În Franța, Parisului şi trei departamente de la periferie sunt de astăzi în alertă epidemică maximă, ceea ce înseamnă că se aplică noi măsuri restrictive pentru următoarele două săptămâni. Detalii de la corespondentul RRA, Daniela Coman.
Reporter: Măsurile anunţate ieri sunt mai degrabă un semnal de alarmă decât o pedeapsă, însă era obligatoriu ca autoritățile să intervină, dată fiind revigorarea epidemiei. Așa că de astăzi sunt interzise evenimentele cu peste 1.000 de participanți, adunările în spațiul public mai mari de 10 persoane, barurile, cafenelele, sălile de jocuri, cluburile de dans rămân închise, ca și sălile de sport și piscinele, nu și restaurantele. După presiuni constante și negocieri epuizante, în care s-au implicat cei mai mari chef-bucătari francezi, restaurantele rămân deschise până seara târziu, fiind obligate însă să aplice un protocol sanitar mai strict, negociat și el la sânge de profesioniștii din domeniu. Alte spații vizate de restricții sunt universitățile, obligate să folosească doar 50% din capacitatea sălilor, amfiteatrelor, bibliotecilor.
Anne Hidalgo, primarul Parisului: Ne protejăm cu măsuri sanitare, dar şi de suport social. Apoi, viaţa democratică, economică, socială, culturală trebuie să își mențină ritmul. Ne este absolut indispensabilă. Ştim deja, criza sanitară are consecințe dramatice pentru numeroase familii, pentru activitatea economică a țării și a capitalei noastre.
Reporter: Directorul pentru sănătate publică al regiunii pariziene, Aurélien Rousseau se teme de situația din spitalele de stat.
Aurélien Rousseau: Impactul asupra spitalelor este real, 30% din patutile de reanimare sunt ocupate de pacienți COVID şi avem în Regiunea Île-de-France peste 2.300 de pacienți cu COVID internați în spitale, iar numărul sosirilor crește constant. Avem tot ce ne trebuie, aparate de respirat, medicamente, echipamente de protecție, problema este personalul insuficient.
Reporter: În ultimele 24 de ore au fost raportate în Franţa 5.000 de cazuri noi confirmate, 70 de decese, iar 1.400 de bolnavi COVID sunt în prezent la reanimare./atataru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 octombrie