A fost printre fondatorii The Beatles, considerat astăzi cel mai de succes grup din istoria genului rock&roll. Începând cu „All You Need Is Love”, piesele sale au fost adoptate ca imnuri de contracultura anilor ’60. Iată câteva lucruri mai puţin cunoscute despre John Lennon, născut în 9 octombrie 1940:
– John Lennon s-a născut în Liverpool, în timpul unui raid aerian, al doilea nume al său a fost ales din motive patriotice, părinţii botezându-l Winston, în onoarea premieului Churchill;
– A produs muzică sub multe pseudonime, aşadar, dacă din întâmplare găsiţi un disc cu dr. Winston O’Booge, Reverendul Fred Ghurkin sau Fred Zimmerman, veţi avea de-a face de fapt cu John Lennon;
– Un lucru care îl leagă de Bob Dilan şi Leonard Cohen este faptul că a publicat volume de versuri, deşi stilul lui Lennon s-ar putea caracteriza mai degrabă ca experiment avangardist, avea de gând să scrie şi o carte cu poveşti pentru copii;
– L-a întâlnit pe Paul McCartney în 1957. După ce trupa Beatles s-a dizolvat, Lennon se referea la McCartney în glumă ca la „o veche logodnică de care m-am despărţit”;
– Şi-a luat permisul de conducere la 25 de ani, după mai multe încercări eşuate. Foarte rar conducea şi pe bună dreptate, în 1969 şi-a distrus maşina într-un accident suferit într-o excursie în Scoţia;
– Avea o vedere foarte slabă, dar se jena să poarte ochelari. A purtat lentile de contact în anii în care a cântat cu Beatles;
– Ultima oară a urcat pe scenă la Madison Square Garden, alături de Elton John. Cei doi au interpretat duetul Whatever gets you through the night, dar şi melodii mai vechi ale lui Lennon, precum „Lucy In The Sky With Diamonds”.(Andrea Nagy)/vdraguta
RADIO CLUJ – 9 octombrie