S-a semnat un nou armistiţiu între Armenia şi Azerbaidjan, pe care însă niciunul dintre cei doi beligeranţi nu îl respectă. Astfel, între cele două ţări nu este nici pace dar nici război după ce la sfârşitul lunii septembrie au reizbucnit luptele în Nagorno-Karabah. Această regiune este locuită de armeni, însă „de iure” aparţine Azerbaidjanului. Teritoriul este motiv de dispută încă din anul 1990. Atunci după un război de patru ani, în anul 1994 s-a semnat un armistiţiu. În sensul acestui document Nagorno Karabah rămânea parte a Azerbaidjanului, dar „de facto” a intrat sub control armenesc. Încă de atunci era clar că acest status quo nu-i convine Baku-ului. Pentru Moscova acest conflict a creat o problemă diplomatică greu de soluţionat. Ar trebui să protejeze aliatul său natural (atât Rusia cât şi Armenia sunt ţări creştine) dar să nu intre în conflict nici cu Azerbaidjan şi nici cu Turcia, care sprijină în mod deschis guvernul din Baku. Luptele din Nagorno-Karabah pot fi interpretate ca disputa dintre Moscova şi Ankara pentru influenţa în zonă.
Deşi sâmbătă la prânz a intrat în vigoare armistiţiul, atât Azerbaidjan cât şi Armenia se acuză reciproc de încălcarea înţelegerii, care s-a realizat în urma medierii diplomaţiei ruse. Scopul oficial al armistiţiului umanitar este schimbul prizonierilor şi a cadavrelor militarilor căzuţi pe front cu participarea Crucii Roşii Internaţionale (ICRC). Conflictul a izbucnit la data de 27 septembrie. Un bilanţ al pierderilor este greu de realizat din cauză că datele furnizate de părţi nu pot fi verificate din surse independente. Potrivit ştirilor sosite din regiune, până sâmbătă populaţia civilă din Nagorno-Karabah a fost supusă permanent atacurilor cu mortiere şi cu drone, dar au fost lovite şi alte localităţi din Azerbaidjan şi Armenia. Potrivit surselor din Armenia, armata armeană din Nagorno-Karabah a pierdut 350 de militari, iar dintre luptătorii din Azerbaidjan au murit cel puţin 260 – 280. Azerbaidjan nu specifică pierderile proprii. Preşedintele Ilham Alyev a spus că ţara sa doar la sfârşitul luptelor va face public bilanţul conflictului. Oficial ostilităţile se desfăşoară între armata azeră şi forţele armate ale Republicii Nagorno-Karabah, stat pe care însă comunitatea internaţională nu l-a recunoscut. Ierevan însă nu neagă că în această regiune – pe numele său armean Arcahba – au sosit rezervişti şi voluntari din Armenia. Nici în trecut nu era un secret faptul că o parte din militarii armatei armene îşi satisfac serviciul militar în Nagorno-Karabah.
Preşedintele Aliev şi presa guvernamentală din Azerbaidjan raportează succese militare azere. Joi o rachetă a lovit localitatea Gandjaba care este aproape de Nagorno-Karabah şi o femeie şi-a pierdut viaţa. Baku a declanşat o anchetă pentru că susţine că Armenia a atacat şi conducta de petrol Ceyhan-Tbilisi-Baku. Armenia respinge aceste acuzaţii.
Vineri dimineaţa forţele azere au lovit cu tunuri zona oraşului Stepanakert, care este reşedinţa regiunii. Agenţia de presă AFP transmitea joi că în Susa – localitate aflată la 15 km de Stepanakert – catedrala a fost lovită cu o rachetă, acoperişul lăcaşului de cult a fost spart şi peste tot sunt cioburi de sticlă în clădire. Azerbaidjan însă a negat că ar fi lovit catedrala, care este un simbol naţional al armenilor şi a fost construită după încheierea primului război azero-armean, la sfârşitul anilor 1990. La faţa locului au fost răniţi şi trei ziarişti.
Părţile se acuză reciproc în legătură cu declanşarea conflictului. Eventuala escaladare a conflictului poate să afecteze un teritoriu mult mai mare decât regiunea Nagorno-Karabah. Atât partea armeană, cât şi cea azeră sunt foarte determinate. Nu este întâmplător că în partea armeană s-a găsit şi un erou vizual al luptelor: artileristul Narek Ovannisian, despre care Reuters a publicat o fotografie spectaculoasă în timpul luptelor. Acest militar joi şi-a pierdut viaţa în conflict.
Zona din punct de vedere geopolitic se află într-un teritoriu sensibil. Iranul din partea sudică şi Georgia dinspre nord i-au avertizat pe beligeranţi ca luptele nici din greşeală să nu se extindă pe teritoriul lor. Săptămâna trecută autorităţile iraniene au anunţat că într-o localitate din apropierea graniţei un copil a fost rănit de o schijă a unei grenade lansată de un mortier. În Georgia o dronă de origine necunoscută s-a prăbuşit nu departe de graniţa azero-armeano-georgiană.
Situaţia este însă şi mai delicată, dacă ne gândim la faptul că Turcia sprijină deschis operaţiunile militare azere – potrivit unei ştiri MTI săptămâna trecută o dronă turcească a lovit un avion de război armean – iar pe de altă parte Rusia este într-o alianţă militară cu Armenia, însă este adevărat că până acum Moscova a fost foarte rezervată în acest conflict.
Situaţia Kremlinului este dificilă din mai multe puncte de vedere: Organizaţia Acordului de Apărare Colectivă (ODKB) garantează că acordă sprijin militar în cazul în care unul dintre membrii săi ar fi atacat de o forţă terţă. Deocamdată însă luptele se desfăşoară pe teritoriul Nagorno-Karabah, ca atare Moscova poate să invoce faptul că frontierele Armeniei recunoscute internaţional nu sunt ameninţate de o forţă exterioară, deşi zilele trecute atât Armenia, cât şi Azerbaidjan au semnalat că au fost lovite de pe drone şi localităţi care se află în afara regiunii Nagorno-Karabah. Moscova însă insistă pentru rezolvarea conflictului pe cale paşnică nu doar pentru acest motiv, ci şi pentru că ar dori să evite un conflict deschis cu Baku, ceea ce ar implica deteriorarea relaţiilor sale bilaterale cu Turcia.
(va urma)
Székely Ervin, RADOR
