Lukaşenko anunţă demiteri în conducerea mai multor universităţi, din cauza participării studenţilor la proteste

Rectorii mai multor universităţi din Belarus vor fi concediați, din cauza participării studenţilor la acţiunile de protest – a anunţat, vineri, Aleksandr Lukaşenko, liderul contestat de la Minsk. Studenții, însă, continuă să organizeze acțiuni de protest, inclusiv în incinta clădirilor universitare. La o întâlnire cu reprezentanţi ai guvernului, Lukaşenko a declarat că „partea activă a societății trebuie să primească o direcţie clară privind evoluţia situației socio-politice din Belarus”. „Comportamentul unora dintre studenți arată o atitudine neglijentă a acestora față de învățământul superior” – a subliniat Aleksandr Lukaşenko. De la începutul protestelor din Belarus, în luna august, peste 13.500 de persoane au fost reținute. Protestatarii nu sunt de acord cu rezultatele alegerilor prezidențiale, cerând ca Lukaşenko să-i elibereze pe cei care sunt deţinuţi politici, să convoace noi alegeri și să demisioneze din funcţie./sdan/denisse

(www.rbc.ua – 9 octombrie)