Agravarea conflictului din Nagorno-Karabah și a pandemiei de coronavirus, inclusiv episodul îmbolnăvirii președintelui american, se numără printre temele care au preocupat în acest weekend presa internațională, care nu a uitat însă nici că Germania serbează 30 de ani de la reunificarea ei.
„Conflictul din Nagorno-Karabakh se intensifică: forţele armene au bombardat Ganja, al doilea oraş ca mărime din Azerbaidjan”, titrează agenția britanică Reuters. Este vorba despre o „escaladare majoră a conflictului”, care „riscă să atragă alte puteri regionale, precum Rusia şi Turcia, şi să perturbe livrările de energie prin sudul Caucazului”. Și La Libre Belgique confirmă că „sâmbătă, pentru a şaptea zi consecutivă, au avut loc confruntări violente între armata regiunii separatiste azere – susţinute politic, economic şi militar de Armenia – și Azerbaidjan”. Cotidianul francez Liberation publică o analiză a conflictului în context internațional, apreciind că în acest „război care ascunde alte confruntări interesele turceşti, iraniene şi chiar israeliene complică peisajul diplomatic”. „Nagorno-Karabah este în definitiv a treia zonă de conflict în care Turcia înfruntă Rusia, după Siria şi Libia”. Precizând că „din 2016 Israelul este primul furnizor de armament al Azerbaidjanului”, Liberation observă că „statul evreu are și alte interese în joc: serviciile israeliene au utilizat Azerbaidjanul pentru operaţiuni clandestine contra Iranului”. Republica islamică „cere oficial o încetare a focului”, dar „reprezentanţi ai Conducătorului Suprem au luat poziţie în favoarea Azerbaidjanului”. O putere este în schimb total absentă: SUA. Iar această „dezangajare atipică” a Washingtonului e „unul din motivele pentru care riscul unei escaladări persistă”. Un alt ziar francez, L’Express, notează că Franța a avertizat vineri Azerbaidjanul și Armenia împotriva unei „internaționalizări a conflictului” și împotriva riscului unei „escaladări scăpate de sub control”. Președintele francez susţine că 300 de luptători „jihadiști” au părăsit Siria pentru a se alătura Azerbaidjanului, trecând prin Turcia, o „linie roșie”, în opinia sa. Rusia a raportat informații similare, fără a acuza însă direct Ankara, cu care are o relație complicată dar pragmatică. Dacă Franța se declară oficial „imparțială”, 173 de politicieni francezi au publicat duminică o scrisoare prin care cer guvernului să renunţe la neutralitate şi „să condamne categoric agresiunea azeră”, conform agenției de știri rusești TASS. Textul mai solicită și „asigurarea unui sprijin puternic pentru autoritățile din Nagorno-Karabah, care va presupune recunoașterea deplinei lor legitimități”, iar printre semnatarii lui se numără și personalități precum primarul Parisului, un fost premier, dar şi alţi primari, senatori şi deputaţi. Despre implicarea Turciei în conflict relatează publicația israeliană The Jerusalem Post, după care „reizbucnirea conflictului în regiune a fost văzută de președintele turc Recep Erdogan ca un nou țel al ambițiilor sale imperialiste”. Turcia „începuse să recruteze voluntari în provincia Afrin din nordul Siriei chiar de dinaintea izbucnirii ciocnirilor pe 19 septembrie pentru a-i trimite în zona de conflict”, fapt confirmat și de „surse locale”. Aceeași temă e abordată de editorialul de sâmbătă al ziarului american The Washington Post, conform căruia „dl Erdogan a încercat tot mai mult în ultimii ani să-și transforme țara într-o putere geopolitică pe cont propriu, deși tot el i-a demantelat democrația”. Pledând pentru o intervenție diplomatică a SUA, ziarul scrie că „nu e clar cât de departe va merge Rusia pentru a opri ofensiva turco-azeră”, dar SUA au „interesul de a opri luptele și a reporni negocierile”.
„Noi indicii că în Europa are loc al doilea val de Covid-19”, transmite postul BBC, atenționând că „au fost înregistrate numere mari de infectări în mai multe ţări. Polonia a depăşit pragul de 100.000 de cazuri în total, după ce atinsese recorduri zilnice de trei ori în ultima săptămână. Cehia a declarat peste 2.500 de infectări sâmbătă”. Versiunea italiană a site-ului Euronews titrează „Marea Britanie, Franța și Spania, bolnave de Covid-19 și de recesiune”. „Gravitatea extraordinară” a pandemiei în Spania a adus noi restricții, într-atât de stricte încât „autoritățile locale reclamă o imixtiune în puterile lor și o diminuare a prerogativelor lor constituționale”. Guvernul francez ia și el în calcul noi restricții, fapt care i-a pus „pe picior de război” pe patronii de restaurante, hoteluri și centre sportive. Și în Anglia, după ce guvernul britanic a impus joi restricții mai stricte, „autoritățile locale denunță măsurile care reduc locurile de muncă”. Pagina de limba franceză a Euronews detaliază situația pandemiei în România, remarcând că vineri s-a înregistrat „o nouă cifră-record și cea de-a treia zi consecutivă în care țara s-a confruntat cu peste 2.000 de cazuri noi”, iar „saloanele de terapie intensivă din România sunt ocupate în proporție de 55%”. Euronews menționează că noile recorduri au apărut după deschiderea școlilor și alegerile locale și că „premierul Ludovic Orban a declarat că restaurantele ar putea fi închise din nou în localitățile cu peste 1,5 cazuri la mia de locuitori”. Ziarul italian La Repubblica preia un avertisment lansat de scriitorul peruvian Mario Vargas Llosa, laureat al Premiului Nobel: „Multe guverne au folosit pandemia pentru a limita libertatea, iar acest lucru e inacceptabil, deoarece este un proces ireversibil”. „Libertatea presei – de exemplu – nu trebuie limitată”, a adăugat el, precizând totuși că „trebuie să acceptăm restricțiile stabilite de medicii, însă cred că acceptarea restricțiilor este foarte periculoasă pentru viitorul democrației și libertății”.
