Realizator: Modificarea legii învătământului superior din Ungaria, adoptată în 2017, contravine legislaţiei UE – a constatat Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Conform acesteia, modificarea referitoare la funcţionarea instituţiilor de învăţământ superior străine din Ungaria încalcă reglementările UE cu privire la libertatea înfiinţării instituţiilor respective. Partidele de stânga din Ungaria au salutat decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, care a declarat şi modificările care au afectat şi Universitatea Soros din Budapesta ca fiind în contradicţie cu reglementările UE. Conform Coaliţiei Democratice (DK) conduse de Ferenc Gyurcsány, decizia se referă de fapt la dreptul la învăţare şi la cercetare ştiinţifică. István Hiller, deputat al Partidului Socialist Ungar în Parlamentul ţării, a precizat că, pe baza criticilor, nu se aşteaptă la schimbări. Potrivit opiniei sale, Guvernul ungar îşi va susţine punctul de vedere în continuare.
István Hiller, deputat al Partidului Socialist Ungar: Pentru schimbare, pentru a apăra libertatea instituţiilor noastre, a cercetătorilor noştri, a profesorilor noştri, a copiilor noştri, a studenţilor noştri, este nevoie de o schimbare politică.
Realizator: Dublul standard este inacceptabil. Legile trebuie respectare în Ungaria, în mod egal, de toate universităţile – a precizat Judit Varga, ministrul ungar al justiţiei, ca reacţie faţă de criticile Curţii de Justiţie a UE la adresa Legii ungare cu privire la învăţământul superior. Judit Varga a comunicat că legea se referă, pe lângă Universitatea Soros, la toate instituţiile de învăţământ superior străine care funcţionează în Ungaria, însă pentru cele mai multe dintre acestea respectarea legislaţiei nu a reprezentat o problemă./lendrefy/ilapadat
(MR1 RADIO KOSSUTH BUDAPESTA – 7 octombrie)