Realizator: Senatul a aprobat cu amendamente Ordonanța de Urgență a Guvernului privind acordarea unui voucher în valoare de 300 de lei pentru copii, în vederea achiziționării de echipament sportiv. Senatorii au stabilit că banii se acordă copiilor între 5 și 15 ani până la data de 30 noiembrie, dacă aceștia se înscriu la un club sportiv pentru a practica sport de performanță.
Ecaterina Andronescu, senator PSD: Este vorba de o inițiativă care vine să asigure un suport și să îi încurajeze pe copiii care vor să facă sport de performanță. Dacă ordonanța prevedea inițial doar înscrierea, legitimarea copiilor în cluburile sportive, cele două comisii, de comun acord, au convenit să fie incluse și cluburile sportive școlare, chiar dacă cele două entități sportive aparțin unor ministere diferite.
Realizator: Actul normativ merge la Camera Deputaților pentru decizia finală./rpatulea/cvanatoru
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 octombrie)