În zorii zilei de vineri, a decedat, la vârsta de 68 de ani, Marius Tabacu, directorul Filarmonicii „Transilvania” din Cluj-Napoca, cel mai cunoscut traducător al literaturii maghiare în limba română, a transmis filarmonica clujeană pe pagina de socializare a instituţiei. Marius Tabacu s-a născut în 1952 la Tăuteu (jud. Bihor). Marius Tabacu a absolvit secţia de pian a Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, în 1975, apoi a obţinut diploma de traducător literar la Bucureşti, în 1982. Începând din anii 1980, a participat la mişcările disidenţilor transilvăneni, a scris un text în publicaţia samizdat de limbă maghiară „Kiáltó Szó”. A fost unul din puţinii intelectuali români care a protestat împotriva unei cărţi antimaghiare, publicată în timpul dictaturii lui Ceauşescu. În perioada 1990-1993 a lucrat ca redactor al studioului teritorial Cluj al Televiziunii Române, după care a co-fondat şi a condus studioul de televiziune VideoPontes din Cluj-Napoca, unde a realizat numeroase filme. Din 2007 a fost directorul Filarmonicii de Stat „Transilvania” din Cluj-Napoca. A tradus în limba română, printre altele, operele lui Bodor Ádám, Bartis Attila, Papp Sándor Zsigmond, Esterházy Péter şi Bánffy Miklós. În 2017 a fost distins cu Crucea Ordinului de Merit al Ungariei, în rang de ofiţer, în 2019 a primit Premiul pentru Cultura Contemporană Maghiară în Transilvania, iar în luna septembrie a acestui an a obţinut premiul pentru traducere al Uniunii Scriitorilor din România, pentru Trilogia Transilvană de Bánffy Miklós. Marius Tabacu a decedat după o gravă suferinţă. Până în ultimele zile ale vieţii a lucrat la traducerea Istoriei literaturii maghiare de Szerb Antal. Data înmormântării va fi anunţată ulterior.(MTI – 9 octombrie)/ademeny/denisse