Însă îmbolnăvirea președintelui american Donald Trump de Covid-19 e vestea care a provocat cele mai mari dezbateri în presa internațională. Cotidianul The New York Times scrie că „sâmbătă Casa Albă a transmis un întreg «baraj» de mesaje diverse și contradictorii despre starea sănătății președintelui”. Boala l-a forțat pe președinte să-și întrerupă campania cu doar o lună înaintea alegerilor din 3 noiembrie. Dar BBC a informat duminică seară că președintele Trump se simte „mult mai bine” și că „e posibil să fie externat chiar luni”. Publicația spaniolă 20 Minutos se întreabă totuși „Ce s-ar întâmpla dacă starea de sănătate a lui Trump s-ar înrăutăți și nu ar putea servi ca președinte?” Amânarea alegerilor „este o opțiune puțin probabilă, deoarece schimbarea datei nu depinde de președinte, ci de majoritatea din ambele camere ale Congresului”, iar „Camera Reprezentanților are o majoritate democrată”. Din Regatul Unit, cotidianul The Daily Telegraph comentează că „diagnosticul marchează o lovitură majoră pentru un președinte care încearcă cu disperare să convingă publicul american că ce a fost mai rău din pandemie a trecut deja – deși numărul cazurilor continuă să crească”. Un alt ziar britanic, The Financial Times, apreciază că „testul pozitiv al lui Donald Trump adaugă un nou strat de incertitudine unor alegeri care oricum erau deja cele mai turbulente și impredictibile” din istoria recentă a SUA. Dar, indiferent cum va evolua boala președintelui, cele două mari partide au deja reguli prestabilite pentru desemnarea unui nou candidat, în caz că va fi necesar, iar sistemul politic american „- dacă va fi respectat – e încă suficient de robust pentru a suporta un astfel de șoc”.
Cu ocazia aniversării a 30 de ani de la reunificarea Germaniei (3 octombrie 1990), ziarul spaniol El Pais publică un interviu cu Lothar de Maizière, ultimul premier est-german și „protagonist al reunificării germane”. În viziunea lui, problema majoră a unificării a fost faptul că „est-germanii au fost șocați, au trebuit să învețe un nou sistem politic, economic, juridic, educațional. Noi valori societale. Toate experiențele de viață pe care le aveau deveniseră inutile și totul trebuia învățat din nou. RDG a fost un stat-gardian, care decidea tot, iar oamenii nu învățau să-și trăiască viața independent. Statul era concomitent tată pedepsitor și mamă grijulie. Ei încă mai așteaptă ca cineva să decidă pentru ei. Oamenii au vrut să scape de tatăl pedepsitor și acum sunt destul de surprinși că au scăpat şi de mama grijulie”. O amplă analiză publică săptămânalul britanic The Economist, sub titlul „Hegemonul reticent”, explicând că „Germania e forțată să-și asume un rol de conducere pe care niciodată nu și l-a dorit”, dar „la 30 de ani de la reunificare își găsește un drum propriu”. În 1990 doar Spania a susținut fără rețineri reîntregirea Germaniei, ceilalți lideri europeni temându-se de un stat atât de puternic. Dar trei decenii mai târziu, „cele mai negre temeri” ale acestora nu s-au adeverit. Ba din contră, cum „UE s-a luptat să rămână unită pe parcursul unei cascade de crize, ei au fost mai adesea îngrijorați de inacțiunea germană”. Germania post-reunificare „a adoptat o interpretare naivă a tezei «sfârșitului istoriei» a lui Francis Fukuyama”, hotărând că interesele germane sunt totuna cu cele europene. Ea s-a dedicat astfel cauzei integrării europene și chiar și-a înscris în constituție obiectivul „Europei unite”. Un general german declara că speră că într-o bună zi soldații germani vor depune jurământul în fața unui drapel UE. „Reticența Germaniei de a acționa hotărât în fața unor crize [europene] grave a declanșat o dezbatere complicată despre ce fel de «hegemon» este, sau speră să devină, ea. Însă era o discuție pe care germanii înșiși nu și-o doreau”, apreciază The Economist. O altă „dezbatere inconfortabilă” ar trebui să plece de la iluzia Germaniei cum că „economia și comerțul pot fi izolate de geopolitică”. Or „gazoductele rusești și rețelele 5G construite de chinezi sunt și proiecte politice”. Totuși, alegerile generale de la anul, la care Angela Merkel nu va mai candida, oferă o șansă ca această dezbatere să fie adusă la viață, conchide The Economist.
(Andrei Suba, RADOR)
