2.121 de cazuri noi de COVID-19 au fost raportate cu puțin timp în urmă în România, în condițiile în care au fost efectuate peste 23.000 de teste în ultimele 24 de ore. Cele mai multe noi îmbolnăviri s-au înregistrat în București, 403, Prahova, 96, și Iași, 92. Au fost anunțate de asemenea 73 de decese, cele mai multe de până acum raportate într-o singură zi. Iar la Terapie Intensivă s-a depășit pragul de 600 de pacienți. De la începutul epidemiei în țara noastră au fost confirmate aproape 140.000 de îmbolnăviri, iar 5.121 de oameni au murit./atataru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 octombrie