a Rusii şi Nalta Poartă”, a realizat lucrarea „Elementuri de filozofie morală”, traducere după Neofit Vamva, a creat o lucrare statistică şi o hartă a Ţării Româneşti, acestea din urmă nefiind însă tipărite.
În anul 1827, s-a aflat printre cei care au pus bazele Societăţii literare din Bucureşti, şedințele Societății având loc în casele luxoase ale lui Dinicu Golescu, aflate pe Podul Mogoșoaiei, şi a subvenţionat apariţia primei gazete în limba română editată în străinătate, „Fama Lipschii”, apărută la Leipzig, tipărită în perioada iunie-decembrie 1827, cu apariție săptămânală. Redactorii săptămânalului au fost doi studenți români, aflați la studii la Leipzig, I. Mihail C. Rosetti și Anastasie Lascăr.
În anul 1829, a contribuit la apariţia „Curierului românesc” al lui Ion Heliade-Rădulescu, apoi a organizat spectacole dramatice şi a insistat pentru crearea unei orchestre, dovedindu-şi pasiunea pentru muzică şi teatru.
Dinicu Golescu avea, printre proiecte, să întemeieze o școală de fete în București, școli primare în alte localități din țară, un teatru național, sau să inițieze luarea de măsuri pentru îmbunătățirea situației țărănimii.
Dinicu Golescu se va îmbolnăvi, însă, de holeră, găsindu-şi sfârşitul la 5 octombrie 1830, la Bucureşti, la vârsta de 53 de ani, înainte de a-şi vedea toate acele proiecte realizate.
Ion Heliade Rădulescu a scris la moartea lui Dinicu Golescu un epitaf publicat în Curierul românesc din 9 octombrie 1830: „Te înalți, pieri dintre noi, dar pomenirea ta nu va pieri, scrisurile tale vor sta de față și aici, și înaintea judecății cei înfricoșate! numele tău va fi drag învățăturii și celor ce se adapă de dînsa.”
Exemplul de patriotism şi idei reformatoare s-a transmis celor patru băieți ai săi, Radu, Ștefan, Nicolae şi Alexandru, care sunt viitorii protagoniști, alături de vărul lor Alexandru Arăpilă, ai Revoluției de la 1848.
